Continuarea drumetiei din Piatra Craiului – Prin cheile a trei rauri.

Multumesc lui Ioan pentru poza :)

  • 17
    Shares

Asa cum v-am povestit in jurnalul precedent, in iulie 2016 am plecat intr-o drumetie de 2 zile cu dormit la cort. Sambata ne-am plimbat pe la baza abruptului vestic al Pietrei Craiului iar spre seara ne-am intors la acelasi loc de campat din Podul Dambovitei.

Aici am facut un mic foc (pentru prima oara) pe langa care am stat si am admirat stelele. Cand oboseala ne-a ajuns, am stins focul, am atranat traistele cu mancare prin copaci, la cativa zeci de metri de corturi si ne-am indesat in sacii de dormit 😀

Pestera la Uluce
Pestera la Uluce

Duminica dimineata am pornit spre Cheile Cheii si Pestera la Uluce pe care am explorat-o putin. Apoi ne-am intors pentru a lasa masinile intr-un loc convenabil la intoarcere. De aici traseul ne-a urcat si coborat aproximativ o ora si jumatate iar in 20 de minute eram pe malul Raului Ghimbav si cred ca la poalele muntelui Ghimbav. Aici sunt cateva cabane si se pare ca se poate ajunge cu masina.

Muntele Ghimbav
Muntele Ghimbav (cred!)

Plimbarea de-a lungul raului si prin apele lui, a durat tot cam o ora iar pe masura ce inaintam, posibilitatile de a merge pe malul raului, deveneau inexistente. Asa ca am mers prin rau, atenti sa nu ne impiedicam sau sa ne scapam telefonul in rau, cum era sa patesc eu. Telefonul era in buzunarul jachetei si fix inainte de pasul ala, am ridicat jacheta sa nu cumva sa intru prea mult in apa, ceea ce s-a si intamplat. Interesant este ca am gasit in pozele de la Ioan, imortalizat fix acel moment 😀

Drumetie prin cheile ghimbavului in iulie 2016

Apa era foarte calda si se simtea ca o binecuvantare in conditiile in care afara erau temperaturi de vara in toata regula, chiar si la munte. Racoarea din cheile Ghimbavului si apa in care te racoreai fara sa iti inghete picioarele,a fost binevenita si un alt grup de peste 15 drumeti, a considerat la fel.

I-am intalnit pe Cheile Ghimbavului doar ca veneau din sens invers fata de noi. Am schimbat cateva vorbe si ne-am vazut fiecare de drum. Ei intrebau cat mai e pana se termina Cheile Ghimbavului, noi intrebam cat mai e pana ne intersectam cu Cheile Dambovitei.

Am ajuns si la intersectia raurilor iar de aici am continuat pe Raul Dambovita. Trecerea din apele Ghimbavului in cele ale Dambovitei a fost destul de brutala intrucat apa Dambovitei avea putin peste 0 grade, sau cel putin asa se simtea.

Cam din zona asta izvoraste Dambovita iar apele care tasnesc din stancile de-o parte si de alta a raului, nu are cum sa fie calduta :))

Dupa cateva zeci de secunde, ma intepau picioarele si cautam portiuni de pamant pe care sa ma refugiez, ca sa imi mai dezghet picioarele.

Prin Cheile Dambovite
In cautare de pamant :))

Brusturi mari cu diametrul de 1 metru, imi faceau cu ochiul, “pamant! pamant!” dar cand intram acolo, surpriza de sub brusturi ma facea sa intru inapoi in apa. URZICI ASCUNSE SUB BRUSTURI.

Nu am mai cautat asa mult teren stabil, mai ales ca apa rece imi facea acum bine calmand usturimea de la urzici.

A fost o aventura foarte frumoasa si intensa si deloc periculoasa daca va intrebati asta. Spre finalul traseului nostru, ne astepta o cadere mica de apa, pe care a trebuit sa coboram cu atentie.

Tot traseul de astazi a durat 4-5 ore daca imi amintesc bine iar de la mini cascada pana la masini, nu am mai facut decat vreo 30 de minute.

Spre finalul traseului din Cheile Dambovitei

Ajunsi la masini, ne pregateam de plecarea spre casa cand dintr-o imprudenta+ghinion, m-am trezit cu masina inchisa si cu cheile pe scaunul soferului. Soc, nervi si consfatuire. Cum spargem masina? :)) Am sunat niste prieteni, am primit niste idei care nu parea fezabile la momentul ala iar apoi norocul nostru a rasarit din singura curte aflata in apropiere, in fata careia chiar parcase.

Am facut rost de o sarma groasa si un topor de la bunul nostru samaritean dupa care am inceput sa gandim solutii. Cum necum, am reusit sa deschidem masina, apasand cu sarma pe butonul telecomenzii aflate de scaun cu fata in jos. Si toate astea fara sa spargem nici un geam si fara sa stricam ceva. Traiasca sarma, toporul si forta grupului :))

 

 

Dupa intarzierea de 30 de minute cauzata de problema cu masina, am pornit spre case, fiecare in directia lui iar in 3 ore eram la Unirii la semafor, admirand Dambovita, pe care o vazusem si prin care mersesem cu cateva ore mai devreme, chiar de unde izvoraste ea.

In jurnalul viitor, va povestesc cum am ajuns prima oara pe Varful Omu, dupa incercarea ratata din iunie si cum ne-am luat o mica teapa cu telecabina.

PS: Majoritatea pozelor sunt de la Ioan Stoenica iar pe aceasta cale ii multumesc 🙂 Multumesc si grupului, despre care nu vorbesc in jurnalele mele pentru ca nu i-am intrbeat daca ii pot mentiona. In pozele in care apar ei, apar si eu deci nu se pune :)) Voi scrie un articol despre grupul nostru de drumeti dar sa cer acordul intai.


  • 17
    Shares

2 thoughts on “Continuarea drumetiei din Piatra Craiului – Prin cheile a trei rauri.

  1. In calitate de participant la excursia pe care ai descris-o foarte succint si aproape real, din diverse motive (ce vor putea fi constatate la momentul potrivit…), ma vad nevoit sa fac unele mici precizari:
    1. felicitari, Cristi, pentru blogul in care povestesti drumetiile tale!
    2. raul in care am intrat prima oara nu era Ghimbav, el se numeste Valea Cheii si se varsa in Dambovita;
    3. apele din Valea Cheii aveau temperatura mai mult decat acceptabila, chiar placuta se poate spune…totusi Dambovita nu avea zero grade Celsius…as “opta” pentru 8-10 grade (Valea Cheii se apropia de 20 grade);
    4.Dambovita nu izvoraste din acea zona ci mult mai “la deal”…cu o zi mai-nainte, cand am fost in Piatra Craiului, pe la Satic, tot Dambovita era…iar mult mai sus este barajul si lacul de acumulare Pecineagu…abia apoi gasim izvorul Dambovitei…e adevarat, in zona Podul Dambovitei, dupa ce se uneste cu Dambovicioara, Dambovita intra pe sub niste stanci si din cauza asta acolo pe unde am mers noi era apa mult mai rece decat cea din Valea Cheii, rau mult mai mic si care, pana la varsarea in Dambovita “mergea” numai pe la soare…
    5.TOPORUL ERA AL MEU! (e toporul cu care merg aproape totdeauna pe munte – mai putin in turele organizate de Ioan, pentru ca rade de mine si m+a si amenintat ca imi va verifica rucsacul inainte de pornirea pe traseu) – acum sper ca e clar de ce am facut aceste precizari..:) ;
    6. Ideile primite prin telefon, chiar daca nu pareau fezabile, au ajutat cumva, pana la final, pentru ca bucuria deschiderii usilor a fost fantastica!
    7. Ai acceptul meu sa povestesti si sa imi mentionezi numele in toate scrierile despre excursii facute impreuna…atat timp cat vei spune lucruri vesele si nu vei face (prea mult!) misto de mine…Asta e o gluma si te rog sa o tratezi exact asa!

    1. Heeei Laurentiu 😀 Bine ai venit pe blog si iti multumesc pentru toate punctele expuse. Sunt perfect constient de greselile pe care s-ar putea sa le fac in articole, atunci cand povestesc sau spun nume de rauri, locuri, poieni, vai samd. Ma bucur ca ma completezi cu detalii pe care nici eu nu le stiam (sau nu le mai stiam) :)) Voi face un edit la text, cu noile informatii 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.