Iarna in Fagaras, la Cabana Turnuri.


In ianuarie 2019 am primit o invitatie de la Iustin, cu care mai mersesem in 2016 pe munte, pe Varful Clabucetul Maneciului, in prima mea tura cu Ioan Stoenica.

De atunci ne mai intalniseram prin Piata Victoriei, cand ne-a chemat Soros, dar pe munte nu ne mai intersectasem.

Ps: Initial am zis sa nu pun aceasta notificare, dar m-am gandit ca poate nu toata lumea stie de gluma. Aia cu Soros, e gluma, bre. Da? Capisci? :)) Acum sa revenim.

Am dat curs invitatiei si astfel am pornit intr-o dimineata de weekend, spre orasul Victoria, de unde urma sa incepem traseul spre Cabana Turnuri.Nu mai fusesem nici in Orasul Victoria nici la Caban Turnuri, asa ca tura asta era total noua pentru mine, ceea ce imi placea maxim.

Nu mereu, dar de cele mai multe ori, ma entuziasmez ca un copil, atunci cand descopar locuri noi si atmosfera din grup e pozitiva 😀

Baietii se gandeau sa ajunga si la Cabana Podragu, desi parerea mea era ca nu vor ajunge acolo din cauza zapezii. Plus de asta, cabana era inchisa, asa ca nu stiu ce sens avea sa incerci sa urci pana acolo, cu zapezile care erau.

Drumul din Bucuresti pana in Victoria, prin Poiana Marului a durat vreo 5 ore iar acolo am facut o mica oprire la Lidl :)) Sa ne mai aprovizionam, cu una, cu alta 😀 Pana sa ajungem in Victoria, am oprit pentru a ne delecta cu frumoasa perspectiva asupra muchiilor nordice.

Inca de acasa era vorba sa ne intalnim la Lidl, cu un tip de la cabana si sa mergem impreuna sus, unde ne astepta cabanierul, domnul Ziggy.

Din Victoria am mai mers putin in munte, pana ce drumul se ingustase prea mult si inaintarea nu mai era o optiune buna, Am parcat intr-un loc in care sa nu incurcam, ne-am echipat si am pornit la drum.

Indicataoarele ne spun ca facem 4 ore pana la Cabana Turnuri. Fiind conditii de iarna, noi facem un calcul sumar si ne dau vreo 7 ore.

La fata locului, zapada s-a dovedit a fi intr-adevar destul de multa. Pe drumul forestier pe care ne-am inceput drumetia, in Valea Arpasului, am avut pasi facuti de alti drumeti, pana la trecerea pe Piciorul Podragului, de unde se pareseste drumul si se urca prin padure, pe poteca. Aici zapada era si mai mare iar fara urme, era si mai greu de inaintat. Dar pana sa ne afundam in zapada, parcurgem in aproximativ o ora, portiunea cu poteca facuta.

Pana sa ajungem la Piciorul Podragului, ne-am facut incalzirea si ne-am lasat surprinsi de mina din drum, sau de turturii imensi.

Din grupul nostru il cunoasteam doar pe Iustin, asa ca mare a fost surpriza cand l-am vazut pe Adrian, dezbracandu-se, ca sa aflu apoi ca asa are de gand sa urce pana sus. Nu il stiam pe atunci. Ulterior am aflat ca este un obicei de-al lui, si ca face asta destul de des. Motivele exacte sunt mai greu de nimerit. Cred ca vrea sa se caleasca bine de tot pentru provocari mai mari. Nu imi aduc aminte sa il fi intrebat de ce face asta.

Asadar, daca vedeti un om la bustul gol, prin pozele din aceasta tura, sa nu va speriati :))

Nu aveam rachete desi vorbisem inainte ca ar putea fi de ajutor si sa inchiriem. Nu stiu cat de bune ar fi fost pe pantele din padure, probabil pe anumtie portiuni ne-ar fi ajutat foarte mult, insa pe forestierul asta erau numai bune, chiar si cu urme facute.

Parasim Valea Arpasului dupa mai bine de o ora si incepem sa urcam prin padure, pe Piciorul Podragului.

De aici, zapada nu mai este deloc batatorita asa ca inaintarea se face mai greu. Unde e mai plan, zapada e sub genunchi, unde e putina panta, trece de genunchi.

Totusi, eram 5 barbati in grup, asa ca nu ne-am impotmolit. Am facut cu randul in fata, la spart poteca si am reusit sa inaintam destul de bine. Cum era iarna si ziua era mai scurta, discutasem pe drum ca sunt sanse sa ajungem pe intuneric.

Dupa calculele mele, urma sa ajungem la cabana chiar inainte de a se inopta insa ultimul urcus s-a dovedit mult mai greu decat ne-am fi inchipuit oricare din noi.

Pana sa ajungem sub Cabana Turnuri, poteca trece de pe o parte pe alta, peste vreo 3 podete. Traseul nostru nu prezinta riscuri mari, fiind exclusiv prin padure, insa din cauza zapezii, anumite portiuni devin periculoase si trebuie sa le parcurgem unul cate unul, cu atentie.

De pe Piciorul Podragului se vede muchia de vizavi, Muchia Albota, in dreapta Vaii Arpasului, pe care am inceput urcarea.

Intalnim cu indicator care ne spune ca mai facem o ora jumate. Tipul de la cabana, urcase ultima oara in perioada craciunului, cu zapada la fel de multa si ne spune ca vom parcurge in minim 3 ore, aceasta portiune de o ora jumate.

Inca era lumina :))

Intre timp incepe sa ninga linistit, cu fulgi mari. Ca in povesti, cum s-ar spune. Fara vant, fara frig. Incepe sa se si intunece, putin cate putin, si noi ne apropiem de Cabana Turnuri, fara sa stim concret daca mai mergem o ora sau 3.

Ultima panta prin padure, chiar sub Cabana Turnuri, se face in mod normal in 15-20 de minute. Noua ne-a luat mai bine de o ora si jumatate.

Daca atunci cand am inceput sa urcam pe Piciorul Podragului, zapada alterna, de la genunchi in jos, de aici incolo situatia se schimba drastic.

Aveam zapada pana la gat pe anumite portiuni, ceea ce a fost si putin amuzant, caci la un moment dat ma nimerisem chiar eu la spart poteca, pe portiunea aia. Fiecare pas scotea energia din mine dar stiam ca vom reusi sa ajungem la cabana intr-un final. Ma bucuram, totusi, ca impart aceasta experienta cu oameni pregatiti, oameni de munte, care nu s-au vaitat, nu si-au asumat riscuri inutile si au avut capacitatea de a gestiona perfect aceste momente care pe altii poate i-ar fi inspaimantat.

Poze din momentul cand eram in zapada pana la gat, nu avem :)) Nici nu aveai cum sa faci poze :))

Am inaintat eu cat am putut, apoi am rugat pe altcineva sa imi ia locul, pentru ca era epuizant. Am mai facut schimb de cateva ori pana sus, in timp ce mai verificam pe gps, pentru a vedea daca ne apropiem sau daca o lalaim.

Pe gps parea ca suntem la o aruncatura de bat, si chiar eram, doar ca fiecare pas era urmat de secunde de repaus. Inotatul in zapada pana la gat nu este sportul meu preferat :))

Ajungem in imediata apropiere a cabanei, ba chiar vedem si lumina de la cabana. Domnul “Ziggy”, de la cabana, a fost destul de amabil si inainte sa ajungem, ne-a facut poteca pe ultimii zeci de metri.

Inaintand greu, pe intuneric, ne trezim de-odata cu poteca facuta in zapada. Realizam rapid ca cineva de la cabana ne-a facut ultima portiune mai usoara si dupa cativa pasi, ajungem, in sfarsit, la cabana.

Intram, ne dezechipam si cautam bauturi calde. Ceaiul deja ne astepta.

La cabana nu mai era nimeni, in-afara de domnul Ziggy, cabanierul, asa ca aveam tot spatiul pentru noi, spatiu care nu era oricum prea generos.

Cabana arata ca majoritatea cabanelor de munte, unde nu s-au mai investit bani. Nu ne intereseaza prea mult aspectul asta, mai ales dupa o tura de 8 ore prin zapada, dar e bine sa stiti, in caz ca va vin idei dupa ce cititi jurnalul asta.

Am stat la povesti pana spre miezul noptii, in timp ce ne mai uscam din lucruri, la soba care incalzea intreaga cabana.

Camera de dormit are cateva locuri la prici iar patul costa 30 de lei (daca imi aduc bine aminte). Daca ajungeti la aceasta cabana si planuiti sa dormiti, este recomandat sa aveti sacul de dormit cu voi.

Dimineata a venit partea cu adevarat spectaculoasa. Pentru ca noi ajunsesem pe intuneric, nu am vazut nimic din minunatul peisaj al locului. Odata treziti si cu lumina afara, incepem sa ne dezmortim simturile. Trezit devereme, Iustin iese si se plimba prin jurul cabanei, cautand locuri faine de pozat.

Eu raman langa cabana si il pozez pe el , el ma pozeaza pe mine si impreuna pozam muchiile pline de zapada.

Nu sunt fotograf, dar ca orice turist normal, fac poze cu telefonul din dotare 😀 Din diferite motive, mai le scad calitatea inainte de a le posta, asa ca multe din ele nu sunt capodopere dar sustin povestioara.

Dupa sedinta foto, incepe lumea sa se trezeasca si sa se pregateasca de coborat. Mancam, mai servim un ceai si apoi ne luam la revedere de la Ziggy si de la cabana lui greu accesibila iarna, pentru cei nepregatiti.

Coborarea urma sa fie facuta pe acelasi traseu doar ca in loc de 7-8 ore, de data asta ne asteptam sa facem 4-5.

Daca la urcare, pe ultima portiune am facut mai bine de o ora, la coborare, aveam sa facem 5 minute :)) Acum eram la vale si aveam si poteca facuta, chiar pana la masina.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.