Varful Piatra Mica in octombrie

Varful Piatra Mica este cel mai bun antrenament pentru creasta Pietrei Craiului. Daca iti face cu ochiul creasta Petrei Craiului, incearca mai intai sa urci pe Piatra Mica. Eu am facut invers :)) Asa s-a nimerit. De multe ori am avut ocazia sa urc pe Piatra Mica, insa de fiecare data a intervenit ceva. 

In octombrie 2018 am prins o sambata insorita si am dat fuga la Zarnesti, de unde urma sa urcam pe Varful Piatra Mica. Pe drum am facut vreo 4 ore, din Bucuresti, asta si din cauza aglomeratiei de pe Valea Prahovei.

Cu toate ca valea asta iti mananca nervii de fiecare data, nu am lasat asta sa ne strice ziua. 

Pe la 10 dimineata parcam la Fantana lui Botorog si ne pregateam de traseu. Atat in parcare cat si pana acolo, pe drum, erau o multime de masini parcate.

Pe drumul de la Zarnesti spre traseu, am intalnit alergatori, care se pare ca participau la un anume concurs. 

Se anunta o zi insorita si asa parea, insa la ora aia era un frig patrunzator. In timp ce ne pregateam rucsacii si ne imbracam de traseu, ne cam clantaneau dintii :)) Stiam ca ne vom incalzi imediat ce incepem sa mergem si o motivam pe prietena mea cu gandul asta.

Pornim la drum alaturi de alti zeci de drumeti, familii cu copii, cupluri, singuratici sau alergatori la concursul despre care ziceam mai sus.

Prin padure era umbra si poate mai racoare, dar noi incepeam sa ne incingem asa ca era ok. Pana in Poiana Zanoaga deja ne reglasem termic si aici ne astepta vreme de plaja. Era primul loc de popas de pe drum, unde am si stat sa mancam si sa ne bucuram de privelistea spre Bucegi si spre creasta Pietrei Craiului. Desi era cam galagie, a fost ok, aveam priveliste.

In poiana erau mai multi caini, probabil de la stana de acolo. Initial, ii priveam cu mare ingrijorare dar ulterior mi-am dat seama ca sunt din alta liga. Nu-s ca cei de la stanele mai izolate. Astia pareau obisnuiti cu oamenii. Totusi, nu m-am apucat sa ii mangai :))

Dupa vreo 20 de minute de pauza, continuam pe clasica poteca, pentru inca vreo ora, pana ajungem la Cabana Curmatura, unde intampinam clasica aglomeratie. M-am uitat dupa pisoiul Portocala, dar nu l-am gasit. Probabil era ocupat sa doarma sau sa toarca pe undeva :))

Am stat doar la un ceai, pe terasa, dupa care am pornit spre Saua Crapaturii. 

Nu ai cum sa gresesti traseul spre Vf. Piatra Mica, pornind de la Cabana Curmatura. Tii punctul albastru pana pe varf, iar daca ai dubii in privinta traseului pe care trebuie sa il urmezi (inseamna ca nu ti-ai facut temele) intrebi pe cineva si tot te descurci. 

Pana in Saua Crapaturii mai facem cam o ora. Panta e destul de accentuata iar noi nu ne grabeam nicaieri, plus ca era devreme. Putin trecut de 1, cand am inceput urcusul de la cabana.

Prin padure nu e prea mult grohotis, dar nici nu vezi mare lucru. De-abia cand ajungi in Saua Crapaturii, privelistea se deschide in mai multe parti, la locul de belvedere.

Vedem de aproape muntele sfaramicios pe care vom urca in continuare, Muntii Persani cu proeminenta si inconfundabila Magura a Codlei, spectaculoasa Vale a Crapaturii, orasele Zarnesti, Codlea, Poiana Marului. 

Pana aici, traseul tine 3 marcaje, care se vor si desparti. Punctul albastru, cel pe care il vom urma si noi, ne va duce pe Varful Piatra Mica, apoi spre Poiana Zanoaga. Punctul rosu marcheaza traseul ce duce la Varful Turnu, de unde incepe Creasta Nordica a Pietrei Craiului iar banda galbena marcheaza circuitul care, de aici, coboara prin Valea Crapaturii in Zarnesti.

De-abia asteptam sa urcam in creasta Pietrei Mici asa ca nu facem pauza mai mult de 5 minute, ba chiar ne si grabim putin sa nu ne ajunga din urma un grup de vreo 30 de oameni, plecati de la cabana la putin timp dupa noi. Apucam sa mai facem cateva poze inainte sa abordam stancaria.

Nici ei nu par sa se grabeasca sa ne ajunga din urma asa ca apucam sa incepem micuta catarare spre Vf Piatra Mica. Este un munte de luat in serios, chiar daca am spus eu “micuta catarare”. Are toate elementele sa il faca periculos chiar si pe vreme buna.

Traseul obisnuit este putin deviat din cauza caderilor de pietre si va recomand sa urmati traseul care ocoleste putin prin dreapta.

Urcusul pe pietrele sfaramicioase poate fi enervant si chiar greoi,  dar daca ai bocanci care sa iti tina glezna si ai mai mers pe grohotis, nu vei avea probleme. Eu sunt mai vioi de fel si urc mai repede asa ca am timp sa fac poze si sa admir peisajul.

Desi exista poteca destul de lata si clara, desi sunt lanturi unde sunt necesare, nu pot sa spun ca nu exista niste riscuri pe acest traseu. Poate alti drumeti evalueaza altfel, atat posibilitatile lor cat si traseul. Chiar si asa, este un traseu mult mai periculos ca multe altele. De preferat ar fi sa nu mergeti singuri aici, ci cu cineva care a mai facut traseul si care va cunoaste bine. Cineva cu care ati mai mers pe munte si in care aveti incredere. 

Bineinteles ca sfaturile astea sunt adresate incepatorilor, celor care nu au mare experienta in mersul pe munte sau celor care nu stiu la ce sa se astepte cand ajung pe Piatra Mica. Ma gandesc ca printre cai care citesc blogul, sunt multi incepatori, poate majoritatea.

Pentru noi a fost ok, cu suficienta adrenalina si portie de privelisti, cat sa ne faca pofta de creasta Pietrei Craiului, la vara. Eu am facut nordica, de la Vf. Ascutit, dar sudica nu.

Trecem de lanturi si ajunsi in creasta, ne minunam de frumusetea care ne inconjoara.

Fata de punctul de belvedere din Saua Crapaturii, de pe crestuta asta, vedem tot Craiul, Bucegii, Leaota, Postavaru, Piatra Mare, chiar si Ciucasul.

Soarele bate cam tare si incearca sa ne strice pozele dar noi ne bucuram de el, fix asa cum e. Ne incalzeste aici la 1800m, intr-o zi de octombrie cand nu ne-am fi asteptat sa prindem o zi aproape de vara tarzie. Pe creasta, unde am facut cele mai faine poze, am fi stat cateva ore bune, desi nu e chiar cel mai bun loc de stat, avand in vedere ca poteca este ingusta si prapastia e mare, de ambele parti.

Grupul mare ne ajunge din urma mai greu, ca sunt mai multi si unii din grup au nevoie de putina asistenta la catarare, asa ca avem timp berechet de poze.

Pe la 3, ajungem la varf unde mai erau doar doi drumeti. Admiram cam acelasi peisaj pe care il admiram si mai in spate, mai facem cateva poze, si inainte ca micutul varf sa se aglomereze, pornim spre cruce prin jnepenis. Drumul este vizibil si nu ai cum sa nu nimeresti. 

De la cruce incepe coborarea spre Poiana Zanoaga, o coborare pe care o planificasem de acasa si o ochisem si de la fata locului, cand am ajuns dimineata in Poiana Zanoaga.

De la Varful Piatra Mica pana in Poiana am facut putin peste o ora. Printre jnepeni, surprind Poiana Zanoaga si Prapastiile Zarnestiului. Coborarea este rapida si aburpta. A fost putin enervant din cauza covorului de frunze care fugea cu tine, dar cu betele de trecking ne-am descurcat.

Ajunsi in Poiana Zanoaga, ne relaxam putin, admiram Bucegii si Craiul, de sus, pentru ultima oara pe ziua asta, si incepem sa coboram spre Fantana lui Botorog, unde aveam masina.

Inca vreo 30-40 de minute pana la masina si drumetia noastra se incheie. Cu siguranta ca ne va fi dor de Crai si ca ne vom intoarce cu prima ocazie, sa facem creasta sudica 😀

Totusi, pana atunci, vom mai vedea Craiul din diverse locuri, pentru ca este un munte vizibil din multe locuri. Chiar in tura viitoare, urma sa il vedem din zona Dragoslavele, dar despre asta va povestesc in jurnalul viitor.