Drumetii in Muntii Lotrului si Latoritei cu prea putina zapada pentru luna ianuarie.

8
Shares

In ianuarie am facut doua drumetii in Muntii Lotrului si Latoritei, cu prea putina zapada, mai ales ca in Bucuresti ninsese atat de mult incat nu ne asteptam ca in Voineasa sa nu fie zapada. Toata lumea ma avertiza sa am grija pe munte, mai ales in perioada asta :)) Prin padure si pe culme, zapada nu avea mai mult de 20-30 de centimetri pe alocuri, in timp ce prin statiune, pe strazi, aproape ca nu ziceai ca e iarna.

Weekendul nostru presupunea doua drumetii de cate o zi, una in Muntii Lotrului iar cealalta in Muntii Latoritei.
Sambata dimineata ne-am trezit cu noaptea in cap pentru a fi la ora 10 in Voineasa.
Cineva, Ioan, a intarziat iar plecarea pe traseu a fost amanata cu o ora.

Am pornit pe un drumulet printre capite de fan si terenuri imprejmuite cu sarma si sipci de lemn.

Pana sus in culme, am mers pe o poteca nemarcata, asta daca imi amintesc eu bine. Am urcat destul de sustinut. Sa fi fost 700 de metri diferenta de nivel.

Pe culme, am oprit la o stana parasita pentru o scurta pauza de masa si relaxare. Au zburat si cativa bulgari cat am stat la masa :))

Am trecut pe la un anume varf Gelu(1137m) iar pe coborare parca aparuse un marcaj destul de sters, cruce rosie.

De sus am putut vedea o buna parte din creasta Muntilor Lotrului, Capatanii si Latoritei. O perspectiva noua pentru mine, in munti prin care nu mai fusesem.

missing — In dreapta, in plan indepartat, se vad Muntii Capatanii.

Chiar daca nu am urcat pe cine stie ce varf inalt, plimbarea pe culmile din dreapta localitatii Voineasa, a deschis sezonul intr-un mod placut.

Dupa ce am coborat de pe culmile Lotrului, ne-am indreptat spre o pensiune aproape de Voineasa de unde a doua zi sa pornim spre traseul din Latoritei.

Duminica am pornit cu masinile de la pensiune, pana la intrarea pe traseu unde ne astepta un drum inghetat si gheata pe poteca din padure. Daaar si mult soare, un cer super senin si sanse zero de ploaie. O zi perfecta pentru luna ianuarie.

Nu imi aduc aminte daca poteca era marcata, Ioan ar trebui sa stie mai bine. Sigur nu uita aspectele astea. Ca tot veni vorba de Ioan, tin sa precizez ca o parte din pozele publicate in acest jurnal, sunt facute de el. Asta in caz ca nu ati remarcat watermark-ul de pe respectivele poze.

Cum traseul nu era dificil, puteam ocoli majoritatea portiunilor inghetate. Dupa ceva mai mult de o ora, am ajuns la drumul Strategica, un drum construit de romani in urma cu sute de ani. Aparent, acest drum este marcat cu banda galbena, insa nu imi aduc aminte sa fi vazut marcaj undeva.

Am avut parte de soare, zapada ceva mai multa fata de ziua precedenta, dar asta nu ca ar fi nins peste noapte. Am facut o pauza chiar la intrarea in drum si nu am ratat ocazia sa intind pelerina de ploaie si sa stau la soare, chiar daca in zapada.

De la drumul Strategica, drumetia noastra a devenit o plimbare pe munte. Am oprit de multe ori, fie pentru relaxare fie pentru peisaje.

Am vazut satul Ciungetu, un sat intre munti, care pare foarte izolat, tocmai din acest motiv, fiind legat de “civilizatie” de un singur drum.

Am trecut pe la Varfurile Chica Lupului si Ciresul, ambele cu o altitudine cu putin peste 1100 de metri.

Pe tot parcursul drumului Strategica, am mers cu panorama muntilor Capatanii in dreapta noastra, ceea ce m-a facut sa nu ii uit si sa ii pot recunoaste ulterior, din Muntii Cindrel! Pana la coborare, am mers probabil pe acelasi drum, care serpuia pana in vale insa nu inainte de a opri pe la o stana pentru poza de grup.

Imediat cum am inceput coborarea prin padure, am dat de niste oameni gospodari, care traiau in conditii grele, destul de izolati de restul lumii. Am schimbat cateva vorbe cu acestia dupa care am continuat drumul spre vale.

Per total a fost o drumetie bine venita, un bun antrenament pentru altele mai grele ce urmau sa vina si nu in ultimul rand, reintalnirea cu Ioan si cu restul drumetilor cu care merg constant pe munte.