La cort in Bucegi. Bran – Clincea – Culmea Tiganesti – Partea 1

Culmea Tiganesti este unul dintre putinele locuri din Bucegi unde inca se mai campeaza, desi in PNB nu se mai practica aceasta forma de turism, legal. E drept ca te poti duce pe riscul tau si sa campezi in oricare alt loc, dar nu are rost sa instigam acum la campat aiurea.

Pe Culmea Tiganesti, in imediata apropiere a Refugiului Tiganesti, poti campa linistit, daca ai la tine cort, bineinteles. Aceasta exceptie de la regula este, aparent, inca tolerata, asta poate si pentru ca zona Tiganesti nu este chiar asa accesibila jandarmilor si nici nu ajung turistii cu gratare aici.
De ce e bine sa ai cortul la tine, desi in Bucegi nu este permisa camparea? Pai daca te-ai lasa in baza refugiului si cand ai ajunge acolo ar fi plin ochi, ce ai face?

Traseele sunt destul de lungi pentru a fi facute intr-o singura zi, si altfel nu ai cum sa parcurgi prea mult din acest masiv, decat cu bagaj usor, in ture de o zi, sau sa incerci sa gasesti un loc la una dintre putinele cabane ramase.

E drept ca nu esti foarte relaxat, cu gandul ca poate te trezesti cu amenda, dar pentru linistea ta, poti monta cortul spre seara, si sa il strangi la prima ora a diminetii.

Pentru a ajunge la Refugiul Tiganesti, am pornit din zona Poarta Bran, unde am lasat masinile, in apropiere de partie. Am inceput sa urcam pe partie, pe drumul forestier, apoi pe poteca prin padure, aproape fara pauza.

Dupa ce am trecut de partie, am intalnit un magarus singuratic pe marginea drumului. Sau era o magarita?

Vremea nu se anunta grozava, fiind ceva sanse de ploaie, dar fara furtuni anuntate, sau coduri, portocalii, rosii, alea periculoase. Cu o saptamana inainte fusesem pe Valea Horoabei, tot pe o prognoza similara, si am avut parte de un traseu uscat. Asa speram sa fie si de data asta.

Prin padure a inceput sa picure, insa nu amenintator. Era destul de cald, iar norii faceau atmosfera sa para mai mistica, desi obturau mult din priveliste. Sau poate o faceau mai frumoasa? Greu de spus.

Dupa intersectia de trasee, unde traseul nostru cu banda rosie intalneste punctul albastru, care duce spre Poiana Ciubotea, cotim spre stanga, ramanand pe aceeasi banda rosie.

Luam altitudine si ceata devine mai prezenta. Speram ca vom depasi acest plafon de nori iar in Poiana Clincea sa avem parte de priveliste.

Dupa mai bine de 3 ore iesim din padure trecem prin Poiana Clincea si pe la locul numit “La stanci”. Nu mai facem pauze, decat unele scurte, de hidratare, si ne vedem de drum.

Continuam pe langa stancarii, apoi trecem cateva valcele, prin nori si printre multi bujori. Pe curbele astea de nivel, bujorii erau peste tot. Aici mai pierdem vremea, caci toata lumea vrea sa faca poze cu si in bujori. Nu-i bai. Deja suntem aproape si sanse de ploaie nu prea mai sunt. Ba chiar speram sa ne ridicam peste plafonul de nori, caci am tot castigat altitudine.

Peisajul nici nu putea fi mai frumos.

M-am tot oprit, ba sa filmez, ba sa mai fac poze, asa ca am tot ramas in urma, insa ajung repede din urma grupul, caci abia astept sa ajung la refugiu, sa pun cortul si apoi sa mananc. Intr-una din putinele pauze, am ciugulit ceva, insa nu suficient de mult cat sa-mi treaca foamea. Mai bag un baton, ceva dulce, din mers, dar astept masa mai copioasa.

Ajunsi in Culmea Tiganesti, ne apare si refugiul in fata, de-odata. Aici e ceva forfota, dar nu ca intr-o zi de weekend. Corturi nu prea erau, dar asta pentru ca fie nu a ajuns toata lumea, fie inca nu fusesera montate.

Desi e vara, inca gasim zapada pe culme, mai multa spre Valea Tiganesti, expusa spre nord. Suntem in nori si nu vedem nimic, in nici o directie.

Vremea ramane usor inchisa, asa ca nu mai zabovesc si montez repede cortul.

Nu apuc sa ma bucur mult de pauza, ca Ilinca si propune sa coboram repede la lacuri, cat inca se mai vede ceva.

Nu prea voiam sa ratez asta, asa ca am inceput si eu sa cobor, fara bagaj, odata cu cei din grup, care voiau si ei sa coboare la lacuri.

Admiram Circul Glaciar Tiganesti, Turnurile Tiganesti, Varful Scara, lacurile de sub noi dar si culmea de vizavi, Padina Crucii. Ne asteapta si o turma de oi in vale. Norii incep sa se mai risipeasca si chiar iese soarele. Bucurie mare pe noi, caci putem cobora linistiti la lac, si apoi vom avea parte si de privelisti faine la apus, in Culmea Tiganesti.

Peste culme este Valea Malaiesti, unde nu ajunsesem, la momentul acestei ture. Ulterior am fost cu unul din tovarasii mei de drumetie, Bogdan, intr-o zi de toamna, in cursul saptamanii, si am avut surpriza sa fim singuri la Cabana Malaiesti. Un moment greu de repetat :))

Despre tura asta nu am apucat inca sa scriu un jurnal pe blog, dar am reusit sa montez un episod fain din seria “Vlog pe Munte”.

Ii dam la vale si in 15 minute suntem la lacuri. Pe Valea Tiganesti, avem parte de cel mai spectaculos peisaj al zilei, so far!

E prima oara cand ajung aici, si mi se pare un loc atat de frumos, incat nu am cuvinte sa il descriu. Bine, nu sunt eu nici vreun mare povestitor, asa ca e de inteles.

As putea sa fac o asemanare intre valea asta si Valea Gaura, dar Gaura nu are lacuri, deci nu sunt chiar asa asemanatoare. Oricum, acestea sunt doua dintre cele mai frumoase vai ale Bucegilor, in opinia mea.

In lacul mare erau multe broaste moarte. Poate de la caldura, poate din alte cauze. Nu as putea spune concret.

La lacuri nu stam mai mult de 30 de minute, si incepem urcusul, pe acelasi traseu pe unde am coborat, banda galbena. Urcusul mi s-a parut scurt, dar greoi, mai ales ca imi tot era foame si nu apucasem sa ma odihnesc prea mult. In 20 de minute suntem sus. Aici avem parte de privelistea pe care nu am avut-o cand am ajuns mai devreme.

In poza de mai jos se vede mai bine zapada ramasa, spre vale. Se vede si Magura Codlei, cu forma ei distincta, piramidala.

Mai devreme montasem cortul, dar nu am apucat sa si mananc, caci am mers fuga-fuga la lacuri.

Nu apuc sa scot pateul :)) si se propune o alta plimbare pana la Vf. Tiganesti. Fata de momentul cand am ajuns prima data in Culmea Tiganesti, acum, la revenirea de la lacuri, avem parte de soare si nori spectaculosi. Culmea cu corturi arata altfel, iar peisajele din jur se deschisesera total.

Zic iar pas la mancat si merg si eu pe Vf. Tiganesti, caci de aici urma sa vedem Piatra Craiului, si cam toata lumea era dornica de peisaje cat mai largi, dupa urcarea prin padurea mohorata.

De la corturi pana la Vf Tiganesti facem vreo 10 minute.

De aici incepe spectacolul. Soarele incepe sa coboare spre Piatra Craiului iar peisajul se transforma total. Vedem toti muntii din jur, de la Postavaru si Piatra Mare, pana la Magura Codlei, Iezer-Papusa, Crai, Fagaras, Leaota chiar si ceva din Capatanii(credem noi), in departare.

Ne apropiem de momentul apusului si avem toate ingredientele pentru un apus epic: soare, nori si un loc perfect pentru asta. Toata lumea sta afara, sa admire spectacolul naturii. Se aud tot felul de exclamatii de incantare, cu precadere “woooooow”.

Pe langa culorile minunate si jocul norilor, spre Postavaru avem parte si de ceva mare de nori. Din Valea Malaiesti se inalt nori ce cuprind si Varful Scara si Turnurile Tiganesti. Pe Valea de sub noi, pe Tiganesti, nici urma de nori.

Stam afara pana apune de tot soarele si ne retragem la corturi. Reusesc sa mananc cat sa ma satur, in sfarsit! Toata lumea e obosita si dornica de un somn bun. Speram la vreme buna a doua zi, caci avem alt traseu spectaculos, pe la Vf. Scara, si speram sa avem parte de privelisti macar ca cele de azi.

Despre asta va povestesc in partea a doua, ca sa nu lungesc prea mult povestioara asta. Plus ca merita un articol separat, caci si ziua doi a avut momentele ei spectaculoase.

In final va pot spune ca acesta a fost poate cel mai spectaculos apus pe care il poti vedea. Asa am tras eu concluzia, dupa tura asta. Apus ca in Culmea Tiganesti, nicaieri n-o sa gasesti :)))

Poate reusesc sa termin si episodul video, din seria “Vlog pe Munte“. Daca nu stiati de aceste video-uri, sunt niste episoade mai lungi (20-50 de minute), in care prezint drumetia si in alt format, decat pe blog, caci suntem in 2022 si cica blogul e antic si nu se mai practica. Pana termine eu de montat episodul asta, puteti vedea ultimul episod, filmat in Retezat.