Valea Lamba, Postavaru, Noiembrie 2020
Postavaru este un munte aproape de casa, si imi este foarte comod sa vin chiar si cu trenul. Aici am si partiile pentru care vin iarna de cateva ori pe sezon, tocmai de aceea, Postavaru este muntele pe care am fost cel mai des.
In noiembrie 2020, pe final de an, un prieten cu care am mai fost in drumetie prin 2016, cand am incercat sa ajungem la Vf Omu, vara, si ne-am intors din cauza zapezii.
Traseul ales a fost prin Valea Lamba Mare, de la gara din Timisu de Jos, urmand marcajul cruce albastra, care tine drumul forestier pana la un punct. Mai fusesem pe acest traseu, prin 2016, intr-o tura cu Ioan Stoenica.
Pentru a nu rata cea mai spectaculoasa portiune a traseului, am deviat din traseul marcat, la o bifurcatie, urcand chiar pe firul vaii abrupte, aici nefiind traseu marcat, insa nici sa te ratacesti nu ai cum, caci singura directie e in sus. Mai greu e sa nimeresti intrarea pe sectiunea asta, daca nu ai mai fost niciodata.
Traseul urca pe o culme, pana ajunge in zona Platoului Ruia, in timp ce ruta asta duce direct sub varf, urmand sa mai urcam putin, pe partie.
De data asta am si filmat si am reusit sa editez si sa postez clipul in timp record, avand in vedere ca sunt clipuri de un an doi, pe care nu am reusit inca sa le editez.
Am pornit pe traseu pe la 9:40 si, socoteam noi, ca la maxim 1 sa fim la varf, ca sa avem timp sa prindem un tren si sa ajungem acasa pana in ora 23, cand se aplica acea carantina de noapte.
Dupa aproape o ora, drumul se pierde si incepem sa castigam altitudine. Traseul e lejer dar nefiind chiar atat de circulat ne gandim la ursi. Chiar pe la bifurcatie, unde este si o sageata care indica traseul marcat, auzim niste voci. Primii drumeti pe ziua de azi. Nu ne asteptam sa mai vina cineva din urma.
Ne ajung din urma doi drumeti, cu care schimbam cateva vorbe. Ei erau din Brasov. N-aveau nici un tren de prins.
Portiunea printre peretii de stanca, mi s-a parut mult mai scurta fata de prima oara cand parcurs Valea Lamba, cu Ioan Stoenica.
Cauciucul ala mare e tot acolo, pentru cine vrea sa stie :))
Pe la 1500m, incepem sa vedem deasupra norilor. Cu cat urcam mai mult, cu atat se vede mai bine, marea de nori, spre Piatra Mare.
Brazii cu expunere nordica sunt plini de chiciura iar valea asta devine din ce in ce mai inghetata. Nu apucam sa alunecam bine, caci se si termina valea si iesim pe partie.
Aici ne surprinde un parapantist, pentru ca mai apoi sa ne surprinda cat de multa lume este pe munte. Bine, nu pe unde am venit noi ci unde ajunsesem, in apropierea statiei de telegondola.
Cand am vazut cata lume e pe munte, mi-am adus aminte ca era duminica.
Continuam spre varf, sub soarele arzator. Ne incingem si mai dam jos din haine. Sipe la varf era ceva miscare, insa nu foarte aglomerat. Daca te uiti la pozele din articol, nu prea vezi oameni in ele :)) dar asta pentru ca am evitat eu sa fac astfel de cadre. Urmariti episodul filmat in aceasta drumetie si o sa vedeti exact ce si cum 😀
Deja de sub Varful Postavaru aveam privelisti superbe inspre Crai, Iezer si Fagaras, dar de la varf, vedem marea de nori care acopera intreaga tara.
Cateva varfuri ies din nori inspre nord, si incercam sa le identificam. Nu nelamurim si ramane pentru acasa. Ajuns acasa, compar cu Google Maps 3D si ajung la concluzia ca se vedeau Hasmasul si Ceahlaul.
In apropiere, vedem Bucegii, contre-jour, Piatra Mare, Muntii Baiului, Ciucasul, putin din Grohotis si Penteleu.
E atat de frumos afara ca am sta in locul asta pana la apus. Din pacate, suntem nevoiti sa intrerupem picnicul si sa coboram rapid, caci e trecut de ora doua.
Coboram pana la statia de telegondola si ne gandim daca sa folosim acest mijloc de transport pentru a ajunge mai repede in Poiana Brasov. Astfel, nu am mai fi pe graba, am avea timp sa prindem si trenul sa si mancam ceva inainte.
Zis si facut. Urcam in gondola si mi se pare ciudat sa fiu in ea, si in jur sa nu fie zapada, sa nu ma dau cu placa.
Cativa parapantisti anima peisajul si se intrec cu gondola :))
Ajungem in Poiana si dam de sute de turisti. Ne gasim un loc, la o carnatarie si ne umplem burtile cu carnaraie la gratar si cartofi prajiti. Mancarea campionilor.
Pe soarele asta intra bine si un vin fiert :))
Hai inca unu ca mai avem timp.
Am prins si trenul.
