Vulcanii Noroiosi de la Beciu
Alături de Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mici, Pâclele Mari, și Fierbatorile de la Berca, Vulcanii Noroioși de la Beciu formează cele 4 areale din Subcarpații Buzăului, unde se poate întâlni acest fenomen.
Localitatea Beciu se află ceva mai la nord de restul zonelor cu vulcani noroioși, iar accesul nu este chiar atât de facil, deși cu o aplicație pt gps și o întrebare adresată unui localnic, la fața locului, veți ajunge unde trebuie. Drumul până la Beciu este asfaltat în mare parte, însă este îngust și există porțiuni cu serpentine, denivelări sau gropi, așa că recomand să-l parcurgeți cu prudență și cu viteză redusă.
Odată ajuns în Beciu, daca aveți dubii cu privire la ulița pe care trebuie să mergeți pentru a ajunge la vulcani, întrebați localnicii. În comparație cu Pâclele Mari și Pâclele Mici, Pâclele de la Beciu sunt întinse pe o suprafață mult mai mică, însă activitatea lor este mai intensă. Din cauza noroiului foarte lichid, conurile sunt puțîn înălțate.
La Paclele de la Beciu ne aflam la o altitudine de 280 m, dar asta conteaza mai putin.
Asa cum am intalnit la Fierbatorile de la Berca, și la Pâclele de la Beciu există urmele unei exploatări de petrol sau gaz, deși aici nu cred să mai fie în funcțiune vreo instalație, vreo sondă.