Am dormit la cort in Muntii Iezer-Papusa si am urcat pe Vf. Iezerul Mare.

Varful Iezerul Mare nu este cel mai inalt din masiv, fiind cu cativa metri mai scund fata de Vf. Rosu, insa merita urcat pe oricare din acestea, caci privelistea spre Muntii Fagaras, intr-o zi senina, este memorabila. Muntii Iezer-Papusa sunt practic o prelungirea a Muntilor Fagaras.

La momentul acestei ture, pentru mine era prima oara cand ajungeam in Iezer-Papusa, si abia asteptam sa descopar si acest masiv. Iar faptul ca urma sa dormim la cort, in caldarea de sub Vf. Iezerul Mare, in plina vara caniculara, ma incanta si mai mult. Deja eram fan dormit la cort, inca de pe atunci. 

Am fost surprins de timpul pe care l-am facut din Bucuresti pana la Cabana Voina, de unde incep traseele spre Varful Iezerul Mare sau Rosu (cel mai inalt din masiv) dar si spre Varfurile Batrana si Papusa. Am facut sub 3 ore cu tot cu opririle de pe drum dar fara aglomeratie si fara stat in trafic, plus bonus, fara o multime de turisti in zona cabanei.

Acum ca stau bine si ma gandesc, au fost cateva semafoare inainte si dupa Campulung, pentru ca se lucra ba pe un sens, ba pe altul.

La Cabana Voina erau cateva zeci de autoturisme in parcare, iar la restaurant era destul de aglomerat, mai ales pe terasa. Aici am asteptat sa vina toata lumea si am avut timp de o cafea.

De aici am pornit la pas pe un drum forestier aproximativ 4 km, drum pe care ulterior trebuia sa il parcurgem si la intoarcere. Pana la bifurcatie se intalnesc doua marcaje, punct albastru si cruce albastra.

Parasim drumul forestier, traversand Raul Batrana si incepem urcusul prin padure. Traseul nostru continua pe punct albastru pana in caldare. Traseul prin padure este destul de usor si poate fi parcurs fara dificultate. Dupa aproximativ 3 ore de cand am plecat de la Cabana Voina, iesim din padure si ajugem in jnepeni. 

Pe Valea Jepilor ne-am intalnit doar cu o mana de turisti care coborau, desi ne asteptam sa intalnim multi drumeti sus, la refugiu.

Am castigat ceva altitudine si de aici incepem sa vedem peisaje largi si frumoase catre Bucegi, Leaota, Piatra Craiului, dar si spre creasta Muntilor Iezer-Papusa.
Suntem sub caldare, pe la 1800 de m, si mai avem vreo 300m altitudine pana la lac. Oprim sa ne tragem sufletul din cand in cand si ma gandesc ca nu mai e mult, mai ales ca poteca urca rapid.

Ba e cald, ba e racoare si asta ma face sa pun geaca pe mine si sa o dau jos de mai multe ori. Traiasca straturile!

Continuam sa inaintam si ma gandesc ca sunt putin obosit si nu as mai avea chef sa urc si pe varf. Traseul marcat cu punct albastru nu este nici lung nici dificil, insa la vremea aia nu eram foarte antrenat. Imi aduc aminte ca asa am facut si in Cindrel, cand nu mai voiam sa urc si la varf dar pana la urma m-am razgandit.

Deodata se termina jnepenisul, intersectam traseul cu cruce albastra, si dupa cativa pasi ne apare in fata Refugiul Iezer. E si un indicator care zice ca faci 3 ore la coborare pe aici. Noi am facut aproape 5 la urcare.

Ajungem la refugiu si lasam bagajele aici, pentru moment. Vantul se inteteste dar cativa dintre noi merg pana la Lacul Iezer, la cativa pasi de refugiu.

Ramane sa ne hotaram cine doarme la cort si cine in refugiu. Eu eram deja hotarat sa dorm la cort, indiferent daca era sau nu loc in refugiu. Facem cateva poze si mergem cu bagaj usor spre Varful Iezer. Eu nu am mai luat nimic cu mine, in afara de bete.

Daca mai aveam energie, era in discutie sa mergem si pe Varful Rosu, care este putin mai inalt ca Varful Iezer. Asta nu s-a mai intamplat :)) Dar, am ajuns si la Rosu, in alta tura mult mai recenta, despre care o sa va povestesc cu alta ocazie.

Ca si in Cindrel, mi-am revenit dupa pauza din refugiu si nu ma mai gandeam sa nu urc si pe varf. Deja ma odihnisem si acum nu mai aveam rucsac. Nici apa nu am mai luat cu mine.
Ne-am oprit 100 de metri mai sus de refugiu sa facem poze in rodhodendron.

Pentru a urca la Vf. Iezerul Mare exista doua varianta. Fie pe traseul marcat ce duce la Crucea Ateneului, apoi pe creasta, pe la Iezerul Mic, fie direct in sus, pe pietre. Am ales a doua varianta, mai scurta dar ceva mai solicitanta, caci urcarea se face pieptis.

Dupa 15 minute plecam si nu ne mai oprim pana in creasta. De aici privelistea se deschide catre minunatul Fagaras si se vede chiar si Varful Moldoveanu. Vantul bate destul de tare insa nu e frig. Noroc cu soarele.

In creasta batea vantul foarte tare dar nu era un vant care sa ne puna pe fuga. Am stat in creasta aproximativ 15 minute admirand privelistea si bucurandu-ne de vantul care ne racorea, asta in conditiile in care stiam ca in Bucuresti erau 40 de grade.

Incepem coborarea pe alta parte, pentru diversificare si in 20 de minute sunt la refugiu.

Dupa ce a ajuns toata lumea, am cautat locul ideal pentru montarea a 4-5 corturi. Majoritatea am dormit la cort, doar cativa alegand refugiul, in cele din urma.
Refugiul era aproape plin si tot veneau drumeti. Dupa ce am montat cortul a mai venit inca un grup si deja ne gandeam ce s-ar fi intamplat daca noi nu aveam corturile si daca am fi ales sa dormim tot in refugiu.
Cum inca era lumina afara, am mai stat la vorba cu drumetii in timp ce un grup incingea un gratarel langa refugiu. Nu m-a deranjat ca faceau gratar. Nu pareau genul ala de turisti carora sa nu le pese de ce lasa in urma. Aveau un grilaj mic pe care au facut carnea iar dupa ei nu am vazut gunoi, decat carbunii ramasi. Dar mai multe despre asta, va las pe voi sa comentati, daca aveti o anume parere.

Am dormit destul de bine chiar daca vantul a batut destul de tare si peste noapte mai simteam cate o “palma” de la cort. Cortul in sine a rezistat foarte bine, fara probleme. Un cort Trimm dar nu mai stiu exact modelul.

Peste noaptea a plouat putin si cativa dintre noi au vazut si cateva fulgere insa nimic de speriat. Dimineata, Ioan ne-a dat trezirea si dupa ce am mancat si am strans corturile, am mers iar la lac, de data asta pe o vreme mult mai frumoasa si fara vantul de ieri.

Cu toate bagajele stranse, ne luam rucsacii in spate si pornim spre Voina, pe traseul marcat cu banda albastra. Urcam usor in culme, caci traseul coboara pe o culme, si ne bucuram de privelistea spre creasta inalta a Muntilor Iezer, cu Varfurile Iezerul Mare si Rosu proeminente.

Vremea se mentine buna si avem timp sa facem pauze dese, sa ne bucuram de munte, fara sa ne grabim sa-i dam la vale.

Totusi, pe masura ce coboram, se aduna norii si grabim putin pasul pana la marginea padurii.

Spre est se vad Varfurile Batrana si Papusa si culmile care coboara de la cele doua varfuri.

Pana aici sa fi facut o ora si jumatate cu tot cu opriri iar de aici pana la Cabana Voina, inca 2 ore. Ajunsi la cabana, ne asezam la o masa si incepe ploaia. Am ajuns la fix!

Plec din masivul asta minunat cu un sentiment de implinire si bucurie. Bucurie ca am ajuns sa ii bat potecile si ca am dormit la inaltime intr-un loc minunat, unde nu mai fusesem si unde cu siguranta ma voi intoarce cat de curand.