Nu mai reusesc sa ajung la zi cu postarile, asa ca nu voi mai tine cont de ordinea cronologica si le voi posta cum pot.

Astazi vreau sa va arat Valea Alba, pe care am parcurs-o in toamna anului pandemic 2020.

Aceasta a fost prima tura pe o vale de abrupt nemarcata, si am tot amanat-o din diferite motive. Ba nu aveam cu cine sa merg, ba nu ne sincronizam la program, asa ca am lasat-o mereu pentru o data viitoare. In cele din urma s-au aliniat planetele si am ajuns pe Valea Alba cu Ioan Stoenica si un grup compact.

Am pornit din Bucuresti pe la 6 dimineata si, cum era o zi de marti, la 8 eram deja la Caminul Alpin din Busteni, locul de unde urma sa pornim la pas.

Pentru prima jumatate de ora a traseului, tinem marcajul triunghi rosu, pe care il parasim apoi spre stanga, urmand a continua doar pe nemarcate.

Valea Alba a fost candva marcata insa in ultimii ani nu s-a remarcat, cel mai probabil din motive ce tin de siguranta. Cine stie sa ajunga aici si se descurca, ajunge, cine nu, nu ajunge din greseala. Mai bine pentru toata lumea, poate.

Inainte de a iesi din padure in firul vaii, exista un izvor de la care puteti alimenta. Pe Valea Alba poti sau nu sa gasesti apa, asa ca e bine sa alimentezi aici daca nu ai suficienta apa.

Dupa ce iesim din padure, inainte de zona numita La Verdeata, avem deja parte de primele peisaje, spre Busteni spre Muntii Baiului dar si spre abruptul Caraimanului si haurile de sub noi.

Continuam pe poteca vizibila pana ajungem in firul vaii. De aici urmeaza sa mergem pe lespezi de piatra, pe alocuri fiind necesara o catarare mica.

Facem o pauza de hidratare dar si pentru a rontai ceva. Eu scot clasicul pateu, iar Victor incepe sa rada cand ma vede. Am fost foarte previzibil :))

Inaintam pe stanci si asteptam portiunile care sa ne solicite mai mult. Constatam ca este destula apa pe vale, cel putin pana in zona Saritorii Carnului.

Gasim si cateva flori de colt, ce-i drept cam trecute. Nu prea am avut asa noroc sa gasesc flori de colt. O singura data mai intalnisem, in Piatra Craiului. Ne oprim sa facem cateva poze si sa ne bucuram de frumusetea acestor flori.

Ne uitam dupa capre negre si reusim sa le vedem cand pe versantii Costilei, cand spre ai Caraimanului, dar sunt prea departe pentru a le surprinde in poze sau video.

Cu cat urcam mai mult, cu atat valea se ingusteaza si devine mai abrupta.

In spatele nostru raman Valea Prahovei si Baiul. La un moment dat apar spre nord Piatra Mare si Muntii Neamtului, partea nordica a Baiului.

Nu e cea mai buna lumina asa ca nu insist cu pozele in directia aia.

Pana la Saritoarea Carnului sa fi mers vreo 3 ore si jumatate. Aici abordam saritoarea prin dreapta. Se poate urca la liber insa Ioan trage o coarda pentru linistea tuturor.

Inaintam cu atentie la fiecare pas, si din cand in cand ne mai oprim sa ne uitam dupa capre.

Vremea incepe sa se schimbe, usor. De unde era soare arzator, norii incep sa isi faca de cap atat in urma noastra cat si inainte, inspre platou.

Ce-i drept prognoza anunta ploaie dupa ora 2. Totusi, noi trageam sperante sa ajungem in platou si sa incepem coborarea pe Jepii Mici, inainte de a inceapa ploaia.

Trecem si de Saritoarea Mare si trecuti de 2000m, ne asteptam sa ajungem in platou destul de repede.

Nu vedem mare lucru in fata, insa stim ca ne apropiem de platou. In grup e voie buna, si toata lumea este fericita ca a parcurs Valea Alba fara sa ne ploua.

Daca luasem in calcul si o mica deviere la Crucea Eroilor,, ajunsi in platou, decidem sa nu mai mergem, caci vremea nu mai e chiar prietenoasa. Plus ca acolo se si lucra la momentul respectiv, asa ca nu vedeam rostul.

Fix cand am iesit in platou, am scapat si de ceata care se adunase pe vale. Exact in locul ala, ne trezim cu un domn in fata noastra. Aparusem de nicaieri, si parea putin mirat. Eu eram ocupat cu filmatul, insa Ioan a schimbat cateva vorbe cu el. Din ce am reusit sa prind din discutie, domnul lucra la ceva, fie canalizare, fie gaze. Oricum, ceva in pamant. Intr-o poza de mai jos se vede si capacul de beton care acopera una din acele guri.

Ne vedem de drum, pe platou, direct spre Valea Jepilor si ajungem rapid in dreptul stanei de sub Babele.

La fel de rapid coboram si trecem de Cabana Caraiman, unde facem o mica pauza pentru a ne pregati de coborarea solicitanta dar si pentru a ne bucura de dansul norilor pe Jepii Mici.

Daca ma gandesc bine, era pentru prima oara cand coboram pe Jepii Mici. De urcat am urcat de mai multe ori, insa nu cred sa fi coborat vreodata pe aici.

Estimam ca vom cobora in aproximativ doua ore. E putin trecut de ora 2.

Incepe sa picure, asa ca ne grabim sa coboram cat mai mult si sa evitam stanca uda pe cat posibil.

Se inteteste ploaia insa nu se transforma in torentiala, asa ca putem cobora fara sa ne deranjeze prea tare stanca uda. Chiar si asa, coborarea pe Jepii Mici, cand ploua nu e ceva placut, caci poteca devine alunecoasa si pe alocuri, usor friabila.

Avem spor pe coborare, si pe la ora 4 suntem deja in dreptul Cascadei Valea Spumoasa, pe care o vedem peste vale.

Valea Alba este un traseu de alpinism cotat 1A, care poate fi facut fara echipament tehnic. Totusi, pentru siguranta ta ar fi bine sa ai casca. Daca ai mai mers pe trasee cu stanci si vrei sa mergi pe Valea Alba, e foarte posibil sa te descurci fara probleme insa recomandat ar fi sa mergi cu cineva care a mai fost pe valea asta.

Nu ca as da eu recomandari altora mai experimentati ca mine, dar spun si eu la randul meu, pentru cei mai putini experimentati, in ideea sa nu se avante oricine, fara sa stie despre ce e vorba.

Asa cum imi place sa fac si dupa fiecare tura, acasa, am studiat in detaliu atat vaile si valcelele din zona Caraiman-Costila dar si celelalte vai de abrupt din Bucegi si m-am familiarizat mult mai bine cu abruptul prahovean, cu vaile si valcelele sale inguste si spectaculoase.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.