Pe Varful Parangul Mare, din a treia incercare!

Pe Varful Parangul Mare imi doream sa ajung de aproape un an iar in aprilie si august 2016 am avut tentative de a urca pe varf. Nu reusisem nici in prima drumetie din Parang, cu Paul si Doru nici in a doua cu Oana dar niciodata nu mi-a parut rau pentru ca stiam de la inceput ce sanse aveam de a reusi pe varf.

Acum a fost diferit pentru ca am mers cu Ioan si alti drumeti pregatiti pentru o drumetie de 15 ore in total si doua nopti la cort, plus ca vremea se anunta buna, desi era septembrie iar la Omu ninsese deja.

Am plecat din Bucuresti vineri pe la 6 si am ajuns la Cabana Groapa Seaca pe la 11 noaptea. De aici destinatia era Refugiul Agatat iar pana acolo estimarea era de doua ore. Traseul incepe de la Groapa Seaca si tine cam 4-5 km un drum forestier plat dupa care incepe sa urce prin padure. Mai intai domol, apoi mai abrupt dar asta ne place pentru ca parcurgem mai repede diferenta de nivel.

A fost prima experienta nocturna pe munte si una foarte interesanta. Cum eu uneori am tendinta sa o iau inainte, la un moment dat m-am trezit singurel, la vreo 30-40 de metri in fata grupului care inainta mai greu pe bolovanii alunecosi. Si m-am oprit gandindu-ma ca nu am simtit nici un fel de teama si mergeam ca si cum ar fi ziua. Lumina frontalelor si a cerului erau suficiente pentru a vedea undeva pe o raza de 10-20 de metri.

In timp ce urcam, mi se facuse somn :)) si ma gandeam “o mai fi mult?”

Nu am apucat sa ma gandesc prea mult ca am ajuns, insa am asteptat sa ne regrupam. In refugiu mai erau 2 drumeti si am zis ca dorm in cort, mai ales ca venisem cu gandul ca voi dormi in cort.

Dimineata am aflat ca aveau soba :)) dar a fost ok si in cort. Am montat corturile langa Refugiu iar Ioan a testat stana de langa.  A fost prima oara cand am dormit atat de aproape de padure. La etajul ei superior, ce-i drept, insa tot era padure. Noaptea mai auzeam sunete diverse dar dormeam prea bine ca sa ma panichez asa usor.

Dimineata, vremea parea buna dar era frigut asa ca abia asteptam sa ne punem la drum, sa produc niste caldura.

Am plecat intr-un final si a inceput urcusul printre jnepeni pana s-au cam terminat jnepenii desi. De aici au inceput privelistile, inclusiv asupra varfului Parangul Mare, care ne astepta pudrat cu putina zapada cazuta in noapte ce a trecut.

In drum am intalnit ramasite dintr-un avion cazut in valea asta pe vremea comunistilor, despre care am aflat ulterior ca s-ar dori a fi expuse intr-un muzeu. Nu stiu daca s-a concretizat vreodata ideea asta.

Au aparut si lacurile. Mai intai Zanoaga Stanei, apoi Lacurile Rosiile si Mandra, pe la care am zabovit cateva minute. Ne-am apropiat de creasta, undeva sub Saua Gruilui si urma sa urcam pe abruptul ala.

Ma uitam in sus si ma gandeam pe unde naiba ar fi poteca, fiind asa abrupt. Cand am ajuns efectiv pe poteca, lucrurile s-au mai schimbat putin in sensul ca nu mai parea mare lucru. Era abrupt dar pietrele asigurau trepte diverse asa ca nu erau probleme de stabilitate. Privelistea era minunata. Evident, cea din spate :)) ca in fata aveam un zid de piatra de urcat.

Ajunsi in Sa, prindem semnal pentru prima data de cand suntem in Parang si aflam ca a fost un cutremur in toiul noptii, cutremur resimtit si in Bucuresti.

In sfarsit pe Varful Parangul Mare

Dupa pauza binemeritata din Saua Gruiu, am inceput urcusul final spre Varful Parangul Mare. A fost un urcus epuizant si am resimtit tot efortul din acea zi.

Pe varf vremea nu mai era asa buna iar norii ne blocau mare parte din priveliste spre partea sudica in special. Ne-am bucurat, am facut poze, ne-am odihnit putin insa nu am zabovit mult si am pornit pe creasta, impinsi si de ceata de care ne temeam.

In cautarea locurilor de cort pentru a doua noapte.

Trebuia sa nimerim culmea potrivita la coborare iar cu ceata, ar fi fost mai complicat. Am intrat in coborare chiar inainte ca ceata sa se stabileasca definitiv in creasta.

Coborarea a fost mai putin abrupta ca urcarea iar intr-o ora deja gasisem un loc perfect pentru amplasat corturile.

Aici ceata ne-a mai pasuit si ne-a oferit privelistea asupra lacurilor Mandra si Rosiile, pe la care urcasem cu cateva ore in urma.  Am mancat, ne-am relaxat iar dupa ceva timp, cele 7-8 ore de mers, ne-au trimis la somn.

Dimineata urmatoare, cine s-a trezit devreme a prins rasaritul, cine nu a prins soarele pe cer. Cand am pornit la drum, soare nu prea mai era asa ca nu am mai facut foarte multe opriri si am ajuns destul de repede la Refugiul Agatat.

De aici coborarea am facut-o solo, in viteza, pentru ca asa am simtit pe moment, A fost foarte interesant insa a fost si o prostie din partea mea. De aici mi s-a tras o mica durere la o articulatie, pe care insa am rezolvat-o la momentul la care scriu acest jurnal. Pe la ora 3 eram deja pe drumul forestier ce duce la Groapa Seaca. La cabana nu am ramas foarte mult pentru ca nu aveau ciorba asa ca am mers in Vioneasa.

Drumetia asta a intrat direct in topul preferintelor mele si cred ca nici pana acum nu am facut un traseu mai frumos. Voi reveni in Parang, pentru ca mai am cateva lacuri de vazut si o portiune de creasta nefacuta plus multe alte vai neexplorate.