Iarna pe Vf. Piatra Mare. Am prins Efectul Gloria.

Muntii Piatra Mare sunt la indemana oricand vrei sa faci o tura lejera si nu ai alte idei, mai ales daca esti din Brasov, Campina, Ploiesti sau Bucuresti. Mai fusesem de atatea ori in Piatra Mare dar asta nu m-a oprit sa merg iar, cu atat mai mult cu cat drumetia propusa trecea prin Canionul Tamina, pe unde inca nu fusesem.

Am pornit de dimineata, din Bucuresti, cu personalul, si am coborat in Timisul de Jos. Am mers pe asfalt, pe jos, pana la intrarea pe traseu, iar apoi am intrat pe traseul marcat cu banda albastra.

La altitudinea asta erau noroaie, dar sus ne asteptam sa mai gasim ceva zapada. Eram in februarie, totusi, chiar daca nu avusesem parte de o iarna grea. Aveam la noi coltarii si ne asteptam sa fie nevoie de ei, daca nu pe creasta, in padure sigur.

Vremea era perfecta, nici prea rece nici prea cald, cu putina ceata, dar nu cat sa acopere tot peisajul din jur.

Urcam cu voie buna, ne intalnim cu alti drumeti care urcau si ei la varf, si in 40 de minute suntem la intersectia de trasee. Pana aici mai fusesem de cateva ori, insa mereu am ocolit Caionul Tamina. De data asta am vrut sa-l parcurgem.

Aici nu exista marcaj, iar devierea catre canion se face cand intalniti indicatorul si panoul de informare. Dupa ce iesiti din canion, reapara marcajul banda albastra. Pe unele harti traseul cu banda albastra pare ca trece chiar prin canion, dar noi nu am vazut sa fie marcaj.

Prin canion am mers cam 15 minute, aproximativ, si am reusit sa il parcurgem fara probleme. De mentionat ca scarile nu sunt fixate foarte bine si au un mic balans. Noi am urcat pe rand, ca sa nu incarcam prea tare sarcina pe scarile instabile, asa ca a fost ok.

Stanca era uda si pe alocuri foarte alunecoasa, asa ca a trebuit sa fim atenti la fiecare pas.

Am revenit in traseul marcat, si dupa cateva sute de metri pe drumul forestier am facut un popas langa cabanuta privata de langa drum.

Trebuia sa ne oprim sa mancam ceva si sa bem un ceai cald.

De aici mai mers vreo 40-50 de minute pana am ajuns in golul alpin. De pe la 1300m a inceput sa apara putina zapada si gheata prin padure. Mai degraba pamant inghetat.

Colegii mei si-au pus coltarii, in timp ce eu nu am gasit necesar si am urcat fara. Sincer, mai mult de lene nu i-am pus :))

Daca pana aici am mers sub plafonul de nori, in golul alpin speram sa trecem peste acesta, si sa avem parte de mare de nori in toate zarile.

Asa cum speram si anticipam, odata iesiti din padure, trecem peste plafonul de nori si vedem in toate directiile.

Intalnim si un calut, probabil unul dintre caii ramasi pe munte, ce nu au mai putut fi adusi jos, si care au ramas ai muntelui. Din cate am inteles, proprietarul a incercat de cateva ori sa ii recupereze pe toti, insa nu s-au lasat coborati.

In golul alpin ne-e placut atat de mult incat am pierdut cam 30 de minute la sedinta foto. Ba ne-am facut noua poze, ba peisajelor. Deasupra norilor se veadeau Muntii Bucegi, Piatra Craiului si Postavaru si cate putin din Muntii Baiu si chiar Fagaras.

La stana se schimba marcajul, in cruce rosie, dar asta nu are cum sa va deruteze. Oricum mergi pe creasta pana la varf, pe ce marcaj, nu prea mai conteaza, caci e evident traseul. Plus ca se vede si varful.

Pe la 1 si ceva am ajuns la varf, unde erau multi drumeti, si tot continuau sa apara. Pe masura ce ne apropiem de varf, observ conditiile propice aparitiei Fenomenului Gloria. Le spun si colegilor mei ca este posibil sa vedem acest fenomen, ma apropii de prapastie si nu apuc sa termin fraza caci apare Efectul Gloria. A fost prima oara cand am avut ocazia sa vad cu ochii mei acest fenomen.

Era o vreme atat de faina, incat am hotarat sa stam o ora si jumatate cel putin. Fiind foarte cald, am ramas in tricouri si ne-am intins pe iarba, la soare. A fost una dintre experientele de iarna printre cele mai simple dar care ne-a rasplatit mai mult decat ne-am fi inchipuit.

De la vizitarea canionului pana la mare de nori, soarele arzator si Fenomenul Gloria.

De la varf se vad si mai bine muntii, numai bine pentru o lectie de geografie. Apare si Ciucasul inspre est, vedem si culmi din Muntii Fagaras si Iezer Papusa. S-ar fi vazut si inspre nord, insa mare de nori acoperea aproape tot.

Dupa ce ne-am facut siesta la varf, ne-am strans rucsacii si am inceput coborarea. Aveam in plan sa ajungem in Predeal, asta insemna ca nu vom cobora pe acelasi traseu ci vom merge pe marcajul cruce rosie, apoi triunghi albastru pentru o portiune scurta, schimband apoi la intersectia cu punctul albastru.

Cand sa coboram din platou, pe langa stana, si sa intram in padure, vad ursul. Ma blochez pentru cateva secunde, le spun colegilor ca e ursul jos, si pana sa ne dumirim, ursuletul ne simte si fuge in padure. Acuma na si coboara pe acolo :)) Tot traseul merge doar prin padure, e destul de lungut si stim cu totii ca zona Predealului nu duce lipsa de ursi. Aia e, ne spunem ca sa ne incurajam.

Ne-am vazut de drum fara sa ne gandim prea mult la asta, am incercat sa ne facem simtita prezenta, doar ca… pana sa ajungem la tunelul mare, a cam inceput sa se intunece.

De la tunel nu mai e mult, insa mai trebuie urcata o panta, apoi coborata spre Predeal, in zona Cioplea.

Fata de temperaturile din timpul zilei, acum era deja frigut. In mers, cu hainele de iarna pe noi, nu am simtit, dar cum am intrat in Predeal, cum s-a simtit. Chiar si asa, am hotarat sa oprim la un local, sa servim o bautura calda, caci mai aveam ceva timp la dispozitie. Am gasit deschis la o terasa cu incalzire, ceea ce a fost perfect.

De aici am coborat la gara in ideea sa luam primul tren care bine, doar ca primul tren era unul privat si era full, incat nu au urcat decat cei care aveau rezervare. Am avut noroc la urmatorul tren privat, care a venit peste 15 minute si unde am gasit chiar si locuri pe scaun. Boierie.