Masivul Ceahlau (partea 1) – Din Izvorul Muntelui la Cabana Dochia
Masivul Ceahlau este o destinatie foarte populara, si pe buna dreptate pentru ca este un munte tare frumos si cu trasee diverse, care te surprind, mai ales daca ajungi aici pentru prima oara.
Si cred ca nu dispare sentimentul asta nici dupa mai multe reveniri.
Nu intram in sfera ezoterica si ramanem doar in sfera pamanteana, cu paduri, creste, vai, viscol si zapada.
Cum nu este chiar la indemana sa ajung aici, din Bucuresti, aceasta tura a fost prima in Ceahlau. De altfel intreaga grupa a Carpatilor Orientali este destul de putin exploarata.
Drumul este destul de lung si obositor, mai ales daca te prinde noaptea pe la Gheorgheni. Cu toate astea, noi am mers pe o ruta care ne-a oferit multe repere, atat istorice cat si geografice, asa ca ne-am bucurat si de drum.
Masina in care eram si eu, a plecat din Bucuresti, insa, a trebuit sa luam pe cineva din Targoviste, asa ca ruta a fost urmatoarea: Bucuresti-Targoviste-Moroeni-Sinaia-Brasov-Tusnad-Gheorgheni-Cheile Bicazului-Izvorul Muntelui
Inca din prima ora, vedem deja Poarta veche de intrare in Targoviste, Curtea Veche cu Turnul Chindiei. De aici, drumul este liber si destul de frumos. Drumul merge printre sate, paduri si poienite, pana ajunge in Sinaia.
Aici ne asteapta alta frumusete. Frumusetea Bucegilor. Abruptul prahovean este impresionant chiar si atunci cand il vezi a 100-a oara, chiar si din mers.
Dupa ce trecem de Brasov, vedem Postavaru si Piatra Mare. Inaintam si distingem, mai in departare, particularitatile Ciucasului.
Se vad si Muntii Intorsurii, Culmi din Muntii Bretcu si Bodoc.
Trecem de Tusnad si constat cu surprindere ca partia este inca functionala. De aici vedem Muntii Harghitei dar incepe sa se intunece si nu mai fac poze. Trecem prin Gheorgheni si admir cateva cladiri vechi, cu siguranta cladiri istorice.
Sectorul de drum cu Lacul Sf, Ana si Chile Bicazului l-am parcurs pe intuneric total asa ca raman doar cu amintirile proprii.
Mi-a parut rau ca ne-a prins noaptea pe aici, mai ales ca era prima oara cand treceam prin zona, atat la lac cat si prin Chei.
Totusi, tura a fost planificata pentru a doua zi, asa ca am avut o noapte de odihna la o cabana din statiunea Izvorul Muntelui.
A doua zi dimineata, inainte de a porni pe traseu, am facut o vizita la centrul de informare turistica din statiune. Un centru diferit de altele, care seamana mai degraba cu un mic muzeu.
Vizita la centrul de informare a inclus si vizionarea unui film despre Ceahlau, in micuta dar cocheta sala amenajata special pentru proiectii de acest gen.
Terminam cu informarea si ne pregatim de traseu. Pornim pe banda albastra, prin padure, pe teren destul de plat.
Vremea este racoroasa dar ne incalzim in mers. La inceputul traseului, poteca taie cateva serpentine si apoi paraseste drumul forestier.
Dupa aproximativ 30 de minute de mers, ajungem la o intersectie de trasee. Aici facem o mica pauza de ceai, la bancuta.
Continuam prin padure si cautam ceva peisaje printre copaci. Vedem putin din Lacul Bicaz(Lacul Izvorul Muntelui) si momentan ne multumim cu atat.
Urcam mai cateva sute de metri si ne apropiem de zona cunoscuta ca “Polita cu Crini” la 1447m altitudine.
Aici este un loc bun de stat la masa, fiind si banci cu masute, dar acum ne era cam frig si decidem impreuna sa mai mergem 5-10 miunte pana la Piatra cu Apa, unde gasim adapost intr-o grota mica.
Traseul asta nu doar ca este destul de scurt dar are si cateva repere faine. Nu ofera foarte multe peisaje dar se vede lacul, iar pe masura ce urci din Izvorul Muntelui, stancile Ceahlaului nu au cum sa nu te impresioneze.
Eu sunt si usor de impresionat cand vine vorba de muntii patriei.
De la Piatra cu Apa nu mai avem de urcat, dar pana sa ajungem la Dochia, trecem de Pietrele Detunate.
Continuam urcusul si ne pregatim sa iesim in golul alpin. Avem parte de ceva mai multa zapada, dar este ok si inaintam fara probleme, feriti de vant, printre copaci.
Cum iesim din padure, cum ne trezim in viscol. Eu nu mai fusesem in Ceahlau si nu stiam cat mai avem de mers pana la cabana. Sectorul de gol alpin a fost destul de scurt, insa intens. Desi majoritatea oameniloragreaza aceasta vreme, mie imi place. Viscolul din varf de munte nu se compara cu viscolul din oras. E o experienta simpla dar revigoranta.
Vantul batea destul de tare, ningea viscolit iar vizibilitatea era sub 50 de metri. Nestiind cat mai avem de mers, ma gandeam ca poate mergem o ora 2 prin viscol. Dar dupa nici 10 minute ne trezim cu cabana in fata.
Daca vrei sa vezi cum viscolea, da-i play clipului de mai jos si asigura-te ca e sunetul pornit. Nu te sperie nimeni :)) Se aude doar viscolul.
Intram in cabana, ne cazam apoi coboram in sala de mese. Cu toate ca era cam aglomerat, mi-a placut ce am gasit la Dochia. Nici mancarea nu e rea iar servirea e destul de rapida, daca mai conteaza asta in varf de munte.
Dupa un timp iesim pe langa cabana, sa vedem daca avem la ce face poze.
|
|
Totusi, peste vreo ora situatia s-a schimbat brusc. Norii se risipesc si se deschide privelistea de jur imprejur. Vedem Muntii Stanisoarei si Lacul Izvorul Muntelui (Lacul Bicaz), vedem Varful Toaca dar si culmi sudice din masiv.
Ne hotaram sa mergem la o plimbare scurta, pana la un alt varfulet din zona. Lasam bagajele la cabana si mergem ca in parc :))
De la Cabana Dochia, mergem vreo 20 de minute pe platouas, si ne bucuram ca norii se mai risipesc si putem vedea atat spre Varful Toaca cat si spre Durau.
Ne trezim iar prin nori si ne intoarcem la Dochia, nu inainte de a trece pe la Manastirea Ceahlau, cocotata in varf de munte, atat de aproape de Cabana Dochia.
Lasam pentru a doua zi urcarea la Varful Toaca (Varful Ceahlau) si ne retragem la cabana.
Pentru ca acest jurnal sa nu fie foarte lung, il voi imparti in doua parti. Aici se incheie prima parte pentru ca in urmatorul articol sa va povestesc despre urcarea la varf, pe celebrele scari si coborarea in Izvorul Muntelui prin Poiana Maicilor.
