Cu febra musculara la Canionul Sapte Scari si pe Furnica, fara orientare.

Intrarea in Canionul Sapte Scari din Masivul Piatra Mare

Dupa drumetia intensa avuta prin Postavaru, in ziua precedenta, am decis sa profitam si de cea de-a doua zi de mini vacanta si sa mergem la Canionul Sapte Scari. Ulterior am aflat ca are mai multe scari, parca 10, dar numele i-a ramas asa. Adevarul e ca ar fi chiar culmea sa il schimbe, indiferent cate trepte are sau va avea.

Am plecat din Predeal pe la 11 si am ajuns destul de repede dar cu putina cearta la Timisul de Jos. Acolo am lasat masina, unde se termina asfaltul, dupa care am mers pe jos cam o ora si jumatate. Obositi din drumetia de ieri, ne tot uitam la timpii estimati pe indicatoarele de la intersectiile traseelor. Ajunsi acolo, am constatat ca nu avem echipamentul adecvat, nici unul dintre noi neavand bocanci, insa am platit intrarea si nu s-a opus nimeni ca noi sa intram, asa ca am intrat.

Experienta a fost una foarte placuta inca de la intrarea in canion pentru ca te intampina o scara maricica, ce parea sa indice ce avea sa urmeze. Toti 4 am parcurs canionul cu grija, am facut poze, ne-am uitat mai cu spaima la cea mai mare scara din canion insa am trecut cu bine si ne-am intors la fel de bine.


Nu am zabovit foarte mult in canion pentru ca era destul de frig si nu toata lumea avea maneca lunga insa ne-am bucurat suficient de loc si de senzatia pe care ti-o da acest loc. Eram foarte dornic sa repet experientele de acest gen iar ajuns acasa am cautat materiale video cu acest canion si din video in video am dat peste o emisiune care mi-a placut foarte mult si care prezenta tot traseul spre Varful Piatra Mare dar despre asta voi vorbi in jurnalul viitor.

cu-atentie-prin-canionul-sapte-scari
Pasind cu atentie prin Canionul Sapte Scari. Jurnal de drumetii, august 2015.

Spre deosebire de drumetia din Postavaru, de aceasta data am avut o incaltaminte cu talpa subtire, lucru care m-a sacait, insa am pasit cu grija si nu am ramas descult.

Acum, care-i faza cu furnica?

Dupa ce am terminat de vizitat canionul si am revenit la masini, am plecat spre Sinaia, unde am luat telecabina pana la cota 2000. De acolo privelistea era minunata iar muntii care se vedeau in toate zarile, imi erau total necunoscuti. Aceasta lipsa totala de orientare si de cunoastere, m-a frustrat putin insa stiam ca vor veni vremurile cand am sa recunosc toti muntii aia pe care nu i-am recunoscut acum.
panorama-spre-valea-prahovei-de-la-cota-2000

Ajuns in Bucuresti, am studiat putin zona pe Google Maps dar si alte harti mai detaliate si am inteles putin din ce nu intelesesem la cota 2000, cu cateva ore in urma. Aceasta a fost ultimul contact cu muntele in 2015 si ultima oara cand am fost pe munte cu echipament rudimentar. Urmatoarea drumetie am facut-o in martie 2016 si are o povestea frumoasa in care am facut cunostinta cu drumetiile montane reale si cu oameni minunati, impreuna cu Ioan Stoenica! Dar despre asta va povestesc in urmatorul jurnal!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.