Iarna pe Varful Lespezi.

Varful Lespezi este vedeta Muntilor Fagaras in sezonul rece, cand in fiecare weekend, zeci, daca nu sute de drumeti pornesc de la Piscul Negru spre Vf. Lespezi. Fiind un varf usor de urcat iarna, cu echipamentul necesar in dotare, traseul pana pe Lespezi nu presupune portiuni tehnice, cu exceptia locului unde se afla o diferenta de nivel si un pietroi, unde asigurarea ar fi utila in cele mai multe cazuri.

Cum nu sunt fan inrait al drumetiilor de iarna, nu mai facusem acest traseu iarna.

In vara anului 2019 am urcat pentru prima oara la Vf Lespezi, dar pe timp de vara, coborand de la Strunga Doamnei in Caldarea Berbecilor si urcand prin Seuta Lespezi. Am profitat atunci de ocazie si am urcat si pe Vf. Cornu Caltunului, aflat la 15-20 de minute de Vf. Lespezi.

Sa ajungi iarna pe Cornul Caltunului poate nu este la indemana oricui, insa Vf Lespezi este destul de usor de urcat. Daca vreti sa ajungeti aici iarna, nu uitat coltarii si pioletul! Am intalnit oameni fara coltari pe traseul asta si atunci nu mai e chiar asa simplu. Culmea este destul de lata pe alocuri, insa o alunecare poate fi fatala, caci la dreapta este Valea Caltunului, iar pe masura ce inaintati spre Lespezi, prapastia spre Valeaa Caltunului este din ce in ce mai mare.

De regula postez filmul turei la sfarsitul povestioare, dar de data asta o sa fac invers. Va las linkul catre episodul 22 din seria Vlog pe Munte, desi sper sa rasfoiti si povestioara cu poze.

Traseul porneste de la Piscul Negru, trece prin padure, pe la stana, apoi merge direct la varf, pe Piciorul Lespezi.

Am ajuns pe la 9 dimineata in zona Piscul Negru, putin buimaci de la curbele Transfagarasanului. Colegul nostru care a condus, nu a avut mila de noi :)) Plus de-asta, in masina era si foarte cald. Combinatia perfecta: caldura si viraje bruste :))

Vremea se anunta buna, fara ploi sau ninsori. La Piscul Negru batea putin vantul si ne gandeam ca sus va fi mai rau.

Pana sa iesim din padure, ne echipam si cu coltarii, caci incepem sa dam de geata. Chiar inainte de a ajunge la stana, a inceput sa sufle vantul destul de tare. Cand am iesit din padure, ne-am trezit in calea vantului turbat. Nu ningea, dar de la vant, parca era viscol.

La stana este un refugiu minunat, mai ales cand bate vantul tare. Ajungem la stana si suntem feriti de vant. Ne dam jos coltarii, ca sa nu gaurim prispa, si stam sa ne revenim putin din primirea asta neprietenoasa. Aici ne-am gandit oare cum o fi mai sus, daca jos e asa. Oare vom putea urca? Ramane de vazut, ne spunem.

In acea zi urca multa lume. Chiar la baza traseului, in parcare, m-am intalnit cu Iustin si Adrian, cu care fusesem in ultima tura impreuna, prin ianuarie 2019, la Cabana Turnuri, mai jos de Podragu. Acum ca ma gandesc la tura de la Turnuri, imi aduc aminte cat de multa zapada era in acea zi si cat am inotat prin zapada, chiar sub cabana, prin padure, unde era panta f mare.

Pe masura ce urcam, se mai domoleste putin si vantul. Incepem sa prindem din nou curaj si suntem siguri ca vom ajunge si la varf. Eu cel putin eram pregatit sa ma intorc, in caz ca vantul se intetea, dar avem noroc.

Ajungem la pietroi, singurul loc care poate pune probleme. Astazi nu era cazul, caci nu mai ninsese de cateva zile iar zapada era stabila. In alte zile, aici este locul unde se poate termina drumetia, din cauza zapezii instabile.

Noi am avut noroc si am gasit la fata locului o coarda prinsa bine in mai multe bete de trecking. Ne-am folosit de corzi, desi se putea urca si cobora, la fel de bine si fara corzi. Daca le-am gasit, le-am folosit pentru mai multa siguranta.

Cu cat urcam mai mult, cu atat intram mai tare in nori si nu mai vedem nimic. Aproape ca este whiteout. Urcam fara sa vedem cat mai avem. Ne luam doar dupa inclinatia pantei, care creste substantial, odata ce ajungem aproape de varf.

Mergem impreuna si cu un caine. Nu l-am atras dupa noi, ci a urmarit un grup si se pare ca a vrut sa ajunga pana sus. Si a ajuns. Cred ca face tura asta de cateva ori pe saptamana :))) Cum sau pe unde a trecut la pietroi, nu as stii sa spun, dar cert e ce ne-am trezit cu el pe varf.

La varf nu a ajuns toata lumea, multi intorcandu-se la pietroi, si bine au facut. Un grup neechipat corespunzator, fara coltari, s-a speriat cand au ajuns la pietroi.

Ajungem si noi la varf, unde o parte din drumetii din acea zi, ajunsesera deja. De priveliste nu am avut parte, caci ne-am trezit in nori. Am fi vazut Lacul Caltun, Vf. Negoiu, Cornul Caltunului, Trapezul Vistea-Moldoveanu, chiar si Cozia.

Stam 15-20 de minute sa mancam, sperand ca poate-poate vedem ceva. Impartim ceva de mancare si cu cainele care ne-a tot calauzit pe traseu. Banuiesc ca asta a fost miza lui. De drumetie poate era satul :))

Discutam intre noi daca sa mai asteptam sau nu. Decidem ca nu are rost sa asteptam si incepem coborarea. Vantul sufla ca disperatul la varf, asa ca am luat decizia corecta.

Coborarea a mers rapid, cum era si normal. Dupa jumatate de ora de covorat, pe la 1700m, pare ca incepe sa se vede varful. Oare daca am fi asteptat, vedeam si de sus? Asta e. Am coborat deja. Nu mai urcam inapoi.

Iese soarele si vantul se mai potoleste. E faina rau coborarea cand ai conditiile favorabile. Nu suntem nici obositi. Parca am mai sta pe aici.

Tocmai ca am coborat destul de repede, odata ajunsi la stana, facem un popas de jumatate de ora. Sarbatorim cu o mica sampanie pe care am gasit-o pe culme. Cuiva i-a cazut din rucsac si am zis sa nu o lasam acolo. Nu doar ca am recuperat-o dar am si baut-o :)) Nu aveam cui sa o returnam.

Avem parte de soare, sampanie, vreme perfecta, fara vant, cu priveliste spre varfurile din fata: Piscul Negru, Musteica, Raiosu, Buda si ce varfuri mai sunt pe culmea aia. Nu ne vine sa plecam, dar trebuie.

Ajungem la masina si in timp ce ne dezechipam, ghiciti cine apare. Cainele care ne insotise pe varf. La coborare nu l-am mai vazut. O fi ramas la varf sa primeasca mai multa mancare. I-am dat si noi ceva la varf, o mica recompensa :))

Plecam spre casa cu bucurie, pregatiti sa refacem traseul, intr-o zi de iarna mai senina. Pe Transfagarasan intalnim 4 ursi in acelasi loc. Era deja intuneric. Ma gandesc cum e sa cobori cu bicicleta pe aici, si sa te prinda noaptea. Nici ziua nu e chiar safe.