Cu cortul in Muntii Capatanii.
In 2018 nu fusesem in nici o tura organizata de Ioan Stoenica si imi era dor de atmosfera din cadrul grupului “Pe Poteci”. Am si asteptat o tura spectaculoasa si trebuia sa fiu si eu liber. Asa s-a intamplat sa ajung pentru trei zile, la sfarsit de iunie, in Muntii Capatanii. Ultima tura la cort o facusem tot cu Ioan, in muntii Vrancei.
Nu mai facusem nici un traseu in Muntii Capatanii dar ii vazusem de vizavi de pe Chica Lupului, o culme din Muntii Latoritei, pe partea cealalta de satul Ciunget, de unde ne-am inceput drumetia in Capatanii.
In prima zi, vineri 29 iunie 2018, avem de urcat peste 1000 de metri diferenta de nivel, din Ciunget.
Am plecat de la masini pe o vreme mohorata si o ploaie usoara dar aveam sperante ca mai sus, vom iesi deasupra norilor.
Urcam cateva sute de metri pe Valea Repedea, apoi facem stanga pe triunghi rosu si incepem sa urcam constant.
Dupa o ora de urcat ajungem intr-o prima poiana, undeva in zona Curmatura Popesti, de unde aveam deja privelisti printre nori.
Imi era foame dar nu era de oprit aici. Ploua, era plin de noroi si nici nu aveai un loc adapostit. Dar era tare frumos. Verdele muntelui cu albul norilor, cu stana asta si cu speranta ca vom avea o tura memorabila.
Urcam inca doua ore pe forestier si ajungem in Poiana Iezer, la un mic adapost, unde nu era nimeni. Se vedea ca aici au stat niste ciobani si parea un adapost folosit destul de des doar ca acum nu era nimeni. Interesanta si constructia, care de fapt este un vagon, sau o bucata de vagon.
Aici am poposit mai bine de 30 de minute, cat sa se mai opreasca ploaia. Am mancat si am facut o mica plimbare la asa zisul lac de langa, Lacul Iezer, pe care Ioan il zarise pe harta. Era mai degraba o mlastina inierbata dar lac sa fie :))
Se vedea si creasta pe unde urma sa ajungem a doua zi dar mai aveam de mers cam 2-3 ore, pana sa montam corturile.
De la acest adapost ne-am continuat urcusul pe poteci pline de fragute si ma opream cam des la cules, asa ca raman in urma. Mai urcam ce mai urcam apoi ma opresc din 3 in 3 pasi sa fac poze la padure si la Piatra Tarnovului.
Iar raman in urma, dar ajung grupul din urma, pana sa ajungem la ultimul izvor de unde puteam alimenta.
La golul alpin prind forte noi cu gandul la peisajele pe care urma sa le vad, daca mai urcam putin.
Continuam urcarea pe un picior perpendicular cu creasta principala. Vremea e mohorata dar pentru moment nu mai ploua se asa ca ne grabim sa gasim locurile perfecte pentru corturi ca sa ne apucam sa le montam fara sa ne ploua.
Nu mai este mult dar am cam obosit si as vrea sa ma opresc sa montez cortul ca sa ma intind in el. Ioan deja zarise niste locuri, il ajung din urma si cum ne hotaram ca aici campam, ma apuc sa montez cortul. Incepe sa picure, asa cat sa ma faca sa termin repede cu cortul, sa nu cumva sa inceapa mai tare.
Reusim sa facem tabara pe uscat si ne relaxam la masa.
Ma duc, apoi, singurel, cam 200 de metri departe de tabara, ca sa vad ce se mai vede in vale. Constat cu surprindere ca se vad lacurile Bradisor si Malaia si chiar Masivul Cozia.
Mai sus, spre creasta se auzeau cainii dintr-o turma de oi dar ma gandesc ca sunt departe si nu e nici o problema.
Cat ma mai invart eu prin zona, se apropie turma de mine iar cainii ma depisteaza si pornesc galop spre mine. Betele le lasasem la cort asa ca eram pregatit sa folosesc bocancul din dotare :))
A venit un negrut latrand, se invartea pe langa mine si incercam sa imi dau seama daca sa il degajez sau nu :)) Nu eram sigur daca are ganduri pasnice sau nu. Strig la el sa plece, fac 2 pasi spre el si fuge. Ma simteam usurat :)) Nu imi e frica de caini dar nici nu astept cu nerabdare incaierile astea :))
Intre timp vin si alti colegi la punctul asta de belvedere si ne tot plimbam pe culmea asta despadurita, care incotro.
De la atata plimbat prin iarba uda, s-au cam udat bocancii dar trag speranta ca pana maine, se usuca in mare.
Seara a trecut frumos, cu voie buna langa un foculet la care am fript cativa carnati si am uscat niste bocance. Pe la 22 m-am bagat in sac si am adormit destul de repede.
Am dormit singur in cortul meu de 2, asa cum facusem si in tura din Muntii Vrancei si ce bine a mai fost.
Ziua 2 in Muntii Capatanii. Creasta Capatanii – Varful Nedeia – Stana Piatra Tarnovului
Dimineata a venit cu alt registru si am fost nevoiti sa strangem corturile pe ploaie si sa pornim la drum pe o vreme mohorata, cum nu avusesem pana acum.
Urcam domol pe drumul asta de creasta, pe banda rosie. Nu prea vedem nimic iar cand ajungem pe partea sudica a crestei Capatanii, un vant nebun ne ia in primire.
Mergem mai bine de o ora prin vantul asta puternic dar ne bucuram ca nu ploua torential iar vantul nu este chiar atat de rece, totusi, sufla cu mare putere si ne ingreuneaza mersul.
De la Fantana Batrana, de unde am alimentat cu apa, am parasit drumul si am continuat spre Varful Ursu. Planul era sa urcam pe Varful Ursu insa din cauza vremii nu am mai urcat fix pana in varf ci l-am ocolit chiar pe sub, pe o curba de nivel.
Am facut foarte putine poze pe portiunea asta de creasta, dar situatia avea sa se schimbe.
Cum, necum, tot mergand norii incep sa se sparga si incepem sa vedem culmi catre Horezu, Vaideeni, spre sud, iar spre est se arata Buila-Vanturarita. Dar vantul inca nu ne lasa.
Urmeaza o trecere putin solicitanta pe grohotis care ne ia circa 20 de minute, apoi revenim in drum. Cred ca portiunea asta a fost inainte de Saua Funicel. In poza de mai jos se vede in spate, muntele cu grohotis, care ar putea fi Muntele Balota, undeva dupa Varful Capatana.
Continuam pe drumul de creasta si ajungem la o bifurcatie unde discutam daca sa mergem la Refugiu Casaria pentru masa, sau sa mai continuam drumul pana sub Varful Nedeia, cel mai inalt din masiv. Refugiul nu era chiar in drum si ar fi adaugat 30-40 de minute in plus la traseu asa ca decidem sa continuam pe creasta si sa mancam mai incolo.
Daca pana acum mergeam prin ploaie si vant, acum urcam prin soare. Ma incing tare si incep sa obosesc asa ca nu mai urc pe Varful Nedeia ci prefer sa raman imediat sub varf, pe drum.
Servesc masa in liniste si ma bronzez, avand privelisti spre Polovragi si spre Ranca, pe care o si vedem, atat de aproape. Tocmai ce fusesem cu 2 saptamani in urma la Ranca si imi placea sa o vad acum din Muntii Capatanii. Eram aproape si de Curmatura Oltetului, saua care delimiteaza Masivul Parang de Capatanii si se vedea si Buila.
Dupa aproape jumatate de ora, coboara si grupul de pe Nedeia si continuam Piatra Tarnovului. Pe drum, ne ajunge o masina de teren si schimbam cateva vorbe cu soferul, care se pare ca era proprietarul unei stane de sub Piatra Tarnovului si asa decidem sa mergem fix acolo.
Proprietarul stanii ne invita la el si ne informeaza ca exista locuri de cort pe alese :)) Asta urma sa se infirme ulterior :))
Drumul asta devine plictisitor dar macar suntem pe creasta si avem privelisti iar vremea este insorita. Nu pot sa ma plang 😀
Mergem pe niste curbe de nivel si trecem din nou pe partea nordica a masivului si vedem Piatra Tarnovului si Muntii Latoritei. Ne mai oprim pentru un ultim popas stiind ca mai avem cam o ora de mers pana sa montam corturile.
De aici vedem chiar si Muntii Fagaras la mare departare. Prin monoclul lui Ioan, reusim sa identificam Negoiu, Lespzi si zicem noi chiar si Marele Trapez Vistea-Moldoveanu. Distanta fiind atat de mare, nu aveam cum sa prind o poza cu Fagarasul. Dar era acolo 😀
In pauza asta, o parte dintre noi si-au desfacut corturile si sacii de dormit, ca sa se mai usuce putin. Ramasesera putin ude de dimineata. Cat stam noi aici, se intoarce patronul de la stana din Poiana Tarnovul Mic, cu care ne intalnisem in urma cu vreo 2 ore. Ne punem in miscare si continuam pe drumul forestier care ne coboare prin padure.
Dupa indicatorul de mai sus, coboram tot pe drum, pe la baza stancilor pe care urma sa le cataram maine.
Trecem de izvor, alimentam cu apa si ajungem destul de devreme la stana, cam pe la 5 seara. Ioan merge si aranjeaza o masa constand in mamaliga, branza, smantana, lapte, evident toate din productia proprie.
Cautam cam o ora, un loc unde sa incapa toate corturile si in cele din urma le montam fix unde ne oprisem prima oara. Nu e cel mai drept loc dar altul mai bun nici ca era prin zona :))
La stana intalnim o familie foarte muncitoare, primitoare si curata. Anexele aratau foarte bine iar incaperea unde am servit masa era si ea ok. Femeia casei parea ca pune pret pe curatenie, pe cat se poate, intr-un astfel de mediu. Imbucurator, avand in vedere ca aveau si o fetita de cativa anisori.
Pisica stanei ne-a dat tarcoale pana a capatat si ea cate ceva de mancare de pe la noi.
Dupa masa calda, care a mers la suflet, am platit, ne-am luat la revedere de la oameni si am mers la somn.
Fata de prima noapte, somnul a fost putin diferit, in sensul ca tot alunecam la vale :))) Era o mica inclinatie acolo, dar a fost ok.
Ziua 3. Stana – Varful Piatra Tarnovului – Vf. Tarnovul Mic – Vf. Tarnovul Mare – Valea Repedea – Ciunget
A treia zi a inceput minunat. Trezirea pe la 7-8 intr-un cadru fantastic. Soare, mult verde, aer curat, animale prin preajma (cai, porcusori, caini blanzi, magarusi) si o dispozitie super buna.
Servim micul dejun din rucsaci si ne apucam de strans corturile. Pornim apoi spre saua dintre Vf. Tarnovul Mic si Vf. Piatra Tarnovului. Acolo urma sa lasam rucsacii si sa pornim fara bagaj, spre Vf. Piatra Tarnovului.
De la stana pana in Sa, am facut cam 40 de minute. Panta nu era foarte mare, mai ales ca mergeam pe niste drumuri care mai taiau panta asta, insa mergeam cu soarele pe noi si era si prima ora de urcus, asa ca o resimteam cumva.
In sa, cativa din grup decid sa ramana acolo si sa ne astepte pana ce urcam pe Varful Piatra Tarnovului si retur.
Pornim de aici, fara bagaj, pe un traseu nemarcat si dupa 5 minute ajungem deja la o portiune ce implica putina catarare, pe un fel de mini brana inierbata. Pasajul asta este mic, insa destul de periculos daca nu esti atent si aluneci.
Ne tinem de ce putem, iarba, jnepeni, radacini si trecem de zona asta cu bine. Ioan deschide drumul printre jnepeni iar noi ne tinem dupa el.
Ma cam zgarii printre jenepnii astia si zic sa iau jacheta pe mine, desi nu mai pot de cald.
Cu jacheta pe mine, altfel trec printre jnepenii astia desi. Traseul nu este marcat si nici circulat, asa ca vegetatia a crescut in voie iar poteca nu exista si trebuie sa iti croiesti drum printre si pe jnepeni :))
Ajungem aproape de varf si deja avem privelisti spectaculoase spre Valea Latoritei si spre toata creasta Muntilor Latoritei. Prapastia de sub noi este impresionanta si ne punem pe burta ca sa ne uitam in jos.
Vedem de aici mai multe varfuri din Masivul Parang, printre care pot sa identific cu incredere, Varful Carja pe care urcasem in 2016. Ma uit mai bine si parca vad si Varful Parangul Mare.
Interesanta pozitionare avem in momentul asta, pe creata Pietrei Tarnovului, incat sa vedem si Parangul Mare. Cumva, aceeasi situatie ca vederea spre Fagaras. Departe tare si cam greu sa surprind cu telefonul, dar in poza asta se vede cat de cat. Sageata din stanga indica Varful Parangul Mare iar cea din stanga Varful Carja.
Ajunsi la varf, facem o pauza de relaxare la soare dar si pentru poze. Pana pe Varful Piatra Tarnovului sa fi facut cam o ora si 20 de minute.
Dupa ce ne-am luat portia de privelisti si ne-am relaxat la soare, pe creasta ascutita, incepem coborarea. Am hotarat impreuna sa nu ne intoarcem tot printre jnepeni si am ales sa coboram pe o vale ingusta, fix pe sub creasta, unde ne oprisem.
Coboram cam 20 de minute apoi Ioan gaseste o solutie buna si iesim de pe valea asta ingusta pe niste tapsane inierbate, cumva la fel ca la dus. Ne simteam ca niste mici capre negre :))
Cu atentie, dupa in 20 de minute, toata lumea coboara in drumul pe care trecusem si cu o zi inainte, cand am coborat din creasta spre stana unde am dormit.
Revenim dupa aproape 3 ore, in saua unde ii lasasem pe ceilalti colegi de drum si oprim sa mancam si sa ne tragem sufletul, dupa ce am urcat aceeasi panta ca dimineata, cand urcasem prima oara in sa.
De aici, tot grupul a pornit spre Varful Tarnovul Mic, pe care am ajuns dupa nici 5-10 minute. Urmatoarea oprire urma sa fie pe Varful Tarnovul Mare, pe care ajungem dupa alte 20 de minute si o urcare lejera.
Aici facem o ultima pauza de masa si de admirat privelistile de jur imprejur. De la Varful Tarnovul Mare incepem coborarea spre o alta poiana cu stana, unde se afla si un izvor amenajat.
Luam apa si continuam saa coboram, de data asta pe forestier. Si coboram, tot coboram si parca nu se mai termina coborarea. Drumul coboara abrupt si ne solicita in continuu. Timp de 2 ore, tinem drumul asta, pana intr-un final, cand ajungem iar in Valea Repedea. Mai avem de mers cam 4 km pana la masini. Sunt putin obosit, m-a cam copt soarele si imi e foame, dar nu conteaza. Mergem rasfirati pe drum iar eu, singur, ma gandesc la ultimele 3 zile. La peisajele pe care le-am vazut, la lucrurile minunate cu care raman dupa fiexare experienta la cort cu Ioan.
Incheiem cu bine si super bronzati, o tura de 3 zile si 2 nopti, cu cortul in Muntii Capatanii si deja apar idei de ture viitoare. Aici s-a nascut, pe poteci :D, tura din Creasta Nordica a Pietrei Craiului, pe care am facut-o peste vreo 10 zile, cu aproape acelasi grup ca in aceasta tura din Capatanii.
Dar pana atunci, intre ture am dat o fuga in Muntii Baiului, dar despre asta, in jurnalul viitor.