Prima drumetie de 5 ore si cum am fugit de ursulet!

priveliste-spre-bucegi-din-masivul-postavaru

Vedere spre partea nord-vestica (cel mai probabil) a Bucegilor din Masivul Postavaru, in apropiere de Cabana Trei Brazi (Credit Foto: Radu Adrian)


Dupa prima experienta mai reala cu muntele, despre care am povestit in articolul precedent, am luat o pauza de jumatate de an insa in luna august 2015 an revenit, de aceasta data in Predeal, in aceeasi formula ca si la Urlatoarea.

Aceasta excursie nu a fost una tipica de montaniarzi, in care ne planificam traseul cu atentie, in care verificam prognoza, ne pregatim minutios echipamentul si ne trezim cat mai devreme pentru a ajunge cu noaptea in cap pe traseu. Nu! A fost genul de excursie in care am ajuns in Predeal, ne-am cazat, am mers la restaurant sa mancam unde de-abia acolo am discutat despre ce facem in acea zi si daca am putea aborda un traseu din zona.

Nici unul din grupul nostru nu avea experienta in mersul pe munte asa ca nu cunosteam nici traseele din zona si nici detalii importante despre marcaje, timpi si altele. In timp ce mai luam o lingura de ciorba de burta, am ales un traseu pe care sa il urmam. Bineinteles ca nestiind mersul lucrurilor nu am dat prea multa importanta la traseu si marcaje si am plecat la drum spre Cabana Trei Brazi, unde aveam prima oprire din traseu. Neinitiati pe munte insa nu idioti! Am avut la noi ghiozdanele cu apa si cateva merinde dar echipamentul era unul sumar mai ales ca era vara si o zi insorita.

Am inceput “urcusul” de la Hotel Orizont, pe strada in serpentine care duce la cabana insa dupa 20 de minute de mers anost pe asfalt, la insistentele mele, am parasit carosabilul pentru a ne aventura prin padure dupa un marcaj cruce albastra, care nu era marcajul cu care plecasem noi in minte si nici nu stiam unde duce dar ne-am lasat purtati de val (am constatat ulterior cum e cu mersul pe munte, dupa alte cateva zeci de drumetii!). Tot ulterior am aflat ca marcajul cruce albastra ducea tot la Trei Brazi dar trecea pe la Paraul Rece mai intai.

Pe marcaj cruce albastra din Predeal, prin zona Paraul Rece la Cabana Trezi BraziPe marcaj cruce albastra din Predeal, prin zona Paraul Rece la Cabana Trezi Brazi
Pe marcaj cruce albastra din Predeal, prin zona Paraul Rece la Cabana Trezi Brazi

Dupa aproximativ 30 de minute de mers prin padure in panta destul de solicitanta, am intalnit 2 baieti cu atv-urile (mai tarziu am realizat de unde veneau, mai exact de la Trei Brazi de unde inchiriasera si ATV-urile) pe care i-am intrebat cum am putea continua traseul respectiv.

Noi nu stiam marcajele si nici traseele asa ca speram sa aflam mai multe de la ei, ceea ce s-a si intamplat si asa am revenit pe marcajul banda galbena spre Trei Brazi, ca altfel am fi ajuns spre Paraul Rece. De la Trei Brazi am inaintat pe drumul forestier urmarind marcajul banda galbena iar mai in fata dupa ce se termina drumul , am intalnit un turist israelian cu care am schimbat cateva vorbe.

Pe drumul forestier de la Cabana Trei Brazi spre Poiana Secuilor Pe drumul forestier de la Cabana Trei Brazi spre Poiana Secuilor

zmeura-neagra-predeal-cabana-trei-brazi-poiana-secuilor

De aici plimbarea pe poteci a fost relaxanta si plina de zmeuris, pe care nu l-am iertat si am mancat cat am putut gasi. Dupa zmeuris, poteca ne-a scos la un punct de belvedere catre abruptul sudic al Postavarului, loc de unde puteam auzi focuri de arma si drujbe in actiune. Am zabovit cam 15 minute in acest loc, am facut poze si ne-am bucurat de alte tufe de zmeura care parca nu fusesera vizitate recent.

De aici plimbarea s-a transformat total si a intervenit o panica generala dupa ce am pierdut marcajul.

vedere spre abruptul sudic al postavarului
Privelistea spre abruptul sudic al Postavarului sau ultimul moment dinaintea panicii :)) (acum pot sa rad)

Bajbaind dupa marcaj am intrat pe o poteca nemarcata unde doua “placinte” de urs “proaspat scoase din cuptor”, au reusit sa instaleze alerta maxima. Panica ce m-a cuprins atunci este greu de descris in cuvinte mai ales ca eram si cu fete in grup si nici unul din noi nu avea experienta pe munte. Primul gand a fost “OMG e proaspat, deci ursul poate fi foarte aproape” iar al doilea gand a fost “oare sunt 2 ursi sau e opera aceluiasi urs?”.

Insa problema cea mai mare era ca noi deja pierdusem marcajul iar “placintele” ne-au panicat si mai tare. Intr-un moment de luciditate am ales sa sunam la salvamont, stiind ca numarul este 0salvamont(asta stiam si noi :)) ). Dupa ce am fost redirectionat catre cei care se ocupa de zona Predeal, am inceput sa ii povestesc salvamontului, unde suntem, cum am ajuns acolo si ce cautam.

Noi nu stiam exact unde ne aflam insa stiam de unde am venit, pe langa ce am trecut, unde am vazut ultima oara marcajul si unde vrem sa ajungem. Surprinzator, salvamontul parca era cu noi acolo si a stiut exact unde suntem, indrumandu-ne catre o poteca laterala a carei intrare era obturata de boscheti (la fel ca cea cu placintele) unde marcajul era pe un copacel “pentru ca nu am avut unde sa il punem”. De acolo a trebuit sa retin indicatiile spuse la telefon pentru ca urma o bifurcatie. Nu imi mai aduc aminte cu ce trasee ne-am intalnit si unde duceau si nici gandul la poze nu ne-a mai stat, insa tinusem minte ca trebuia sa facem dreapta pe o vale pentru a ajunge la gara din Timisul de Sus. Acum imi pare rau ca nu am facut niste poze in locul unde am pierdut marcajul, la placinte :)) si la poteca ascunsa.

Intalnirea cu ursul

La bifurcatie am facut o mica sedinta de grup intrucat eu spuneam ca ar trebui sa facem drepata pe vale, spre sina de tren (incolo parea sa se auda sunetul orasului) in timp ce altcineva din grup avea impresia ca ar trebui sa o luam pe un triunghi rosu, unde parea ca trebuie urcat dar noi trebuia sa coboram iar valea aia mi se parea ca este cea potrivita pentru coborare.
Ne-am hotarat si am decis sa coboram pe vale iar cu cat coboram cu atat ni se parea ca a fost cea mai buna decizie. Din momentul in care am plecat de la punctul de belvedere, nu am mai facut nici o poza pentru ca aveam treburi mai importante de facut, cum ar fi sa fluieram si sa batem din palme.

Coborand pe vale, presiunea incepea sa scada si parea ca totul se va termina cu bine. Eu eram in fata coborand in viteza (lucru pe care nu il recomand). Cunosc faptul ca nu este bine sa cobori in viteza atat pentru ca pui presiune pe genunchi cat si ca te poti impiedica si implicit accidenta, chiar serios. Insa eu stiam ca pot sa cobor in viteza (nu luam in calcul presiunea pe genunchi) si era chiar distractiv mai ales ca ma simteam un mic Bear Grills (pot spune ca de la el am invatat sa cobor pantele in viteza fara sa ma accidentez).


La un moment dat am incetinit ritmul pentru ca sa fiu ajuns de cei din spate iar la regrupare cineva din grup face marele anunt “uite un urs!”. Au urmat cateva parlamentari “e copac” “ba e urs” “ba nu e urs” dupa care am discutat rapid ce sa facem. Eu nu am vazut concret ursul intrucat am stat foarte putin pe loc iar cei care ma insoteau jurau ca vad ursul si nu orice urs ci un pui de urs. Este de inteles de ce nu am mai stat sa ma lamuresc si eu si am inceput sa coboram usor, usor iar dupa vreo 20 de metri am inceput sa fugim vazand capatul vaii si sinele de tren. Am fugit strigand la grup sa fie atenti la pasi si sa fuga fiecare dupa posibilitati. Dupa aproximativ 100 de metri valea se termina iar paraul care ne-a iesit in cale parca ne-a premiat cu apa sa rece si buna.

Am parcurs linistiti si latrati de caini(din curtile caselor de la marginea sinelor de tren) cei 200 de metri pana la gara Timisului de Sus unde am aflat ca primul tren urma sa fie in jumatate de ora. In gara ne-am distrat cu o matza puricoasa si jucausa si am purtat o conversatie cu un angajat al garii (nu stiu exact ce facea pe acolo) care atunci cand a auzit ca am fugit de puiul de urs, ne-a spus cu zambetul pe fata ca “aa daa si ma-sa coboara mereu pe aici pe la casele astea”. Daca pana atunci aveam dubii ca intr-adevar fugisem de urs si nu de imaginatia noastra, acum chiar eram convins ca a fost un pui de urs.

Trenul a avut intarziere insa nu mai conta pentru ca stiam ca vom ajunge repede la cazare unde aveam de gand sa facem un gratar, evident. Desi am avut ferba musculara toti 4, a doua zi am mers la Canionul Sapte Scari, despre care voi povesti in urmatorul jurnal.


2 thoughts on “Prima drumetie de 5 ore si cum am fugit de ursulet!

  1. “Placinte” de urs “proaspat scoase din cuptor”, “matza puricoasa” :)))))))))
    Destul de multe surprize pentru o singura drumetie, nu credeti?
    Cu siguranta o sa va ramana mult timp stocat in memorie acest traseu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.