Primul contact cu drumetiile montane si cum am realizat ca nu sunt echipat corect!

0
prima drumetie la cascada urlatoarea jurnal de calatorie

prima drumetie la cascada urlatoarea jurnal de calatorie


Fiecare dintre noi avem o poveste despre cum am facut cunostinta cu muntele si experienta primei drumetii. Personal, pot sa spun ca am descoperit atractia pentru drumetiile montane in luna februarie a lui 2015.

Aceasta prima drumetie a fost una foarte usoara, chiar si pentru noi care nu mai incercasem mersul pe munte in aceasta varianta(varianta cu stat la mici si bere am tot incercat-o) iar primul “traseu” (daca il pot numi asa, de aceea si ghilimelele) a fost cel catre Cascada Urlatoarea. Un cliseu mai mare nici ca exista :))

Fiind februarie, inca era zapada din belsug prin padure iar echipamentul nostru de oras nu ne-a ajutat deloc. Nu am intampinat mari dificultati cu acest traseu insa din cauza talpilor ghetelor am tot alunecat, cu randul :)).
Cam dupa 40 de minute am ajuns la portiunea “cea mai expusa” unde o “mica” rapa ne astepta dupa colt iar cum noi alunecam mai ceva ca la curling, am avut putine emotii pe acea portiune.


Am trecut cu bine si am ajuns la faimoasa cascada, draguta de altfel, iar drumul de intoarcere a fost la fel de alunecos ca la dus. S-a alunecat chiar mai rau si am luat si cateva cazaturi insa a fost o prima experienta interesanta care ne-a dat pofta de mai mult. Tot traseul a durat aproximativ 2-3 ore daca imi amintesc bine iar experienta celui mai simplu mini traseu din muntii nostri mai cunoscuti a fost una placuta.

Despre “echipamentul” folosit sunt multe de spus dar intre timp am invatat multe si am testat pe proprie piele. La acel moment eram imbracat gros, cu geaca groasa, cu ghete de strada care s-au udat dupa 15 minute si bineinteles fara o piesa de echipament impermeabila. Fiind traseu scurt nu au fost probleme, chiar daca am mers ud la picioare cam toate cele 3 ore. Voi mai reveni asupra subiectului in jurnalele viitoare cand va voi povesti si cine m-a invatat 😉 dar toate la timpul lor si in ordine cronologica pentru ca am de recuperat, fiind in urma cu postarile.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.