Creasta nordica a Craiului, pe la Lanturi si Braul Cioranga.
Piatra Craiului este un munte unde poti sa te intorci de sute de ori, fara sa te plictisesti o clipa de frumusetea peisajelor. Indiferent de experienta pe care o are fiecare, Piatra Craiului ofera variante multiple de trasee, pentru toate gusturile si capabilitatile.
Prima mea intalnire cu Piatra Craiului a fost intr-o tura de prin 2016, cand am urcat de la Cabana Garofita spre Marele Grohotis, prin Poiana Tamasel. Pana la tura asta mai urcasem de doua ori increasta.
Prima oara de la Fantana lui Botorog, pe la Cabana Curmatura, Vf. Ascutit, apoi la Piscul Baciului, iar a doua oara de la Casa Folea, la Piscul Baciului, continuand pe creasta sudica a Pietrei Craiului, spre Saua Funduri.
Dinspre vest abordasem un singur traseu, atunci cand am ajuns la Marele Grohotis si Cerdacul Stanciului.
De data asta voiam sa ajungem in creasta, pornind de la Plaiul Foii. Daca initial ne gandisem ori sa dormim la cort, ori in vreunul din refugiile de pe traseu, ne-am razgandit pe drum, pana sa ajungem la Plaiul Foii.
Astfel, am lasat corturile si sacii de dormit in masina si am urcat cu bagaj usor, urmand sa dormim tot la cort , dar jos, in Plaiul Foii.Am ales astfel sa urcam si sa coboram in aceeasi zi. Se anunta o zi calduroasa, cu ceva nori care sa ne mai protejeze de soarele dogoritor.
Am plecat din Bucuresti pe la 4 si jumatate, si la 7 eram deja cu rucsacii in spate.
Primele doua ore am resimtit umiditatea din atmosfera, si cu toate ca nu era cald, simteam disconfort. Ne gandeam ca se putea mai rau, sa fie 100% senin si 40 de grade.
Prima pauza am facut-o chiar la Refugiul Spirlea, ocazie cu care am verificat si starea refugiului. Merge folosit in caz de urgenta. Aici este si o bancuta, loc numai bun pentru micul dejun in natura.
De la Refugiul Spirlea apare grohotisul de Crai, si incepem sa ne apropiem de Zaplaz. Pentru mine a fost prima oara cand am ajuns aici, dar am regasit peisajul din zona Marelui Grohotis si a Cerdacului Stanciului, desi frumusetea locului numit La Zaplaz este aparte.
Incepem sa urcam din ce in ce mai mult si intalnim si primele lanturi. Drumul lui Deubel, cum mai este cunoscut acest traseu, este asa cum ma asteptam, pietros, abrupt si mult mai putin periculos decat se spune. Ce-i drept, nu am deloc rau de inaltime, imi place sa ma catar, si sunt foarte atent la prize, iar cand dau de un lant, chiar il folosesc.
Este, totusi, un traseu destul de greu, mai ales daca luam in considerare cele 12 ore necesare pentru a urca pe aici si a cobora prin alta parte. Nu vreau nici sa va sperii, spunandu-va ca e cel mai greu traseu din tara, dar nici nu vreau sa mergeti aici cu ideea ca este un banal traseu de drumetie.
Pericolul este real, totusi. Nu va duceti prietena, prietenii, copii, pe acest traseu daca nu ati mai mers cu ei pe trasee mai tehnice. Mergeti aici cu cineva care a mai facut acest traseu, ori un prieten, ori un ghid cu care mai mergeti de regula. Si nu uitati sa va luati minim 3 litri de apa. Zic minim caci intr-o zi de vara, s-ar putea sa nu va ajunga nici astia 3.
Dupa inca doua ore de la Refugiul Spirlea, iesim in creasta, in Saua Grindului, si ne intristam sa constatam ca am intrat de tot in nori. Daca pana acum ne bucuram ca nu e soare, acum ne-am fi bucurat sa gasim senin in creasta. Inspectam Refugiul din Saua Grindului si continuam pana la Varful La Om, unde facem prima pauza lunga.
Decidem sa stam cel putin 40 de minute, sa mancam, sa ne odihnim si sa speram ca se insenineaza. Chiar daca e vara, se lasa racoare cand stai pe loc, asa ca ne mai luam cateva straturi pe noi, asteptand risipirea norilor.
Nu pare sa se insenineze, asa ca hotaram sa pornim la drum, caci mai aveam minim 6 ore de mers si am pierdut deja o ora stand degeaba, in nori. Imediat cum ne-am pus in miscare, si am inceput sa coboram de pe Piscul Baciului, parca incepe sa se vada ceva.
Norii se risipesc rapid, vedem varful in urma noastra si incepem sa vedem continuarea crestei spre Ascutit. Se insenineaza bine de tot si de-odata ne trezim ca avem priveliste in toate directiile. Vedem Bucegii, Leaota, Piatra Mare, Postavaru, Baiu, spre est, iar la vest vedem Iezer-Papusa si Fagarasul.
Ramanem pe loc sa imortalizam acest moment mult asteptat. Pe langa priveliste, ne bucuram din plin de covorul roz, si zabovim mai mult decat am vrea. Toata lumea vrea sa faca poze misto :)) dintr-o parte, pe burta, cu soare, cu umbra :))
Facem niste calcule si pare ca suntem bine cu timpul. Ne bucuram de privelistea care se deschide in toate zarile, si ne punem in miscare, caci mai avem drum lung inainte.
Pana la Vf. Ascutit am mers aproape fara pauze. Urcam, coboram, toate varfurile care ne ies in cale. Ne oprim doar sa admiram covorul de bujori de munte, si sa facem niste poze faine. Pe alocuri mergem chiar pe creasta matematica, fara sa tinem poteca, dar revenim rapid pe traseul marcat, ca sa mai castigam timp.
Trecem si de Timbale si vedem Vf. Ascutit cat si Refugiul cu acelasi nume.
Stabilim sa facem inca o pauza la Refugiu Ascutit si apoi sa coboram pe Braul Cioranga. Dupa 8 ore, ajungem la refugiu si facem binemeritata pauza.
La un moment dat, zic sa ma uit pe indicatoare, sa vad ce estimare avem pana in Plaiul Foii. Nu mica mi-a fost mirarea sa constat ce scria pe indicator si le comunic si colegilor bomba :))
“Baieti, hai sa va zic bomba. Zice aici ca facem 6 ore- 6 ore jumate pana in Plaiul Foii.”
Tot eu, continui “N-are cum!”
Incepe sa ni se termine si apa. O dozam cat sa ne ajunga pana la Izvorul Orlovski, unde speram sa gasim un firicel cat de mic de apa. Soarele de care ne-am ferit la urcare, este pe partea asta de munte, acum, si ne incinge la maxim. Dupa ce ca nu prea mai avem apa, ni se face si mai sete de la caldura asta. Incercam sa profitam de putinele zone cu umbra, mergand mai pe langa zidul din stanga.
Era 4 si 20 cand am plecat de la Vf. Ascutit.
Nu ne ramanea decat sa incepem coborarea si sa vedem cat om face pana jos. Desi eu tot insist ca nu are cum, si ca vom face de doua ori mai putin.
Nu alergam dar grabim pasul. Oricum coborarea asta e abrupta toata, asa ca nu ne impotrivim, si lasam picioarele sa o ia la vale, ajutate de gravitatie.
La un moment dat, in stanga, cred ca am intersectat Canionul Cioranga, unde era un mare pod de zapada, compact, aproape ca un ghetar.
Dupa aproape doua ore de coborare continua si alerta, ajungem la Refugiul Sperantelor, si ne uitam pe harta, sa vedem cat mai facem pana la izvor.
Vedem ca ne apropiem, asa ca nu zabovim si ii dam iar la vale.
Dupa mai bine de jumatate de ora, ajungem la indicatorul catre izvor. Inca 3 minute si bem apa rece! Ce bucurie simpla, sa bei apa cand ti-e sete.
Alimentam bidoanele, ne turnam apa in cap si ne racorim pe indestulate. De acum nu ne mai grabim nicaieri, decat sa prindem loc intr-un camping si poate ceva deschis, sa bem o bere rece.
Valea coboara domol de aici, si dupa inca jumatate de ora, ajungem la drumul asfaltat care duce la Plaiul Foii. Ne-am lamurit si cu timpii de pe indicator. Am facut ceva mai mult de trei ore si jumatate, in loc de 5:30-6:30 cum era estimarea de sus. Dar noi am mers incontinuu si am avut bagaj usor. In alte conditii si noi am fi facut 5 ore.
Ca si recomandare, evitati traseele astea daca nu ati mai mers 10-12 ore pe altele similare. Nu uitati ca timpii sunt relativi si unde cineva face 4 ore, altcineva poate sa faca 8. Calculati bine timpul si alegeti cu grija partenerii pentru drumetii de 10-12 ore. Nu va aventurati pe orice traseu, doar ca ati vazut pe blogul meu sau pe alt blog, sau mai stiu eu pe ce grup de Facebook. Plus de asta, nici traseul asta nu este unul usurel.
Am reusit sa mai gasim un loc de cort intr-unul din campingurile amenajate pe langa Cabana Plaiul Foii, platind vreo 70 de lei pentru 2 corturi, 3 persoane si o masina. Conditiile sunt mult mai bune ca in alte campinguri, existand un gard, toalete si dusuri. Galagie nu a fost prea mare, iar dupa 12, un grup de copii care facea o cantare la chitara, se puteau auzi in surdina, incercand sa cante in soapta. Dragut din partea lor.
De mentionat ca nu se campeaza aiurea, prin padure, desi am vazut cateva corturi, chiar si pe langa drum. Pe langa faptul ca noi nu am vrut sa riscam o intalnire cu jandarmii, dusul de la camping ne-a convins sa nu campam pe marginea drumului, sau intr-o poienita mai sus.
In final, va las clipul turei, parte din seria Vlog pe munte.
