Pe Varful Postavaru cu privelisti minunate, la sfarsit de mai.

In urma cu doar cateva zile, fusesem cu prietena mea in Masivul Postavaru, insa fara sa ajungem pe varf si ne-am promis sa ajungem impreuna pe Varful Postavarul. Intre timp, a aparut ocazia de a merge in drumetie cu Ioan si grupul nostru de drumeti, ocazie pe care nu puteam sa o refuz.

Am plecat dimineata devreme din Bucuresti iar pe la 9:30 am pornit pe traseu din Timisu de Jos pe marcaj cruce albastra. Mai facusem doua drumetii in Masivul Postavaru, pe la Cabana Trei Brazi si de pe Tampa in Poiana Brasov insa niciodata nu mai ajunsesem pe Varful Postavaru.

Traseul spre varf l-am abordat pe Valea Lamba Mare printre stanci impunatoare cu aspect de chei, boscheti, urzici si resturi menajere diverse (am gasit chiar si o roata de tractor) 🙁

Am lasat masinile undeva aproape de gara Timisul de jos si in cateva minute eram deja in padure, pe drumul forestier ce merge pe langa raul Lamba Mare.

Parasim drumul dupa aproximativ 30 de minute si continuam sa urcam prin padure.

Incepe urcarea mai abrupta printre stanci si eu nu am bete de trecking. Cred ca asta a fost ultima tura in care nu am folosit bete.

In grupul nostru s-a aflat si o fetita de doar 9 ani plina de voiosie si de energie, insotita de tatal ei. A fost prima atat la urcare cat si a coborare, in timp ce adultii din grup se chinuiau sa urce ultima partie de sub de Varful Postavaru. Cumva, parca uitasem cata putere si vointa este intr-un copil de 9 ani.

Eu si cea mica am ajuns primii pe varf si asfel ne-am bucurat de privelisti cu cateva minute in plus fata de colegii nostri :))) Din Timisul de Jos pana pe Varful Postavaru cred ca am facut ceva mai bine de 3 ore.

Pe varf era asa cum te asteptai sa fie intr-o zi senina de vara. Plin de oameni de toate felurile, ajunsi cu instalatiile de cablu. Am zabovit pe varf cam jumtate de ora, pentru ca era de stat. Vremea foarte faina si peisajele catre alti munti mai apropiati sau mai indepartati, erau motive numai bune sa nu ne grabim sa coboram.
Bucegii pudrati cu zapada la sfarsit de mai si privelistile catre Piatra Mare, Ciucas, Grohotis, Muntii Neamtului, Piatra Craiului, Tampa, Magura Codlei m-au impresionat asa ca trebuie neaparat sa vin si cu Oana aici sa vada si ea toti muntii astia minunati din perspectiva Varfului Postavaru.

Locul de priveliste este cat de cat amenajat iar panourile metalice gravate cu muntii ce pot fi admirati, sunt foarte bine venite. Mi-a placut foarte mult drumetia asta mai ales pentru ca am avut o vreme superba care anunta venirea sezonului estival, ce mi-a dat un vibe si mai bun.

Privelistile sunt memorabile, mai ales in perioada asta cand mai este si zapada pe ici colo si ce e foarte interesant este diversitatea muntilor ce pot fi vazuti de pe Varful Postavaru. Voi reveni curand aici, cel mai probabil in 2017. (later edit: nu aveam eu idee cat de des voi reveni aici. Intre timp m-am apucat de snowboard si urc pe Varful Postavaru ca sa ma dau)

Dupa binemeritata pauza de pa varf am inceput coborarea insa nu pe aceeasi vale ci pe o alta mai abrupta care ne-a scos (cred) in Poiana Stanei Postavaru unde ne-am bucurat de un mic popas cu privelisti spre Bucegi. De aici am continuat coborarea pe marcaj banda albastra pana in Timisu de Jos unde parcasem masinile.

Zapada din Bucegi a revenit in prim plan la doar cateva zile, dupa ce un prieten a sugerat sa mergem pe Varful Omu si era curios daca o mai fi zapada in Bucegi. I-am aratat pozele cu zapada din Bucegi, vazuta de pe Varful Postavaru, unde fusesem in weekend insa nu a fost impresionat si a zis ca ne descurcam.

Ce credeti, ne-am descurcat sau nu? Despre tentativa de a ajunge pe Varful Omu prin Valea Jepilor si cum ne-am descurcat cu zapada de pe platou, va povestesc in jurnalul viitor.