Cabana Malaiesti. Azuga-Diham-Malaiesti-Take Ionescu-Busteni.

Cabana Malaiesti este singura cabana din Bucegi deschisa non stop, si care mai pastreaza ceva din farmecul cabanelor de munte. Este si una dintre cele mai apreciate cabane montane din muntii nostri, fiind o destinatie pentru toate tipurile de drumeti, si pentru toate anotimpurile.

Eu inca nu ajunsesem aici, ca de altfel in multe alte locuri din muntii Romaniei, caci sunt foarte multe locuri faine, si prea putin timp pentru a ajunge in fiecare.

Am reusit sa planific o tura cu Bogdan, un bun camarad cu care obisnuiesc sa mai fac iesiri in natura din cand in cand. Traseul pe care l-am ales ne-a pornit pasii din Gara Azuga, pe triunghi galben, catre Cabana Diham.

In Azuga am preferat sa ajungem cu trenul, fiind cea mai simpla si rapida varianta. Am ajuns destul de devreme, pe o vreme inchisa, desi pronoza se anunta buna pentru ziua aceea.

Traseul cu triunghi galben porneste de la gara, si se merge aproximativ 150 de m, inspre Predeal, pana la un pod, de unde cotim la stanga, pe Valea Grecului.

De aici exista doua variante, una pe vale, alta pe culme, ambele marcate cu triunghi galben.

Noi mergem pe vale. Tinem drumul forestier vreo 20 de minute, apoi incepem sa urcam spre sud, pe un mic versant impadurit. Frunzele ne incurca putin si trebuie sa fim atenti sa nu alunecam, dar ne descurcam noi.

Ajungem in culme si incercam sa dibuim ceva, caci ceata este si mai densa aici. Urcam la Varful Grecului apoi continuam pe Culmea Baiu (asa ii zice si nu are legatura cu Muntii Baiului) pana la Cabana Diham.

Chiar cand iesim din padure, si ne apropiem de Diham, ne trezim deasupra norilor, care nu au reusit sa ajunga pana aici, si ne delectam cu privelistea superba asupra Abruptului Nordic al Bucegilor dar si a Muntilor Postavaru.

Ne oprim sa admiram si sa ne minunam de frumusetea vailor si crestelor, si incercam sa indentificam tot ce putem: Valea Morarului, Coltii Balaurului, Valea Bucsoiu. Pe sus a nins, caci eram, totusi, la mijlocul lunii noiembrie.

Ne incumetam sa continuam inca 200 de m pana la Cabana Diham, unde nu era nimeni, decat cabanierul.

Aici ne oprim sa savuram o cafea calda, si sa ne bucuram de soare, caci tare il asteptam.

Se face 11 si decidem ca e timpul sa ne continuam drumul. Ne aflam la altitudinea de 1320m si urmeaza sa coboram cam tot ce am urcat din Azuga pana aici. Traseul nostru continua pe marcajul cruce albastra, spre Glajarie, si coboara aproximativ 350m altitudine.

Avem spor la coborare, si in 40 de minute suntem la Glajarie. Traversam Valea Glajariei si incepem sa urcam pana la intersectia cu traseul marcat cu banda albastra.

Continuam urcarea pana ajungem in Valea Malaiesti, deasupra Poienii Ferigii. Aici nu suntem chiar pe vale, caci traseul nu tine firul vaii. Ne oprim putin sa admiram privelistea de toamna tarzie, caci inca mai avem parte de culori tomnatice.

Urcam inspre Cabana Malaiesti si intalnim ceva portiuni cu zapada si gheata, insa mergem fara coltari, desi ii avem la noi!

Ajungem la Cabana Malaiesti, dupa aproximativ 2 ore si jumatate de cand am plecat de la Diham, si ne ia in intampinare comitetul canin. Incercam sa ii linistim si sa ne imprietenim, sau macar sa nu fim dusmani :))

Ne accepta pe langa ei si pe langa casa lor pe care o apara cu atat patos, si reusim sa intram in cabana. Aici intalnim doar cabanierul. Turisti? Doar noi doi. Cum asa? Norocul nostru!

Ne asteptam sa nu fie aglomerat, fiind o tura in timpul saptamanii, si in noiembrie, insa nu speram sa fim doar noi. Fara galagie, fara aglomeratie si fara alti colegi de camera :))

Ne luam in primire camera, coboram la masa si apoi iesim sa admiram peisajele.

Stam afara pana se intuneca, pentru a ne bucura de apus. Temperaturile scad sub zero, insa induram cu stoicism. Cand mergi pe traseu, nu simti temperaturile negativa, insa cand stai pe loc, e altceva.

Admiram zona cu hornurile si Brana Caprelor, si ne imaginam ce fain ar fi fost sa ajungem si pe acolo. Din pacate nu asta era planul pentru aceste doua zile, asa ca ramane cum am stabilit.

Ziua 2 – Cabana Malaiesti – Take-Ionescu – Busteni

Dupa o noapte linistita, in care am facut cu randul la foc, ne trezim si ne pregatim de plecare. Evident, nu inainte de a manca ceva si de a bea un ceai cald. Ne imprietenim si cu o pisica, iar Bogdan imparte prajitura cu ea.

Ne echipam si pornim la drum, acompaniati pentru cativa zeci de metri de pisica de la cabana, care pare ca vrea sa ne ureze drum bun si sa ne conduca putin, ca o buna gazda.

Incepem sa urcam spre Take Ionescu, vedem cabana pentru ultima data, apoi ne vedem de drum. Traseul asta, marcat cu triunghi rosu, nu urca foarte mult, si merge mai mult pe curba de nivel. Este periculos daca este gheata, dar noi ne luasem informatiile de la cabana si am aflat ca e practicabil in aceasta perioada.

Nu mergeti pe aici iarna! Nu stiu cine ajunge sa citeasca articolul asta, daca este un montaniard cu experienta sau cineva care abia a inceput sa mearga pe munte, si cumva, ma simt dator sa spun asta!

Desi nu este un traseu greu, are o multime de pericole, chiar si cand nu e iarna. Dar iarna, e moarte curata.

Trecem de toate reperele traseului Take Ionescu, traversam toate valcelele si nu prea ne oprim pana nu ajungem la Banca Traian Murghilas. Aici facem o pauza de 10 minute, sa ne tragem putin sufletul si sa ne bucuram de privelistea Vaii Bucsoiului.

Continuam drumul si intalnim multe excremente proaspete de urs. Facem galagie pentru a ne face simtita prezenta. Pe la Pichetul Rosu, in loc de ursi ne intalnim cu niste turisti, care vin din sens invers, spre Malaiesti. Schimbam cateva vorbe si ne uram unuii altora drum bun.

De aici mergem pe banda rosie pana la Cabana Poiana Izvoarelor, unde facem o pauza de 5 minute.

Cabana asta nu mai este deschisa de cativa ani, cel mai probabil din lipsa de turisti.

Daca imi aduc bine aminte, pana la Poiana Izvoarelor am facut cam 3 ore jumate. De aici, intr-o ora, suntem la Cabana Gura Diham.

Cum am ajuns destul de devreme, avem timp sa stam la cabana sa mancam o bine meritata ciorba calda. Inca erau vremuri pandemice, iar accesul in restaurant nu era permis decat clientilor cazati, asa ca noi am mancat pe terasa.

Dupa ce ne-am incarcat bateriile, am pornit agale pe asfalt, pana in Gara Busteni, de unde am luat primul tren care a venit.

Raman cu amintiri tare faine din aceasta drumetie destul de lejera, in care am avut timp sa ne bucuram de peisaje, fara sa fim presati de timp, fara sa ne stresam ca avem de urcat nu stiu cate sute de metri diferenta de nivel. Si mai mare bucuria a fost ca ne-am pucut bucura de Cabana Malaiesti in tihna, ca si cum am fi inchiriat-o pentru o noapte.