Subcarpatii Buzaului. Vf. Paclele Mici si Paclele Mari.
Subcarpatii Buzaului. Doua drumetii usoare la Varfurile Paclele Mici(473m) si Paclele Mari(509m)
Intr-un concediu de o saptamana, am ajuns cu cortul la MuddyLand, langa Vulcanii Noroiosi de la Paclele Mici. Daca tot eram in Subcarpatii Buzaului, era musai sa urcam si niste dealuri, ca doar nu om sta la mici si bere toata ziua.
Cele mai la indemana dealuri sunt chiar cele din jurul campingului, Varfurile Paclele Mari, Magura, Varful Paclele Mici.
Eram tare curios sa urc pe aceste varfulete, pentru a vedea privelistea, caci de jos, din camping, nu se vad decat muntisorii astia. Poate vedeam muntii inalti ai Buzaului. Chiar speram sa-i vad. Imi place la nebunie sa urc undeva si sa vad privelistea de acolo. Sa fac o lectie de geografie la fata locului.
Primul varf din Subcarpatii Buzaului pe care am urcat a fost Varful Paclele Mici, pornind chiar de la Camping Muddy. Nu exista traseu marcat, asa ca, de la asfalt, a trebuit sa imi croiesc drum peste raul secat, dar cu mult noroi in albie. Iarba deasa si inalta era cam cea mai mare problema, dar eram pregatit, cu pantaloni lungi, sa nu cumva sa iau toate capusele din iarba.
Ajung la baza dealului, trec raul secat, si incep sa urc. Este un nor mai periculos care vine dinspre Istrita. Incerc sa ii anticipez evolutia si directia. Pare ca nu vine spre mine dar nu sunt asa confortabil. Mai ales ca in ziua precedenta fusesera furtuni cu grindina in zona Buzaului.
Desi in departare pare sa fie furtuna, eu urc prin soarele dogoritor, de vara, si sunt leoarca de transpiratie. Pe culmea asta nu e niciun loc umbrit, niciun copacel, asa ca ramane doar sa imi accept soarta :))
Totusi, si daca ar veni inspre noi, tot as avea timp sa urc pana pe varf. Am bagaj usor, asa ca bag viteza si nu ma mai opresc decat o singura data, sa culez niste melci in proces de fosilizare. E prima oara cand intalesc asa ceva.
E cunoscut ca aici era candva o mare, in urma cu vreo 15 milioane de ani. Zona in care ma aflu ar fi fost cumva pe malul marii, la limita.
Ajung si la varf si incerc sa recunosc muntii care se vad in departare.
Hmm, oare ala din dreapta, piramidal, sa fie Penteleu? Oare ala din stanga sa fie Ivanetu? Eu asa zic.
Fara o confirmare clara ramand doar cu banuiala mea. Pe varfuletul asta nu am stat foarte mult, doar cat sa vad putin privelistea.
As fi vrut sa urc si la Varful Paclele Mari, si sa cobor de acolo, insa decid pe loc sa scurtez drumetia si cobor pe acelasi picior pe unde am urcat, pana la o bifurcatie de mai jos, unde aleg o alta culme micuta.
Nimeresc foarte bine, caci culmea asta ma scoate direct pe asfalt, fara sa mai merg prin balarii.
Ziua 2
A doua zi, tot in camping fiind, zic sa dau o tura si pe dealurile din cealalta directie, dinspre est, tot asa, prin balarii, caci pe unde prin alta parte?
Din camping incerc sa vizualizez pe unde as putea urca si pe unde as putea cobora. Mare lucru nu e, pana la urma sunt doar niste dealuri. Pornesc la drum cu bagaj minim, si 2 l de apa. Nu mi-am mai luat nici betele de trecking.
Merg putin si gasesc un drum prin mijlocul balariilor. Il urmez, si constat ca pare sa ma duca inspre culmea cea mai indepartata, pe unde as putea urca.
Dintre dealurile astea se vede perfect muntele pe care am urcat ieri.
Continui pe drum pana ajung in dreptul culmii respective, si incep sa urc. E la fel de cald ca ieri, dar pe culmea asta sunt cativa copaci, unde imi pot trage sufletul, la umbra.
E atat de cald incat ma opresc din 3 in 3 minute sa beau apa. Castig ceva altitudine si incep sa urc cat sa vad deasupra Vulcanilor Noroiosi de la Paclele Mari.
Dinspre Lopatari vine un nor, din nou. Ma gandesc daca am timp sa fac rapid culmisoara asta, si decid ca am.
Nu mi-e frica de udatura, dar de fulgere da. Nu pare sa fie furtuna, dar e un nor destul de negru, asa ca maresc pasul.
Reusesc sa parcurg portiunea asta mica de creasta, pana ajung aproape in dreptul campingului, doar ca a fost mai mult power hiking decat drumetie, aproape alergare.
Acum trebuie sa cobor, si cum nu sunt trasee pe aici, incerc sa imi croiesc cel mai bun drum. Ajung printre niste ciulini, apoi prin iarba mare. O iau la fuga, asta ca sa nu zabovesc prea mult prin iarba inalta pana la brau, si ies la drum.
Furtuna nu a mai venit, in cele din urma, dar nu imi pare rau ca am facut o alergare, mai ales ca eram cu bagaj ultralight. Nici nu aveam nevoie de altceva, cu exceptia apei.
Cam atat cu Subcarpatii Buzaului.
Urmeaza sa va povestesc despre o alta drumetie scurta, in zona Nucu, unde am ajuns in ziua urmatoare. O zona mult mai retrasa, si mai greu accesibila, dar cu siguranta frumoasa tare. Probabil voi mai posta si un scurt articol cu ceva poze de la Paclele Mici, la apus.