Drumetie in Ciucas, Creasta Zaganului. Toamna la urcare, iarna pe creasta.

Drumetia din Ciucas, a insemnat prima intalnire cu acest masiv minunat. Am nimerit toamna, cand culorile sunt deosebite. Fusesem cu 2 weekend-uri in urma in Cozia, cand am prins drag de toamna dar cand ne-a plouat non stop si nu m-am putut bucura la maxim de iesirea respectiva.

Acum am fost mai norocosi si vremea a tinut cu noi, oarecum. Nu a plouat, insa pana pe creasta si inapoi, am trecut prin 2-3 anotimpuri. In creasta ningea, era ger iar vizibilitatea redusa pe la 10 metri.

Traseul incepe din localitatea Valea Stanii iar pana acolo am ajuns cu masinile pe un drum forestier ce porneste din DN, de unde am virat dreapta, inainte de a ajunge in Cheia. Am mers cel putin 30 de minute pe drumul forestier care serpuieste pe munte pana in Valea Stanii.

Urcusul pana sub creasta mi s-a parut destul de usor, mai ales in padure, iar privelistile nu au lipsit la urcare, intrucat vedeam muntii Tataru si valea pe care am urcat. Dupa etajul padurilor, ne-am trezit deja sub creasta (asa repede?) iar de aici, totul devenise mai stancos si mai interesant.

Inainte de a urca in creasta, am reusit sa vedem si statiunea Cheia si foarte putin creasta principala a Ciucasului. Vremea s-a stricat foarte repede si ne-a prins chiar pe creasta.

Pana sa dam de iarna, pe stanci, Ionut a zarit o capra neagra pe care am fotografiat-o cu telefonul si fara zoom :)) Dupa editare, amr eusit sa dau zoom suficient cat sa nu distrug imaginea si cat sa puteti distinge silueta caprei. Un aparat foto profi ar fi fost bun acum, mai ales ca a fost prima si ultima oara cand am vazut capra pe munte.

In creasta nu am zabovit foarte mult, insa am avut ocazia sa facem un pic popas si o filmare in gluma, la un fel de refugiu foarte inghesuit.

Dupa repausul din mini-refugiu, am inceput coborarea, printr-o vale oarecum paralela cu cea pe care urcasem. In coborare, am trecut prin Cheile Vaii Stanei iar in aproximativ doua ore, am intersectat traseul pe care plecasem de dimineata.
Mi s-a parut foarte interesant, modul brusc prin care am trecut de la toamna la iarna, pe neanuntate, parca nimic nu prevestea viscolul din creasta, mai ales ca la 15 minute si la cativa zeci de metri mai jos, situatia se prezenta cam asa.

Ajunsi la masini, niste caluti s-au dat in spectacol 😀
Dupa drumetia asta, m-am indragostit de toamna dar si de Masivul Ciucas, unde aveam sa mai ajung intre timp si am mai invatat ca Ciucasul este un munte batut de vanturi puternice iar discrepantele de temperaturi de jos pana sus, sunt ceva normal in acest masiv. Urmatorarele doua drumetii le-am facut in Muntii Baiului si iar in Ciucas, unde am ajuns pana pe Varful cu acelasi nume si unde ne-a asteptat un viscol la -20 de grade, dar despre asta va voi povesti in jurnalul viitor.