Plaiul Orjogoaia, Muntii Baiului – Urcare din Valea Doftanei.
Am pornit din Bucuresti fara sa stim exact care va fi destinatia. Urma sa ne hotaram pana ajungeam la Ploiesti, caci acolo se bifurca drumul, iar noi inca pendulam intre variante.
Ca sa nu ne doara capul prea tare am ales, cum facem deobicei, simplu, Baiului.
Nu stii unde sa te duci? Vrei doar o plimbare mai scurta sau mai lunga pe munte? Baiul e perfect. Si ca sa nu faci o viata pe drum, urca din Valea Doftanei. Sunt mai multe variante. Tot asa am facut si atunci cand am urcat la Varful Mierla, pornind din Secaria.
Acum am mai inaintat putin, cu masinile, pe Valea Doftanei, dincolo de Secaria, dincolo de Traisteni, caci in extremitatile sudice am tot fost.
La iesirea din Traisteni, am mai mers cativa km pe drumul pietruit, pana am gasit inceputul traseului pe Plaiul Orjogoaia. A nu se face confuzie intre Plaiul Orjogoaia si Culmea Petru-Orjogoaia. Chiar aici este un loc pe malul Doftanei, unde se mai poate sta la rulota, sau de ce nu, la cort.
Din Plaiul Orjogoaia ajungi in culmea Petru-Orjogoaia, dar sunt portiuni diferite.
Plaiul Orjogoaia este culmea aia pe care o poti parcurge din greseala, atunci cand e ceata in creasta si nu te mai orientezi bine. Am auzit cazuri cand cineva a urcat din Azuga, si mergand pe creasta a inceput coborarea spre Busteni, sau cel putin asa a crezut, ajungand de fapt in Valea Doftanei.
Noi am venit din sens invers, din Valea Doftanei spre creasta, spre Azuga, doar ca planul, care oricum fusese incropit pe genunchi, nu a iesit cum ne-am dorit din cauza vremii.
Fix cand am iesit din padure si am ajuns in gol alpin, a inceput ploaia. Dar o ploaie destul de deasa, care ne-a pus pe ganduri. Am asteptat putin, parea ca fulgera in apropiere, asa ca am abandonat planul de a dormi cu cortul in creasta, pe undeva pe langa Lacul Orjogoaia si am coborat inapoi, urmand acealasi traseu.
Poate vremea nu era chiar de speriat, dar, daca ploua, ce rost avea sa stam la cort? Nu am fi putut sta pe langa cort, ci eram arestati la domiciliul mobil. Ca sa nu mai zic ce distractie ar fi fost sa montam cortul pe ploaie.
Ne-am fi udat destul de tare daca am fi continuat sa inaintam in golul alpin, pe ploaie, si nici sa asteptam la limita padurii, 3 ore,ca sa vedem daca se opreste sau nu.
Noi eram putin obositi, dupa cele 4 ore prin padure, asa ca nu ne-am bucurat prea tare la coborare, mai ales ca ne-ar fi placut mai mult sa dormim sus, nu pe vale. Am facut cateva poze inspre creasta Baiului si inspre Ciucas, apoi am pornit la vale, pe acelasi traseu.
La coborare, ne-au ajuns din urma un grup de 7-8 biciclisti. Ne-am salutat, am schimbat cateva vorbe si ne-am vazut fiecare de drum. Mi-era cam mila de ei, la ce noroaie erau pe culmea asta, dar erau baieti mari, s-or fi descurcat ei.
Venisera din Azuga si cautau un loc sa faca un gratar inainte de a incheia tura.
Ajunsi jos, la masina, dupa tura asta ploioasa, parca ne-a pierit cheful de dormit la cort, mai ales ca am fi facut asta langa masina, pe undeva pe Valea Doftanei si nu cum ne-am propus initial.
Am gasit o cazare in Traisteni si ne-am retras acolo. A doua zi am pus totusi cortul, pe marginea raului, in zona de camping/rulote de la iesirea din Traisteni. Dar nu am dormit peste noapte, ci doar am stat la cort in timp ce sfaraia gratarul :))
La intoarcere spre Bucuresti am oprit putin si la Lacul Paltinu, un loc mult prea cunoscut, dar, care in timpul saptamanii este foarte primitor 😀 Acum locul este amenajat oficial pentru gratare, cu mese si ceva foisoare, dar, unde este interzisa camparea.
