La sfarsit de iulie, am fugit de canicula din Bucuresti intr-o drumetie de doua zile in partea vestica a Pietrei Craiului cu dormit la cort in Podul Dambovitei. Am plecat de vineri seara, asta pentru a profita de o noapte in plus la cort intr-o zona unde nu mai campasem. (de parca am si campat in multe locuri :))) Am ajuns pe inserat astfel ca nu am stat foarte mult in jurul corturilor si ne-am pus la orizontala.
Sambata dimineata am strans corturile si am plecat spre Satic si mai departe pana la Cabana Garofita Pietrei Craiului de unde urma sa incepem un traseu lejer de o zi pe la baza abruptului vestic al Pietrei Craiului.
Drumul nu este asfaltat insa este pietruit si accesibil pentru orice tip de masina. La un moment dat, ne-am trezit cu niste vacute simpatice in mijlocul drumului si a fost o provocare sa trecem pe langa ele fara sa le(ne) speriem. Am trecut si de vacute si am parcat masinile iar de aici am mers aproximativ o ora pana la Cabana Garofita unde am facut o scurta pauza de hidratare.
De la Cabana Garofita am pornit urcusul prin padure pana am ajuns in Poiana Tamaselului (cred!), plina de urzici iar de acolo am continuat pana la o stana parasita, unde am facut o pauza de gustare.
De la stana am mers cu privelistea asupra peretelui imens de stanca iar la intersectia cu traseul ce vine de la Cabana Plaiul Foii, ne-am intalnit cu doi turisti olandezi, de la care am aflat cat de frumosi sunt muntii nostri. Chiar ma gandeam in momentele alea si faceam o comparatie, cat de norocosi suntem cu relieful nostru minunat si diversificat.
De aici poteca foarte vizibila, ne-a dus catre Marele Grohotis, o portiune plina de grohotis unde sunt probleme cu gravitatiaĀ :))
Daca imi amintesc bine, cam pe aici am intalnit un grup de 8 persoane, 4 fete si 4 baieti, total nepregatiti, fara echipament adecvat, fara apa la ei si cu o mahmureala din seara precedenta. Ne-au intrebat cat mai e pana la Garofita si cand au auzit ca minim 3 ore, nu au fost prea fericit ba chiar fetele din grup mai ca incepeau sa planga. Ne-am salutat si am continuat fiecare pe poteca lui.
Pe langa Marele Grohotis, acest traseu ne-a dezvaluit si Pestera Stanciului, o pestera cu multe galerii neamenajate dispuse oarecum vertical, in directia crestei. Nu am inaintat foarte mult din cauza vizibilitatii, a spatiului ingust dar si a pietrelor ude care presupuneau un risc de accidentare, insa am ramas cu gandul la aceste galerii si cu intrebarea “oare unde se opreau galeriile?”.
Ne-am regrupat si am continuat pe poteca pana la Cerdacul Stanciului, despre care am aflat de la Ioan, ca ar fi o pestera a carui tavan s-ar fi surpat :))
Am coborat tot spre Cabana Garofita Pietrei Craiului iar de la Cerdacul Stanciului pana la cabana, sa fi facut putin mai mult de o ora. La coborare am intalnit o cruce de lemn despre care am aflat niste lucruri pe care le-am uitat intre timp :))) Se numeste Crucea Granicierului, asta stiu! In drum spre locurile noastre de cort, am oprit si la Pestere Coltul Surpat (Pestera Ursilor) ca un mic bonus pe ziua de azi. Duminica ni s-a pregatit mersul prin apa insa despre asta va voi povesti in articolul viitor, asta ca sa nu il fac prea lung pe acesta.
Nu pot spune decat : exact asa a fost!
A, mai trebuie sa scriu ceva: felicitari, Cristi!
Multumesc pentru aprecieri si ca ai alocat din timpul tau pentru a citi povestioara (sau povestioarele). Sper sa ne revedem curand, pe poteci.:D