In Hasmasul Mare, pe la Cabana Piatra Singuratica si Varfurile Hasmasul Mare si Ascutit (Ecem)
Prima drumetie in Carpatii Orientali, In Hasmasul Mare, pe la Cabana Piatra Singuratica si Varfurile Hasmasul Mare si Ascutit (Ecem) am facut-o in februarie anul acesta, alaturi de Ioan Stoenica si drumetii care merg de regula in turele fotografice ale lui Ioan.
Stiam de Hasmasul Mare inca din scoala generala de la orele de geografie iar cand mi s-a propus aceasta iesire nu am stat prea mult pe ganduri, mai ales ca simteam nevoia sa ies putin din tipare si sa incerc si munti mai indepartati.
Am plecat cu masinile de data asta, din Bucuresti, iar pana in orasul Balan, de unde aveam sa incepem traseul, am oprit pentru cateva poze la Cetatea Taraneasca Prejmer.
Pana in Balan, cu tot cu pauze, sa fi facut vreo 5-6 ore.
Din centrul localitatii Balan, traseul nostru pe un drum asfaltat care la un moment dat se transforma in drum forestier. La o bifurcatie incepem si urcam spre stanga, pe o culme impadurita, parasind astfel drumul si intrand pe marcajul banda albastra. (pana aici nu imi aduc aminte sa fi vazut marcaj)
Urcusul prin padure a fost destul de usor, cu foarte putina zapada iar pana la cabana, mi s-a parut un traseu foarte usor. Am urcat paralel cu o creasta foarte spectaculoasa, pe care am tot pozat-o. Ulterior am aflat ca pe acolo ar urma sa coboram a doua zi.
Nu cred ca am facut mai mult de 2 ore pana la Cabana Piatra Singuratica, iar de aici urma sa mergem pe Varful Hasmasul Mare,asta insemnand aproximativ 3 ore, dus-intors.
Ne-am anuntat sosirea, am servit cateva merinde din rucsac iar in jumatate de ora plecam spre varful Hasmasul Mare.
Traseul de la cabana pe varf este usor si foarte frumos doar ca aici era mai multa zapada si ingreuna putin mersul.
La jumatate de ora de la cabana, ajungem sa vedem abruptul stancos care aduce putin cu Bucegii… niste Bucegi mult mai mici, insa parca la fel de stancosi.
De la varf am reusit sa admiram imprejurimile, insa printr-o pacla ce ingreuna putin vizibilitatea. Ce-i drept nici nu se vad foarte multi munti sau localitati de pe acest varf, asa ca nu a ramas decat sa ne bucuram ca suntem acolo.
Am fost destul de impresionat de acest munte minunat si ma gandesc cum ar fi si vara.
De la varf am revenit la cabana, unde aveam sa inoptam. Eu nu mi-am mai luat sacul de dormit pentru ca stiam ca il car degeaba. Nu cred ca mi-a fost vreodata frig intr-o cabana, mai ales intr-una cu soba!
Am dormit intr-o camera mare, unde am incaput toti din grup, dar pana la culcare mi-am facut cativa prieteni noi. Cabanierul (al carui nume, cu parere de rau, l-am uitat) si mai multi tineri din Budapesta, care vin des la cabana asta. Am discutat despre multe, inclusiv despre clasica problema din zona asa zisului tinut secuiesc, fara sa facem prea multa polemica si sa intram in argumente neprietenoase.
Ne-am intins pana pe la vreo 12 iar cele 4-5 cani de vin fiert, m-au trimis la somn instant, mai ales dupa efortul din acea zi.
Acelasi vin si-a facut simtita prezenta si a doua zi cand nu aveam mare chef de trezit si urcat si asa am ratat urcarea pe Piatra Singuratica.
Initial am pornit si eu la drum pe la 7 dimineata, insa dupa ce am inaintat putin printre pietre, mi-am dat seama ca nu am chef deloc de catarat asa ca m-am intors la cabana sa mai dorm o ora :))
Pe la 9, ne-am regrupat si am pornit la drum spre Balan, de data aceasta pe creasta pe care o vazusem la urcare in prima zi. Planul era sa ajungem pe Varful Ecem, ceea ce am si facut insa totul pe o ceata care s-a transformat in creasta in white-out. In aceste conditii, riscul de a cadea in prapastie este foarte mare, pentru ca nu vezi la 1 metru in fata. Noi mergeam cu Ioan care cunostea atat muntele cat si orientarea in astfel de situatii, asa ca nu am avut nici o problema. Apropo! Nu uitati niciodata ochelarii cand mergeti iarna pe munte!
La Varful Ecem am facut cateva poze, insa fara sa surprindem peisaje. Mare mirare ca ne vedeam si noi :))
Coborarea de aici a fost lunga si obositoare, mai ales ca ne tot afundam in zapada care parca era din ce in ce mai mare, desi nu ningea.
Dupa cateva ore de mers prin zapada am coborat intr-o sa unde era o stana si o intersectie de trasee.
De aici am mai mers mai mult de o ora pana la masini de unde am pornit direct spre casa. Ne-am oprit sa mancam in Miercurea Ciuc la un restaurant dragut care te servea si daca vorbeai romaneste! As mai fi vizitat putin zona dar nu era momentul.