In Muntii Cindrel, cu cer senin si vant puternic intr-o zi de martie.

In martie am urcat din Paltinis pe Varful Cindrel, pe un vant naprasnic, cu o scurta oprire la Cabana Canaia unde am si inoptat, dupa ce ne-am intors de pe varf. Din Bucuresti a trebuit sa plecam cu noaptea in cap, ca sa ajungem totusi la o ora decenta de plecat pe traseu. z
Ajuns pentru prima oara la Paltinis, mi-a placut. Mai ales ca se schia, ceea ce ma incanta si ma facea sa admir partiile si sa ma gandeasc “cum ar fi sa nu mai urc pe munte si sa raman aici sa ma dau cu placa”.
Dar era doar un gand random, pentru ca voiam sa ajung in creierul muntilor nu pe o partie de 800 de metri.

Zis si facut! Am pornit din Paltinis unde am constatat ca mi-am uitat acasa parazapezile. Soc si groaza pentru ca zapada era si nu aveam nici rachete. Zisesem ca nu e asa mare zapada pentru rachete dar si fara parazapezi?
Noroc cu Ioan, care s-a oferit sa mi le dea pe ale lui, el ramanand doar pe rachete si cu parazapezile de la pantaloni.

Am pornit pe soare si cer senin dar destul de frig. Cum am iesit din padure, am resimtit vantul care devenea din ce in ce mai taios, cu cat urcam mai mult.

De cum iesim din padure incepem sa vedem partea vestica a Muntilor Fagaras iar cu cat urcam mai mult pe culme despadurita, cu atat se dezvaluie tot mai mult. Alpii astia ai Romaniei sunt foarte frumosi si te surprind indiferent de anotimp.

Prima pauza mai mare a fost pe Varful Batrana, desi mai bine spus, sub varf, la adpostul unor pietroaie. Din Saua Batrana si de pe Varful Batrana, se vedeau Muntii Fagaras, Muntii Lotrului si chiar Muntii Capatanii, cu o crestatura pe abruptul nordic, pe care as recunoaste-o de oriunde.

De aici am continuat prin vant, soare si zapada. Norocul celor fara rachete a fost ca zapada era destul de inghetata si nu te afundai la fiecare pas. Pe ici colo mai intrai pana la brau in zapada dar fara probleme.
Ultima portiune de drum, spre Cabana Canaia, printre jnepeni, parca a fost cam lunga si ma gandeam ca nu prea mai am energie si dispozitie pentru a urca si pe Varful Cindrel. Chiar si asa, ma bucur de tot ce ma inconjoara, inclusiv de privelistea cu partea vestica a Muntilor Lotrului.

Chiar si asa am zis ca imi evaluez starea la cabana. Ajuns acolo, tot peisajul era atat de frumos, la fel si cabana. Am schimbat cateva vorbe cu Doru de la cabana, un om super! Deja ma hotarasem. NU MAI URC PE VARF!
Cum eu mai am tendinta sa o iau inainte, am ajuns cu 5-10 minute inaintea colegilor de drumetie si eram hotarat sa nu mai urc. Cu toate astea, ma gandeam “oare cum o fi pe varf” “oare se vede Parangul Mare?” “cum se vede Retezatul de acolo?” “aaa si Lacul Iezer?” “oare cum ar fi apusul pe varf?”.

Intre timp a ajuns si restul grupului iar Ioan ne intreba pe toti, daca mai mergem pe varf. S-a format un grup de 4-5 persoane si au pornit spre varf. Si cum ma uitam eu la ei plecand, oarecum coplesit de intrebarile de mai sus, m-am ridicat de pe bancuta si am zis “STATI CA VIN SI EU!” :)))) Imi doream sa ajung pe Varful Cindrel si stiam ca nu ma voi intoarce prea curand aici.

Parca mi-ar fi parut rau sa nu urc si pe varful pentru care am venit, mai mult sau mai putin.

Urcarea de la cabana pana pe Varful Cindrel presupunea aproximativ 3 ore dus intors dar eram dispus sa urc. Pe la jumatatea pantei, au inceput sa se intoarca cate unul.

A fost si atunci un moment cand am zis ca ma intorc si eu cu ei dar nu am vrut sa renunt asa usor si am continuat. Asta desi eram obosit iar urcarea asta era epuizanta.

Ajungem sa vedem Iezerul Cindrelului, care era inghetat si la care nu am mai coborat din lipsa de timp.

Continuam sa urcam si parca vedem luminita de la capatul tunelului, dar cand ajungem acolo, surpriza. Mai era pana la varf.

Trag de mine si fac pas dupa pas, avand in fata varful. Incepe sa se intunece cate putin si ma gandeam ca ajungem sus si e deja intuneric si nu mai vedem nimic. Aaaaaa si am urcat degeabaaa?!?

Aa, nu v-am zis. Toata urcarea asta de la cabana la varf am facut-o cu vantul in fata. Un vant sec, ce ne incetinea. Nu eram destul de inceti noi.
Ajung la varf! Superb! Culori de apus, Retezatul si chiar Parangul Mare! Uraaaaa. Scot manusile sa incerc sa fac repede niste poze. Al naibii vant, ca mi-a inghetat mana si nici nu am apucat sa fac o poza.

Pe varf nu au mai ajuns toti care au plecat de la Canaia. Cristina a continuat sa urce, desi era clar ca nu va mai ajunge pe varf si a ramas ca o preluam noi la coborare.

Am facut poze, cateva clipuri scurte, tremurate si am pornit la vale. Pe o lumina chioara de apus, am coborat jumatate din drum dupa care a fost nevoie de frontale.

Dupa ce am ajuns la cabana, am cerut un vin fiert ca mare nevoie era de el dupa atat vant. Am mancat si am mers la somn pentru ca era deja tarziu.
A doua zi am servit micul dejun cu greu si apoi am pornit la drum. Inainte de a incepe coborarea spre Paltinis, Ioan a intrebat daca mai doreste cineva sa mearga pe Varful Cindrel, dintre cei care nu urcasera cu o seara inainte.
Am coborat in Paltinis, tot pe unde urcasem, cu mici exceptii. Tot senin, dar cu vant mai putin.

Ajunsi la masini, ne-am regrupat si am servit o masa/bere la un restaurant din Paltinis dupa care am pornit spre Bucuresti. In drum spre Talmaciu, o biserica fortificata si o alee pietonala din Cisnadie, imi atrag atentia si asa oprim la o mica plimbare si o cafea in micutul orasel din apropiere de Sibiu.