Creasta Nordica a Pietrei Craiului, de la Vf Ascutit la Piscul Baciului.
Ideea de a parcurge creasta nordica a Pietrei Craiului, a venit in timp ce ne aflam in Muntii Capatanii. Initial, planul era sa dormim la Cabana Curmatura pentru prima noapte, insa atunci cand a sunat Ioan, nu mai erau locuri libere pentru ziua de marti, asa ca am cautat cazare in Zarnesti.
Dar nu cazarea era problema ci vremea. Se anuntau zile ploioase iar cand am ajuns in Zarnesti, nu ne-am putut da jos din masina, de tare ce ploua.
Pe seara, m-am uitat la sfertul de finala Belgia-Franta :)) Inainte de culcare am hotarat sa ne trezim mai devreme cu o ora pentru ca prognoza arata ca va fi vreme buna in prima parte a zilei si voiam sa profitam de asta.
La 6:30 eram deja la Fantana lui Botorog, unde era punctul de intalnire si plecare pe traseu.
Am pornit pe o vreme perfecta, urmarind marcajul dunga galbena. Urcusul este continuu iar umiditatea din padure ne pune la incercare. Ne adaptam la efort dupa o ora si tocmai ce ajungem in Poiana Zanoaga. Era destul de devreme dar soarele deja ne incingea bine. Nu puteam sa ne plangem. Era mai mult decat puteam spera cu o seara inainte.
Pana aici traseul ne oboseste putin, insa avem timp sa ne tragem sufletul, pe poteca mai plana, ce duce la Cabana Curmatura.
Nu am carat multa apa cu noi pentru ca urma sa alimentam de la izvorul din curtea cabanei.
Ajunsi la Curmatura, am servit un ceai, un senvis, am facut cateva poze si ne-am jucat cu celebrul pisoi, Portocala. Aflu de la o prietena ca trebuie sa bag in seama si pufosenia de caine, care ocupa scarile :)) Pisoiul a fost primul care s-a facut vazut, asa ca il remarc pe el mai intai.
Dupa 15 minute am pornit spre creasta, prin Padinile Frumoase, pe triunghiul albastru. Cumva s-a nimerit sa urcam in acelasi timp cu ciobanul si oile de la stana din apropiere, iar mai bine de jumatate de ora, am mers impreuna.
Iesim din padure si ajungem intr-o poienita unde facem o mica pauza pentru o gustare.
De aici, continuam urcusul doar prin grohotis clasic de Crai. Nu se vede mare lucru inspre creasta, din cauza norilor, insa pare ca vremea tine cu noi.
Ne gandeam ca in creasta, poate vom avea noroc si vom fi deasupra norilor mai ales ca incepeam sa vedem din ce in ce mai clar, culmile stancoase, cu cat urcam prin grohotis.
La un moment dat, intalnim un prim pasaj cu lanturi. Se va dovedi ca va fi si singurul. Lantul este util, insa se poate urca si fara el.
Ne apropiem de creasta si vedem cer senin iar ceata pare sa ramana sub noi. Abia asteptam sa ajung sus, ca sa vad pe partea cealalta, spre Plaiul Foii, Iezer-Papusa, Fagaras.
Dupa aproape doua ore de la Curmatura , ajungem in creasta si apoi imediat la Varful Ascutit, trecand inainte pe la refugiu. Starea refugiului este una buna, putand fi folosit la nevoie. Usa se inchidea iar inauntru nu era prea multa mizerie. Era acceptabil.
Asa cum speram, suntem deasupra norilor si avem o priveliste senzationala. Spre vest, ne incanta abruptul Craiului si padurile dinspre Plaiul Foii si Fagaras iar spre sud, vedem o portiune din creasta pe care urmeaza sa o parcurgem.
Spre nord vedem prima portiune din Creasta Nordica, inspre Varful Turnu, pe care noi nu o sa mergem. De la Varful Ascutit la Vf Turnu, sau invers, ar mai fi cam o ora si jumatate.
Aici facem cea mai lunga pauza de pe traseu, ca sa ne luam portia de priveliste. Ar fi pacat sa pornim repede la drum, fara sa ne bucuram din plin de ce vedem de jur imprejur. Avem timp sa facem zeci de poze, atat la peisaje cat si cu grupul, iar eu am timp sa postez live pe instagram si pe pagina de fb, pe care chiar va invit sa o urmariti. Pozele din turele pe care le fac, ajung mai intai pe fb si Insta, ulterior, dupa ce imi fac timp, ajung si pe blogul asta.
Cat stam noi la Varful Ascutit, pe directia in care urma sa mergem, spre sud, vedem Varful La Om, printre nori.
Dupa bine meritata pauza, pornim pe creasta, pentru ca urmeaza cel putin 4 ore si nu vrem sa ratam vremea asta perfecta de creasta Craiului. Nu ne bate nici soarele in cap, nici vantul si sanse de ploaie nu par sa fie. Conditii perfecte sa mergi pe o creasta pietroasa si fara surse de apa.
Prima jumatate de ora o parcurgem usor, cu betele de trecking, dupa care le strangem pentru ca urmeaza zone unde vom avea nevoie de maini libere 😀 De la Varful Ascutit trecem pe Timbalul Mare si coboram putin pana intr-o prima sa, Saua Calinetului. Urmeaza urcarea pe Varful Dintre Timbale si apoi iar o usoara coborare. Scenariul se repeta de multe ori, dupa fiecare sa si varfulet. Vedem alte vai, mai abrupte, cu pereti de stanca impresionanti, iar norii care ne invaluie, acum nu ne mai supara, ci ne incanta.
Este un peisaj de care ai parte doar intr-un moment. Apoi nu mai exista. Va fi intotdeauna altfel. Mai senin, sau mai inspaimantator, in functie de vreme, dar niciodata la fel.
In tura asta am descoperit cu adevarat ce inseamna Piatra Craiului. Mai facusem o drumetie in Crai, pe la Poiana Tamasel, Marele Grohotis, Cerdacul Stanciului insa nu se putea compara cu senzatia din creasta.
Cu fiecare pas pe care il facem, descoperim si mai mult din minunatul tinut de piatra iar vaile incredibil de stancoase si abrupte, de pe partea vestica, nu inceteaza sa ne surprinda.
Cred ca undeva in zona Varfului Timbalul Mic, dam de o mica fereastra a Craiului, putin asemanatoare cu Fereastra Zmeilor din creasta Fagarasului. Nu stiu daca are un nume aparte, nu am gasit-o pe hartile pe care le-am studiat.
Ma opresc des, pentru poze, mai ales ca trebuie sa astept sa vine toata lumea. Ceva mai inainte de Varful La Om, cred ca undeva in zona Varfului Sbirii. O mica panta printre stanci si o trecere pe langa un bolovan, unde trebuie sa fim foarte atenti.
De la Varful Ascutit spre Vf. La Om, trecem pe la Varful Timbalul Mare (2.177 m), Varful dintre Timbale(2.170m.), Timbalul Mic(2231) si Varful Sbirii(2 220m).
De pe unul din Timbale, am prins la un moment dat, o fereastra de vreme buna si astfel Varful La Om, s-a lasat pozat mai de aproape.
Ajungem dupa 4 ore de la Vf Ascutit, pe cel mai inalt varf din Piatra Craiului, Varful La Om(2238m).
Ne consideram norocosi ca am avut parte de asemenea vreme, mai ales in conditiile in care, stim cu totii ce vara ploioasa am avut in 2018. Asa multumiti am fost incat ceata de pe Vf. La Om, nu ne-a deranjat deloc.
Aici am facut o pauza mai mare, de vreo 30 de minute, atat ca sa mancam, cat si sa ne bucuram cat mai mult de creasta asta minunata.
Odata cu noi, au ajuns la varf si doi turisti polonezi.Unul avea un rucsac mic iar celalalt nu cara nimic dupa el.
Intra in vorba cu noi si il intreaba pe Ioan, ce variante usoare au pentru coborare in Plaiul Foii, de unde venisera. Dupa ce afla variantele, deducem ca se cearta pe decizie. Unul vrea sa coboare pe versantul estic, spre Grind si Curmatura, asumandu-si kilometrii care vor fi de parcurs, in timp ce prietenul lui vrea pe la lanturi, ca sa ajunga direct in Plaiul Foii.
Creasta Nordica a Pietrei Craiului li se paruse destul de grea si de aceea unul dintre polonezi, nu prea ar fi vrut sa coboare pe la lanturi, afland ca este mai periculos pe acolo decat a fost pe creasta.
Parlamentarile curg in timp ce se indeparteaza unul de celalalt. Se intorc, iar se cearta si apoi isi imparc lucrurile. Unul ia apa, altul pare sa ia banii.
Cum, necum, se pun de acord si in cele din urma pornesc amandoi pe la lanturi.
Pornim si noi spre Refugiul Grind, pe panta accidentata si plina de pietre instabile. Mie imi place terenul asta, mai ales ca nu am probleme cu stabilitatea si cu gasitul locurilor unde sa pui piciorul. Daca simti piatra asta miscatoare, mergi cu ea cu tot :))
Din creasta nu vedeam asta, insa coborand, am inceput sa vedem si o buna parte din Creasta Sudica a Pietrei Craiului. Cand te uiti asa, de jur-imprejur, iti vin tot felul de iei pentru ture viitoare.
Totusi, trebuie sa avem grija sa nu alunecam si sa nu ne dam nici pietre in cap. Eu prind viteza la coborare si nu imi place sa ma opresc, mai ales cand am asa spor.
Plus ca asta nici nu e un teren ideal de a te opri la fiecare pas. Sa pun presiune aiurea pe genunchi, doar ca sa franez? Mai bine imi tin ritmul la vale.
Ma mai opresc din cand in cand, pe niste pietre mai drepte, ca sa nu ma departez chiar asa rau de grup. Dupa ce termin cu grohotisul asta, ma opresc sa ma relaxez putin. Fac niste poze inspre satele Magura si Pestera si intre timp ma intalnesc cu un alt turist polonez. Schimbam doua vorbe, iar el o ia inainte spre Refugiul Grind, unde urma sa ajungem si noi curand.
Ma ajunge si grupul din urma, apoi ne intalnim cu o turma insotita de cativa caini foarte galagiosi dar speriati de bombe. Vine si ciobanul si ii trage de acolo cu vorba “na la oi ma”.
Ma amuza tonul pe care o zice si cum suna si uite asa imi iau vorba, pana la refugiu. Cum venea un caine, cum ii ziceam “na la oi ma” :))))
Ciobanul asta avea in caciula(sau sa fi fost palarie?) vreo cateva zeci de flori de colt. Nu am zis nimic despre asta, doar m-am uitat la ele. Era prima oara cand le vedeam pe munte, doar ca erau in capul unui cioban :))
De la Refugiul Grind 2, incepem coborarea spre zona numita La Table de unde alimentam cu apa. Mergem de 10 ore si mai avem de mers cel putin 2, pana la masini. Continuam pe cruce rosie, pe Valea Vladusca si apoi schimbam poteca pe drumul forestier. Mergem destul de anost, spre Prapastiile Zarnestiului. Pana sa ajungem la Prapastii, intalnim triunghiul galben, care duce in Pestera, la Casa Folea dar si Cheia Pisicii.
Ioan imi povesteste despre o intamplare tragica, petrecuta sub un podet, unde un cuplu se refugiase de ploaie, dar i-a prins viitura sub podet. Ma intristeaza povestea si imi ramane in cap. Parca nici poze nu imi vine sa mai fac. Fac 3-4 din mers si ies toate cam miscate.
Din urma vine o masina utilitara, ceva de la exploatare, in care se urcasera trei fete din grupul nostru. Se pare ca au gasit transport mai rapid.
Ajungem si noi la masini, dupa 13 ore, obositi, dar incantati de traseul pe care tocmai l-am incheiat cu bine. Si mai frumos e ca am facut acest traseu, intr-o zi de miercuri, in mijlocul saptamnii, cand ai zice ca ai alta treaba.
Marele avantaj al acestei decizii, este ca nu prea intalnesti turisti pe traseele populare sau mai circulate.
Asa cum in Capatanii s-a nascut ideea turei in Creasta Nordica a Pietrei Craiului, asa s-a nascut aici, ideea unei ture viitoare pe Valea Alba din Bucegi. Din mai multe motive, tura s-a decalat iar eu nu am mai putut ajunge. Dar a ajuns o parte din grupul care a fost si in Crai.
In jurnalul viitor va povestesc cum a fost pe Culmea Petru-Orjogoaia, din Muntii Baiului, pe o vreme proasta, dar suficient de “blanda” cat sa putem sa ne bucuram de munte, chiar si in conditii neprietenoase.