Pe Varful Cozia prin ploaie continua, dupa 30 de ore nedormite si un cap in bustean.

Pe Varful Cozia nu fusesem niciodata, de altfel nu fusesem niciodata in masiv. Am trecut pe Valea Oltului de multe ori insa fara sa bat si muntii din zona. Ultima drumetie cu Ioan si grupul fusese cea in Parang, unde am ajuns pe cel mai intalt varf din masiv, Parangul Mare. Aveam in plan sa iau o pauza mai lunga dupa ce tura din Parang, mi-a lasat o usoara durere pe la articulatia femurului stang. Am zis pas la o drumetie in Buila si mi-a parut rau, dar am zis sa nu ma fortez ca nu pleaca muntii nicaieri.

Cumva s-a intamplat ca nu am avut somn si nu am reusit sa dorm deloc in seara de dinainte astfel ca am plecat in drumetie nedormit. Nu am condus eu, asa ca nu mi-am facut griji in privinta asta. Pe drum am incerca sa atipesc insa nu am reusit si uite asa m-am trezit cu rucsacul in spate si betele in mana, gata de urcat pe munte. Iuhuuu :))

Nu prea aveam mare dispozitie si imi era incontinuu foame, chiar daca mancam ceva. Asa mai patesc cand nu dorm, mi-e foame incontinuu :))

Vremea nu a tinut cu noi deloc si a plouat pe tot parcursul zilei, pana am ajuns sus, la Cabana Cozia. Nu ne-am bucurat foarte mult de drumetia asta, mai ales ca peisaje nu am avut deloc iar ploaia nu ajuta deloc. A avut si o parte buna ploaia asta, fara de care nu am fi intalnit poate, atat de multe salamandre in poteca.

Gata de traseu

Ne-am intalnit la Manastirea Turnu, unde ne-am echipat de plecare si am pornit spre Varful Cozia. Am ajuns cam in 40 de minute in Saua La Troita iar in jumatate de ora la punctul de belvedere.

Privelistea de aici exista! Si asta era cel mai important lucru. Spun asta pentru ca imediat am reintrat in ceata.

Culorile minunate ale toamnei se desfasurau prin padurile pe care acum le puteam vedea din alta perspectiva.
Urmatoarea oprire a fost la Manastirea Stanisoara unde ne-am adapostit putin de vremea rea, am mancat si ne-am reimprospatat fortele pentru urcarea ce avea sa vina.

De la Manastirea Stanisoara, am continuat pe ploaie iar la un moment dat, ceva m-a pus la pamant. Era un bustean cazut, pe sub care trebuia sa trec:)) Nu il vazusem pentru ca aveam gluga mai pe ochi (sa ma fereasca de ploaie) si spre ghinionul meu, nu a anuntat nimeni busteanul, din cei care trecusera inaintea mea. Din gura mea s-au auzit multe spurcaciuni in acel moment :)) Lumea radea mai mult de felul cum injuram decat de lovitura in sine.
Ioan a fost foarte pe faza si a imortalizat momentul, imediat dupa impact.

M-am ales cu doua cucuie, unul langa altul. Le spuneam celor din grup ca am in cap Moldoveanu si Vistea, asa le simteau la mana :))

Deja din momentul asta pofta mea de drumetie era pe cale de disparitie si stiam ca mai avem de urcat ceva mai bine de o ora.

De la intamplarea asta, cred ca, in jumatate de ora am ajuns la portiunea cu lanturi. O portiune destul de usor de urcat, desi abrupta, insa acum era ceva mai greu din cauza ploii. Lanturile erau ude, noroiul era o capcana iar oboseala isi spunea cuvantul. Totusi, este o portiune de traseu, fara riscuri, atat timp cat te tii de lant si nu esti incaltat in adidasi.

Dupa lanturi, nu am mai mers foarte mult si cred ca intr-o ora eram la Cabana Cozia. Per total, de la Manastirea Turnu si pana la Cabana Cozia, cred ca am facut putin peste 6 ore. Pe Varful Cozia aveam in plan sa urcam a doua zi. Poate se mai oprea ploaia si vedeam si noi ceva de la varf.
Am mancat pe saturate din ce serveau la cabana dupa care am mers la somn primul! Am dormit de la 7 seara pana la 7 dimineata cand ne-am trezit cu speranta ca vom prinde si noi rasaritul si ca vom vedea ceva.

Am fost inspirat ca m-am trezit, pentru ca am prins putinele momente in care puteai vedea ceva. Am facut repede cateva poze de la cabana, apoi de pe drum spre varf si de la varf, de unde am putut vedea Oltul pentru cateva minute. Deja la coborare, ceata pusese stapanire din nou pe tot muntele iar toata coborarea am avut parte de vreme identica cu cea din prima zi. Ploaie, ceata, vreau acasa.

Drumetia asta este undeva in afara topului meu, cu siguranta :)) Totusi, m-am bucurat sa bat potecile Masivului Cozia, sa vad Manastirile Turnu si Stanisoara, sa intalnesc salamandre pentru prima data, sa ajung pe Varful Cozia si nu in ultimul rand, sa petrec timp in natura cu oameni minunati. Voi reveni in Cozia, dar probabil o voi face vara, urmarind atent prognoza :))