Prima oara pe Creasta Parangului si greseala care era sa ma coste!


In aprilie 2016, alaturi de doi prieteni am plecat spre Parangul Mare cu gandul de a urca din statiunea Parang pe creasta Principala, pana la cel mai mare varf din masiv.

Plecarea era programata vineri seara iar cu o seara inainte, detalii importante nu erau puse la punct inca, detalii precum unde dormim :)) Vineri la plecare am aflat ca unul dintre noi facuse rezervare la Vila Parang iar altul facuse la Cabana Telescaun. Nu stiam concret cum ajungem acolo, daca drumul de la Hotel Rusu pana in statiune (1800m) este practicabil iar cei de la cabanierul de la Telescaun ne-a speriat putin cand ne-a informat ca nu e bine sa mergem noaptea pe drumul ala. Din Bucuresti am plecat tarziu, pe la 7 seara iar la 3 dimineata am ajuns la Hotel Rusu (aprox 1400m).

Avand in vedere ora tarzie la care am ajuns, nu am mai continuat spre statiune si am ramas la Hotel Rusu, in dilema, daca sa ne cazam la hotel pentru 3 ore (la 6 plecam spre statiune) sau daca sa dormim in masina. Am ales cea de-a doua varianta si am dormit in portbagajul masinii :)) unul destul de generos mai ales ca am rabatat la maxim bancheta si scaunele. Am folosit ce aveam in dotare, izoprene, geci, caciuli si ne-am si odihnit putin, ca sardinele ce-i drept.

La 6 dimineata ne-am trezit si o ora mai tarziu porneam pe drumul forestier ce urca in statiunea Parang. Am ajuns la Vila Parang, unde am lasat masina si ne-am asigurat ca avem locurile rezervate acolo insa doamna de la receptie nu a putut sa confirme nimic insa ne-a asigurat ca locurile libere sunt.

La statiunea Parang cu vedere spre Retezat
Mare de nori peste Petrosani si Masivul Retezat pudrat cu zapada in departare!

De  aici (1700m) am inceput urcusul pe jos, pe partiile din statiune pana am ajuns la ultimele cabana de sub Varful Parangul Mic. Cand treceam de aceste cabane, un domn ne-a abordat prietenos, daca dorim sa ne serveasca cu o cafea. Cum nu bausem cafea si stiam ca de aici incepe ascensiunea grea, am zis ca 30 de minute pierdute nu ne incurca. Aceasta alegere a schimbat multe in drumetia asta si nu numai. Domnul se numea Paul si era cabanier la Cabana La Mario. In timp ce eram serviti cu cafea am intrat in vorba si ne-a intrebat unde avem in plan sa mergem.

Cabana La Mario din Parang cu Retezatul in departare
Cabana La Mario din Parang cu Retezatul in departare

Cand a auzit ca vrem sa mergem pana pe Parangul Mare a inceput sa ne dea sfaturi si sa ne alerteze de stratul de zapada si de riscurile de pe creasta si a subliniat sa nu cumva sa ne apropiem de versantul nordic intrucat cornisele erau un real pericol. Ne-a intrebat daca avem cazare si cand i-am zis ca avem, ne-a momit cu un gulas facut special pentru noi, care ne astepta la coborare asa ca nu am putut rezista si ne-am razgandit in privinta cazarii alegand cabana La Mario (urat din partea noastra,stiu).

Dupa cafea am pornit la drum nu inainte ca Paul sa o trimita pe Beea cu noi, Beea fiind un Saint Bernard superb, destept si foarte loial. Nu am urcat pe Parangul Mic ocolind pe curba de nivel si continuand spre Varful Carja.

Greseala care era sa ma coste scump!

De la cabana Mario pana sub Varful Carja am facut cam 2-3 ore. Pe creasta nu era zapada foarte multa, iar pe alocuri era pamant. Zapada era destul de moale, pe acolo pe unde nu o puteai ocoli, iar soarele, care dogorea ca vara, urma sa topeasca si mai mult zapada.

Atmosfera era foarte buna, vremea superba, iar prezenta Beei, facea drumetia una de vis. 

Totusi, inainte de ajunge sub Vf. Carja un eveniment ne-a cam speriat pe toti trei. 

Dam de ceva zapada foarte putin ingehetat, astfel ca pasul trebuia sa fie mai apasat ca sa te asiguri ca nu iti fuge piciorul. Nu aveam coltari, insa nici nu era de coltari. Dintr-o greseala, care era sa ma coste foarte scump, la unul din pasi, bocancul nu a spart stratul subtire de gheata si am alunecat. Intr-o fractiune de secunda m-am trezit in fund, in alunecare pe versant.

Later edit, 2019. Bineinteles ca pe vremea aia habar nu aveam eu de piolet si cat de important este. Coltari nu , ca nu trebuie, piolet nu, ca nu trebuie. Un exemplu de asa nu.

Greseala fusese ca nu am mers pe pasii facuti de colegii mei ci am mers putin mai sus, paralel cu ei, facandu-mi proprii pasi, pe o portiune unde precautia trebuia sa fie foarte mare. Nu stiu daca m-as fi putut opri din alunecare mai ales ca versantul era destul de abrupt si zapada putin intarita la suprafata, pe unde nu batuse soarele foarte mult, insa am avut un mare noroc si o inspiratie de moment si mi-am proptit calcaiul intr-unul din pasii facuti de colegii mei 1 metru mai jos.

Ce s-ar fi intamplat daca acel pas nu exista, nu vreau sa ma gandesc. Am discutat ulterior despre asta si am ajuns la concluzia ca nu stim sigur daca m-as fi putut opri in conditiile in care nu aveam piolet sau un bat de trecking, ceva. 

Din acest punct, drumetia a fost altfel iar teama pe care o simteam nu m-a lasat pana nu am ajuns din nou la cabana. Sub Varful Carja am oprit pentru a decide daca mai inaintam sau nu, mai ales ca urcusul spre Vf. Carja parea foarte abrupt si plin de zapada care urma sa se topeasca usor din cauza soarelui arzator. Un alt grup de drumeti ne-a ajuns din urma si dupa o scurta discutie, acestia au continuat spre Vf. Carja, unul dintre ei avand coltari.

Am ales sa nu mergem cu ei si sa ne intoarcem la cabana. Daca pe Parangul Mare nu am ajuns, la coborare nu am mai mers pe curba de nivel ci am continuat pe creasta spre Vf. Parangul Mic, singur, intrucat colegii mei nu au vrut sa urce pe Parangul Mic iar eu am fost nevoit sa merg mai alert pentru a ne regrupa in acelasi timp la cabana, ulterior.

Creasta Parangului cu Vf Carja in dreapta vazuta de pe Vf Parangul Mic
Creasta Parangului cu Vf Carja in dreapta vazuta de pe Vf Parangul Mic

Aici un alt grup de drumeti stateau la soara 😀 si intrand in vorba cu ei am avut surpriza sa constat ca unul dintre ei era cabanierul de la Cabana Telescaun, pe care nu il anuntasem daca mai venim, daca am ajuns cu bine si care nu stia ce s-a intamplat cu noi. Mi-am cerut scuze pentru situatie iar surpriza a venit cand acesta mi-a zis ca nu e nici o problema doar ca era ingrijorat ca nu stia ce s-a intamplat cu noi si daca am ajuns cu bine.

A fost haos cu cazarea :)) 

saint-bernard-in-zapada-prin-muntii-parang

Pe tot traseul am fost insotiti de Beea, care latra alti drumeti ce se apropiau de noi si de care ne-am indragostit iremediabil!

Excursia noastra a continuat si duminica, atunci cand am vizitat Pestera Bolii si Sarmizegetusa Regia iar la intoarcere am ales A1-Sibiu-Valea Oltului unde coloana oficiala a presedintelui ne-a tinut cam 30 de minute pe loc si unde era sa cad in Olt (daca nu imi zicea Doru sa am grija ca Oltul e foarte aproape de sosea,fiind foarte intuneric).

Panorama de la Sarmizegetusa Regia.
Panorama de la Sarmizegetusa Regia.

O drumetie intensa, cu soare si zpada, cu peripetii si prieteni noi. O drumetie care m-a facut sa revin pe creasta Parangului inca de doua ori in decursul acestui an si despre care voi vorbi in jurnalele viitoare.


1 thought on “Prima oara pe Creasta Parangului si greseala care era sa ma coste!

  1. Dupa o prima drumetie facuta, nu mai poti scapa de chemarea muntelui.
    Este dovedit prin faptul ca in ciuda incidentului neplacut ivit pe parcursul traseului, te-ai reintors inca de 2 ori in aceeasi zona.
    Felicitari pentru postari, le asteptam si pe urmatoarele 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.