Am urcat pe Varful Omu prin Valea Cerbului si am coborat pe Valea Ialomitei.

Dupa o prima incercare esuata de a ajunge pe Varful Omu, cel mai inalt varf din Bucegi, am incercat inca o data. Am urcat pe Varful Omu prin Valea Cerbului si am coborat pe Valea Ialomitei. 

A fost cu noroc insa si cu putin ghinion, cauzat de o aglomeratie incredibila la statia de telecabina Babele. Prima tentativa a presupus o drumetie pe Valea Jepilor insa de aceasta data am ales Valea Cerbului, un traseu nou pentru mine, pe care abia asteptam sa il fac.

Am plecat dis de dimineata din Bucuresti cu trenul iar in gara am zis sa luam si biletele de intoarcere, la trenul de 21:30, tren pe care la un moment dat nu stiam daca il vom mai prinde. In Busteni am ajuns fara intarzieri, voiosi si fericiti ca avem parte de o zi cu soare.

Traseul propus a fost unul clasic si totodata unul dintre cele mai apreciate din Muntii Bucegi si anume prin Valea Cerbului. La 8 si jumatate deja intram pe traseul marcat cu triungi galben, din drumul ce duce spre Cabana Diham.
In Poiana Costilei nu am zabovit foarte mult, decat pentru o scurta pauza de masa dupa care am continuat urcusul prin padure, pana ce etajul padurilor a inceput sa dispara, iar caldarea imensa de la Cerdac sa isi dezvaluie frumusetea si forma impunatoare.

De aici, am urcat cu privelistea asupra Coltilor Morarului in partea dreapta si Costilei in stanga, care se arata timid printre nori.
Aflandu-ma atat de aproape de Acele Morarului, mi-am adus aminte de cateva momente din tren, cand admiram Coltii dintr-un compartiment si de la o mare distanta.

In jur de ora 12 eram pe serpentinele abrupte de sub varful Omu iar pe la 12:30, “cucerisem” pentru prima data Varful Omu. Pentru mine a fost si primul varf de peste 2500. Atat de clasica treaba asta cu Omu, dar la mine pur si simplu s-a nimerit.

Aici am zabovit jumatate de ora, pentru a admira privelistea, pentru poze dar si sa ne tragem sufletul si sa servim o gustare din rucsac. Bogdan a servit si o bere calda de la Caban Omu din care “am savurat” si eu :))

De la Varful Omu la Babele

In continuare planul era sa coboram spre Obarsia, la Cascada apoi pana la statia de telecabina de la Pestera. Plecand de la Omu am ales sa trecem si pe laVarful Bucura, cunoscut si ca Varful Ocolit, mai ales ca era la o aruncatura de bat.

Nu stiam totusi, cum vom proceda odata ajunsi la Pestera si aveam doua variante. Fie sa urcam cu telecabina pana la Babele si de acolo sa coboram pe Jepii Mici, fie sa urcam pe jos pana la Babele si de acolo sa coboram cu telecabina in Busteni.

Ajunsi aproape de Pestera, colegii mei s-au speriat de coada de la telecabina si am decis sa urcam pe jos pana la Babele si sa luam de acolo telecabina spre Busteni. Mare greseala, dar asta aveam sa aflam ulterior. Mi-a trecut prin cap faptul ca la Babele ar putea fi mult mai rau, dar nu am mai mentionat si am mers cu planul.

Goana dupa tren

Am imprumutat betele de la Bogdan si am bagat viteza sa ajung inaintea lor la Babele pentru a tine loc la telecabina. Am ajuns in 40 de minute de la Hotel Pestera la Babele si am avut un mic soc atunci cand am vazut cam 1000 de oameni asezati la coada, asteptand sa coboare de pe munte.

Urcusul spre Babele ne-a epuizat astfel incat ajunsi sus, singura varianta a ramas telecabina. Ooo, dar ce coada era! Ne speriase coada de la Pestera? Take this! :))
Inaintarea se facea foarte lent si frustrant si din cand in cand se mai baga cineva in fata, in diferite moduri romanesti. Ne gandeam sa coboram pe jos insa Bogdan nu a fost de acord si am decis sa ramanem la coada.

Desigur, dupa 3 ore de asteptare, parca aparuse resursele insa era deja prea tarziu sa mai coboram pe jos, riscand sa ne prinda noaptea pe traseu. Acum daca stau sa ma gandesc bine nu era chiar o varianta rea, mai ales ca aveam frontale iar noaptea ne-ar fi prins oricum, pe la baza muntelui.

De la ora 5 pana la 21, am tot sperat sa o sa apucam sa coboram in timp util pentru a nu rata trenul spre Bucuresti, iar la 21:20 eram in Busteni. Mersul pana la gara a fost in pas foarte alert, cu speranta ca vom mai prinde trenul.

Acum, cand scriu articolul imi dau seama ca din momentul in care am luat betele de la Bogdan si am urcat spre Babele in graba, nu am mai facut nici o poza. La momentul ala nu stiam ca va exista acest blog insa nu conta oricui. Cui ii mai ardea de poze?

Dupa o zi in care am urcat pe Varful Omu, atat frumoasa cat si frustranta, am ajuns la gara unde am constatat ca trenul nostru are intarziere o ora! Uraaa! Avem timp sa bem o binemeritata bere! Si ce ne-am mai grabit sa nu ratam trenul :))