Transalpina si tentativa esuata de a ajunge la Lacul Calcescu.

Transalpina era in plan de ceva timp, insa cum avem atat de multi munti, am tot amanat sa ajung aici.
Am fost destul de activ in luna Mai, cu doua ture, in Masivul Siriu la Lacul Vulturilor si in Ciucas iar pentru al treilea weekend am planificat o mini vacanta la Ranca, cu parintii mei.

Cum noi nu prea ne nimerim la program si nici activitati comune nu prea avem, astfel de iesiri in familie sunt foarte rare.
Nici eu nu mai fusesem pe Transalpina iar Ranca parea o destinatie ok, mai ales ca aveam in plan sa fac si o drumetie solitara intr-una din zile, spre Lacul Calcescu (In unele surse Galcescu) iar in restul timpului sa stam la privelisti si aer curat pe langa pensiune. Plus de asta, imi era dor de Parang.

Pe drum, am oprit de mai multe ori, pentru ca mama nu este prietena cu serpentinele. Intr-una din pauze, am prins o parte din creasta Muntilor Capatanii, la distanta, undeva dupa Horezu. Habar nu aveam eu ca peste o luna, urma sa merg fix pe creasta asta.

Mai mergem si incepem sa urcam spre Novaci si de aici mai departe pe Transalpina.

Inainte de a ajunge la Ranca, am trecut printr-o mica furtuna cu fulgere si cantitati mari de apa, incat abia mai vedeai pe unde mergi. Nici sa opresti nu aveai unde, decat in mijlocil drumului asa ca am mers cu atentie pana in Coada Rancii unde aveam cazarea. Furtuna se mai domolise dar inca ploua asa ca am iesit putin cu masina, mai sus de Ranca, sa vad ce nu se vedea de la cazare.

M-am intors dupa jumatate de ora la cazare si cum mama dormea (a fost drumm greu pentru ea) am mers doar cu tata, la pas pe sosea, pana mai sus. Ulterior am fost la cazare sa o luam si pe mama, tot pe unde fusesem mai devreme. Am dat si de zapada. A fost interesant pentru ei, sa vada zapada vara.

Spre seara am prins un apus superb cu o parte din creasta principala a Parangului, cu vedere spre Varful Mohorul si Varful Parangul Mare. De data asta, l-am lasat pe tata la cazare :)) ca nu mai avea chef sa iasa iar si am luat-o pe mama sa vada ce nu a vazut in viata ei. Un apus minunat in creierul muntilor, intr-unul din cele mai frumoase masive de la noi.

M-am bucurat si de mica mare de nori de pe una din vaile spre care aveam vedere.

De pe Transalpina spre Lacul Calcescu

A doua zi, duminica, aveam in plan sa ma trezesc de dimineata, cam pe la 5 si sa urc cu masina 10 minute pana in Saua Urdele de unde sa incep pe jos pana la Lacul Calcescu. Planificasem sa plec asa cu noaptea in cap ca sa prind singura fereastra de vreme buna anuntata pe prognoza.
Doar ca socoteala de cu seara nu s-a potrivit deloc cu cea de dimineata :))
Ceasul a sunat iar eu l-am oprit si m-am culcat la loc, exact ca la tura din Siriu :))

Imi era asa somn si era asa frig in casa, incat am renuntat la drumetie in favoarea somnului si caldurii.
M-am trezit in cele din urma pe la 11 si am plecat direct unde aveam de gand sa plec la 5.
Drumul din Ranca pana in Saua Urdele este plin de serpentine abrupte dar asfaltul era in stare foarte buna asa ca ajung in 20 de minute la ultimele serpentine, unde las masina.

Cand eu am inceput urcarea, un drumet cobora si am schimbat cateva vorbe cu el. Am aflat ca a prins vreme bunicica si ca el a facut cam 2 ore pana la Lacul Calcescu. Ma anunta ca in opinia lui, crede ca ploaia va incepe cam intr-o ora. Ii multumesc pentru aproximatie, mai ales ca el venise din creasta si luase deja pulsul vremii. Parea ca va incepe ploaie curand asa ca voiam sa ma grabesc. Lasasem pelerina la cazare in caz ca le trebuia alor mei iar eu aveam doar jacheta si bocancii impermeabili iar pantalonii doar hidrofobi. Nu am probleme cu ploaia dar o torentiala in creasta nu mi-ar fi placut deloc.

Continui urcarea pe primul varf, Iezerul, urcand pe banda rosie, traseul de creasta. Fac rapid 2-3 poze din mers si ma bucur de Valea dinspre nord, caci inspre sud nu vedeam nimic. Ajung rapid pe Varful Iezer, cobor intr-o mica sa, de unde incepe imediat o a doua urcare pe Varful Mohorul, pe care il tot pozasem din Ranca si de pe Transalpina.

Cumva, a iesit si soarele, printre norii amenintatori.

De la masina pana pe Mohorul am facut o ora si 10 minute, in mers rapid fara pauze. Ajuns in Saua Mohorului, prind in poza Lacul Iezer. Cand mai aveam 10 minute sa ajung in dreptul Hornului Lacurilor, prin care urma sa cobor la Lacul Calcescu, analizez vremea in ansamblu, norii din zona, si trag concluzia ca incepe mare ploaie in 5-10 minute maxim.

Ma multumesc doar cu Lacul Iezer si fac cale intoarsa, fix pe unde am venit. Daca la dus am facut o ora si 10, la intors am facut sub 40 de minute. Nu voiam sa dobor nici un record dar voiam sa ajung uscat la masina. Am bagat viteza mare, am urcat rapid panta Mohorului si sus am cam ramas fara aer dar nu prea imi permiteam luxul de a ma odihni. De-aia trasesem tare, ca sa cobor repede din creasta fara sa ma prinda furtuna, nu avea rost sa ma odihnesc acum, altel nu mai alergam si mergeam in ritm normal, fara intrerupere.

La coborare pe Mohorul nu mai vedeam numic la 3 pasi in fata. Baterie nu mai aveam, oricum nu aveam la ce sa fac poze. Vedeam si marcajul si aveam oricum repere, asa ca nu imi faceam griji ca nu mai nimeresc la masina desi exista acest risc la cat de prosta era vizibilitatea.

Tot cobor si nu mai vad soseaua. Dau de reperele pe care mi le luasem inca de la urcare, tocmai cu gandul ca poate va fi ceata la coborare, dar nu mai ajung odata la masina, la curba aia unde o lasasem. Mai fac cativa pasi si ma trezesc fix in dreptul masinii, la 3 pasi, exact in momentul in care a inceput nebunia de ploaie. Caut repede cheile prin buzunare, ca sa intru repede in masina. Nu ma udasem deloc pana aici si era culmea sa ma fac varza fix langa masina. M-am intors in Ranca pe o ploaie nebuna. Pur si simplu de abia vedeai la 5 metri in fata. Se mergea cu 5-10 km la ora chiar si unde nu erau curbe.

Am ajuns inapoi in Ranca si cand sa intru pe drumeagul spre pensiune, ii vad pe ai mei la plimbare, pe ploaie :)) In statiune nu ploua ca pe sus dar tot mi s-a parut amuzant sa ii vad de ai mei plimbandu-se, singuri in toata statiunea :)) Tata avea umbrela si mama luase pelerina pe care o lasasem eu acasa, special pentru ei. Se pare ca au si folosit-o.

Mai pe seara am vrut sa prind iar apusul si am urcat pe Muntele Papusa, fara sa ajung la varf, pentru ca nu asta ma interesa. Am mers in dreapta de varf si de instalatia de telescaun,pe Piciroul Papusii, pentru a vedea Caldarea dinspre Varful Cioara, pe care nu o vedeam decat daca mergeam putin pe curba de nivel, ca sa ocolesc Varful Papusa.
Am plecat cu mainile in buzunar si cu 5% baterie. Am apucat sa fac poze, suficiente. Apa am baut de pe munte, printre niste pietre. Am stat cam 2 ore in mica plimbare si am vazut asta.

La intoarcere, ai mei erau panicati, ca nu mai apaream. Uitasem ca le-am spus ca ma intorc in vreo jumatate de ora. Era vremea asa faina iar peisajele atat de frumoase, incat puteam sa raman pe afara pana la miezul noptii fara sa imi dau seama cat de repede a trecut timpul. Noroc ca a venit intunericul si m-a trimis la cazare.
A fost o mini vacanta cu mai putina drumetie si cu mai multa leneveala. Am ramas si cu restanta acum si va trebui sa revin pentru Lacul Calcescu. Probabil o sa vin cu cortul vara asta 😀