Am dormit la cort in Muntii Iezer-Papusa si am urcat pe Vf. Iezerul Mare.

Auzisem tot felul de povesti frumoase despre acest masiv si asteptam intalnirea cu el cat de curand. S-a ivit ocazia la inceputul lunii iulie iar faptul ca urma sa inoptam sus in caldare, ma incanta si mai tare.

Am fost surprins de timpul pe care l-am facut din Bucuresti pana la Cabana Voina, de unde incep trasee spre Varful Iezerul Mare dar si spre Varful Papusa. Am facut sub 3 ore cu tot cu opririle de pe drum dar fara aglomeratie si fara stat in trafic, plus bonus, fara o multime de turisti in zona cabanei. Acum ca stau bine si ma gandesc, au fost cateva semafoare inainte si dupa Campulung, pentru ca se lucra ba pe un sens, ba pe altul.

La Cabana Voina erau cateva zeci de autoturisme in parcare, iar la restaurant era destul de aglomerat, mai ales pe terasa. Aici am asteptat sa vina toata lumea si am servit o cafea intre timp.

De aici am pornit la pas pe un drum forestier aproximativ 4 km, drum pe care ulterior trebuia sa il parcurgem si la intoarcere.

Parasim drumul forestier monoton si incepem urcusul prin padure. Pe parcurs ce urcam, poteca devine mai abrupta si mai accidentata. Mergem peste 3 ore de la cabana si ajungem la jnepeni.

Pe Valea Jepilor ne-am intalnit doar cu o mana de turisticare coborau iar la un moment dat padurea se termina si incepem sa mergem prin jnepenis. Am castigat ceva altitudine si de aici incepem sa vedem peisaje largi si frumoase catre Bucegi dar si catre creasta pe care mergem noi.
Suntem sub caldare si vedem stanci si varfuri insa mai avem pana la lac. Oprim sa ne tragem sufletul din cand in cand si ma gandesc ca nu mai e mult.

Ba e cald, ba e racoare si asta ma face sa pun geaca pe mine si sa o dau jos de mai multe ori. Continuam sa inaintam si ma gandesc ca deja sunt cam obosit si nu as mai avea che sa urc si pe varf. Imi aduc aminte ca asa am facut si in Cindrel, cand nu mai voiam sa urc si la varf dar pana la urma ma razgandisem.

Deodata se termina jnepenisul si dupa cativa pasi incepem sa vedem creasta si Refugiul Iezer. E si un indicator care zice ca faci 3 ore la coborare pe aici. Noi am facut aproape 5 la urcare.

Ajungem la refugiu si lasam bagajele aici, pentru moment. Vantul se inteteste dar cativa dintre noi merg pana la Lacul Iezer, la cativa pasi de refugiu.

Ramane sa ne hotaram cine doarme la cort si cine in refugiu. Facem cateva poze si mergem cu bagaj usor spre Varful Iezer. Eu nu am mai luat nimic cu mine, in afara de bete. Daca mai aveam energie, era in discutie sa mergem si pe Varful Rosu, care este putin mai inalt ca Varful Iezer. Asta nu s-a mai intamplat :))

Ca si in Cindrel, mi-am revenit dupa pauza din refugiu si nu ma mai gandeam sa nu urc si pe varf. Deja ma odihnisem si acum nu mai aveam rucsac. Nici apa nu am mai luat cu mine.
Ne-am oprit 100 de metri mai sus de refugiu sa facem poze in rodhodendron.

Dupa 15 minute plecam si nu ne mai oprim pana in creasta. De aici privelistea se deschide catre minunatul Fagaras si se vede chiar si Varful Moldoveanu. Vantul bate destul de tare insa nu e frig. Noroc cu soarele.

In creasta batea vantul foarte tare dar nu era un vant care sa ne puna pe fuga. Am stat in creasta aproximativ 15 minute admirand privelistea si bucurandu-ne de vantul care ne racorea, asta in conditiile in care stiam ca in Bucuresti erau 40 de grade.

Incepem coborarea pe alta parte, pentru diversificare si in 20 de minute sunt la refugiu.

Dupa ce a ajuns toata lumea, am cautat locul ideal pentru montarea a 4-5 corturi. Majoritatea am dormit la cort, doar cativa alegand refugiul.
Refugiul era aproape plin si tot veneau drumeti. Dupa ce am montat cortul a mai venit inca un grup si deja ne gandeam ce s-ar fi intamplat daca noi nu aveam corturile si daca am fi ales sa dormim tot in refugiu.
Cum inca era lumina afara, am mai stat la vorba cu drumetii in timp ce un grup incingea un gratarel langa refugiu. Nu m-a deranjat ca faceau gratar. Nu pareau genul ala de turisti carora sa nu le pese de ce lasa in urma. Aveau un grilaj mic pe care au facut carnea iar dupa ei nu am vazut gunoi, decat carbunii ramasi. Dar mai multe despre asta, va las pe voi sa comentati, daca aveti o anume parere.

Am dormit destul de bine chiar daca vantul a batut destul de tare si peste noapte mai simteam cate o “palma” de la cort. Cortul in sine a rezistat foarte bine, fara probleme. Un cort Trimm dar nu mai stiu exact modelul.

Peste noaptea a plouat putin si cativa dintre noi au vazut si cateva fulgere insa nimic de speriat. Dimineata, Ioan ne-a dat trezirea si dupa ce am mancat si am strans corturile, am mers iar la lac, de data asta pe o vreme mult mai frumoasa si fara vantul de ieri.

Plecam la drum insa mai intai avem de urcat o culme, pentru a cobora pe un alt traseu. Facem pauze pentru ca vremea e inca buna si peisajele sunt minunate.

Pe masura ce incepem sa coboram, se aduna norii si grabim pasul pana la marginea padurii.

Pana aici sa fi facut o ora si jumatate cu tot cu opriri iar de aici pana la Cabana Voina, inca 2 ore. Ajunsi la cabana, ne asezam la o masa si incepe ploaia. Am ajuns la fix! Plec din masivul asta minunat cu un sentiment de implinire si bucurie. Bucurie ca am ajuns sa ii bat potecile si ca am dormit la inaltime intr-un loc minunat, unde nu mai fusesem si unde cu siguranta ma voi intoarce cat de curand.