Trei zile in Muntii Vrancei, cu peisaje de toamna superbe.

0
muntii vrancei

Dupa tura din Fagaras, cand am ajuns pe Acoperisul Romaniei, am luat o pauza de recuperare si nu am mai mers pe munte pana la mijlocul lunii octombrie, cand am fost invitat sa particip la o drumetie in Muntii Vrancei. Cred ca am fost primul care a confirmat prezenta, asta si pentru ca era vorba de munti unde nu mai fusesem pana acum dar si faptul ca turele de toamna sunt cu adevarat spectaculoase.

In 2016 am facut mai multe drumetii toamna, in Cozia, in Baiului de doua ori si pe Culmea Zaganu-Gropsoarele din Ciucas iar de atunci am prins gustul drumetiilor de toamna.
Am plecat vineri din Gara de Nord, cu trenul de 6:15 catre Focsani unde am ajuns in aproximativ trei ore. De aici ne-a preluat un coleg de tura cu masina si am pornit spre Tulnici. Tura din Muntii Vrancei presupunea explorarea zonelor salbatice timp de trei zile iar noptile urma sa le petrecem in corturi.

Iarasi fara somn
Eu am un program mai aparte si de regula adorm dupa 3 iar asta pare sa fie o problema, atunci cand merg pe munte. Nu reusesc sa adorm in timp util si ma trezesc ca e 4 si tre sa ma pun la drum. Mai patisem asa in tura din Cozia si chiar si cand am fost singur pe Varful Moldoveanu, diferenta fiind ca la ultima tura am reusit sa dorm 2-3 ore.

Acum imi puneam speranta in tren :)) Ma gandeam ca o sa reusesc sa atipesc dar nu a fost cazul.
Din tren, am vazut 2 caprioare pe camp, foarte aproape de sine. Nu imi aduc aminte sa mai fi vazut caprioare pana acum. Daca dormeam, nu le-as mai fi vazut :))

Toamna in Muntii Vrancei

Traseul incepe din satul Coza iar noi urmam marcajul banda rosie. Incepem domol pe drum dar nu apucam sa facem 100 de metri si un coleg de tura constata ca are o durere ce nu ii poate permite sa umble trei zile prin munti si decide sa se intoarca. Mi-a parut rau pentru el insa a fost decizia potrivita.
Cum eu imparteam cortul cu el, a ramas sa dorm singur in cort.

Toamna in Muntii Vrancei

Colegul se intoarce spre Tulnici iar noi traversam raul si mergem inainte. Prima ora mergem pe teren plat si ne facem incalzirea, admirand peisajul incantator. Ioan ne mai face cateva poze si tot de la el, aflam ca acei copaci rosii foc, ar fi ciresi.

DSC_0678

Toamna in Muntii Vrancei

Inaintam pe firul apei si ajungem in zona cunoscuta ca Strâmtura Cozei.
Aici poteca este inclinata si trebuie sa fim atenti pentru ca roca este sfaramicioasa si se pot intampla accidente. Suntem nevoiti sa trecem si apa in capat insa avem noroc ca sunt pietre iar apa nu este chiar atat de sus.

DSC_0682

DSC_0698

DSC_0718

Dupa prima panta inclinata, mergem destul de domol prin padure pana ajungem la un sector de chei unde este si un podet. Facem cateva poze in trecere si continuam sa ne afundam in padure. Cam dupa 2 ore de mers, ajungem intr-o poienita cu o casuta intr-o stare destul de buna, dar unde nu era nimeni. Aici facem pauza de masa si dupa 15 minute pornim iar la drum pe potecile late si din ce in ce mai inclinate.

Cum Ioan avea o carte cu si despre ciuperci, iar pe aici pareau sa fie din plin, am cules cateva pentru masa de seara, la cort. Stiu la ce va ganditi, dar in cazul asta chiar nu a fost nici un risc. Am culesc doar ciuperci comestibile si trebuie sa ma credeti pe cuvant ca au fost bune si ca nu a patit nimeni nimic de la ele! Trebuie sa fii sigur ca ce culegi, este si comestibil. Eu nu eram sigur, dar cartea lui Ioan era, asa ca am mers pe mana lui si a cartii.

Toamna in Muntii Vrancei

Ajungem la o stana parasita, care posibil sa se numeasca Carnituri. Nu imi aduc aminte daca era vreun panou cu informatii sau daca ne-a spus Ioan ceva despre stana asta. Analizand acasa traseul, asa pare sa fie. De la stana asta continuam pe culme si avem privelisti superbe. Si pana aici ne bucurasem de culorile toamnei, dar acum eram mai sus si aveam o vedere de ansamblu.
Toamna in Muntii Vrancei

Intre stana Carnituri(aprox1300m) si Saua Geamana(1486m) am admirat Turnurile Cozei si la un moment dat, urcand prin padure, intalnim si zapada! Prima zapada pe sezonul asta 😀
Toamna in Muntii Vrancei

Din Saua Geamana am coborat spre un izvor de unde am alimentat cu apa si unde ne gandeam sa montan corturile. Poiana asta se cheama “La Uluce” si este cunoscuta pentru izvoarele sale.

La sugestia lui Ioan, am mai urcat putin de la poiana cu izvor, pentru a monta corturile pe o mini creasta a muntelui Coza.

Nu era loc sa punem corturile unele langa altele asa ca fiecare si-a gasit locul ideal, rasfirandu-ne pe crestuta.
DSC_0818

Cand am ajuns in creasta, Ioan era deja acolo si imi facea semne sa urc in liniste, semn ca vazuse un animal si nu voia sa il sperii. Ajung sus si Ioan imi arata un cerb. Se vedea cu ochiul liber doar ca o silueta insa pe zoom-ul camerei lui Ioan, se vedea in toata splendoarea.
Dupa 10 minute, probabil simtindu-ne prezenta, se retrage in padure iar noi ne apucam sa montam corturile. Batea vantul insa era prea domol pentru a ne speria. Am facut un foc mic departe de corturi, unde am incins niste carnaciori, slaninca, ciuperci si ce mai aveam pe la noi. Ciupercile au fost extraordinare!

Ziua 2
Dupa o prima zi in Muntii Vrancei, ne-am trezit pe la 8, pregatiti de o noua aventura. Peste noapte nu prea a batut vantul si am avut un somn foarte odihnitor. Probabil a contat si faptul ca am fost singur in cort 😀 Nu mai dormisesm singur in cort pana acum.
Am strans corturile si am coborat in poienita unde era sa campam noaptea trecuta. Aici am mancat rapid si am pornit fara bagaj spre o alta culme. Am ascuns rucsacii printre copaci si asa am facut 2 ore dus-intors. Cu bagajul greu in spate, ne-ar fi luat cam 3 ore si am fi obosit mai mult.
Urcand spre Coza lasam in spate un canton (stana) care arata destul de ingrijit.
Toamna in Muntii Vrancei

De pe culmea unde am urcat se vedea si Varful Cristianu Mare. Cum in grup erau 3 Cristi (inclusiv eu) si o Cristina, Ioan a sugerat sa surprinda acest moment plin de cristieni :))
DSC_0904

Am coborat la bagaje si am pornit apoi spre Saua Geamana, pe unde trecusem si cu o zi inainte. De aici am continuat in stanga, pe triunghi rosu, prin padure, spre Golul Roibului . Urcusul nu e chiar greu insa poteca este acoperita de crengi si nu e chiar vizibila. Marcajul este destul de bun si din ce am inteles aici s-a facut o remarcare in urma cu cativa ani. Dupa inca o ora de mers ajungem la Golul Roibului, unde ne gandeam sa campam pentru a doua noapte.
Toamna in Muntii Vrancei
De aici vedem si poienita din vale, unde am putea sa dormim la noapte. Aveam doua variante dar cum era inca devreme , mai colindam. Lasam bagajele din nou pentru a urca fara greutate pe Culmea Gurguiata. Pornim pe un traseu nemarcat dar foarte evident( o crestuta de la care nu ai cum sa te abati nici daca ai vrea) si ne pregatim pentru portiunea stancoasa.

DSC_0909

Ioan ne anunta ca este o zona stancoasa si expusa, fara lanturi dar destul de usor de trecut, daca suntem atenti. M-am simtit ca in Fagaras, pe la lanturile din Portita Arpasului, pastrand totusi proportiile.

DSC_0972

De pe Gurguiata, se vedea poienita unde Ioan dormise in drumetia lui solitara si votam sa coboram in poienita. Ca sa evitam coborarea asta de 2 ore+ maine dimineata, alegem sa coboram tot azi. La inceputul coborarii, poteca nu este vizibila iar marcajul fie nu exista, fie este cam ascuns. Dupa primele 10 minute de coborare, poteca si marcajul devin vizibile si pana in poienita ne mai gandim doar la ruperea de genunchi. O coborare destul de abrupta si sustinuta timp de 2 ore. Aici, un coleg face un pas gresit si isi forteaza glenza dar reuseste sa coboare fara ajutor. Ne gandeam ca poate maine va fi mai rau dar speram la ce e mai bun.
Toamna in Muntii Vrancei

Ajungem in poienita cu stana dezafectata pe la ora 17:00 si cautam locuri pentru montat corturile. De sus parea ca avem loc pe alese insa la fata locului constatam ca sunt tot felul de ciulini asa ca ne postam langa o vatra de foc unde iarba era culcata de alte corturi si era cam singurul loc bun, fara sa riscam sa stricam corturile. La stana nu era de dormit.

Toamna in Muntii Vrancei

Am facut un foc si am stat in jurul lui pana spre seara. Se vedea Calea Lactee foarte clar iar daca admirai cerul 5-10 minute, vedeai 3-4 stele cazatoare. Pe la 22, ne-am retras la somn dar cum corturile erau mult mai apropiate ca in prima seara, sforaitul unui coleg se auzea foarte tare. Ma si gandeam ce naiba fac dar speram sa adorm la un moement dat, cu tot cu sforait. Ceea ce s-a si intamplat.

Ziua 3
Duminica dimineata ne-am trezit putin mai tarziu si pe la 9:30 am pornit prin Cheile Tisitei. Vremea era foarte buna si predominant senin, asa ca se anunta o zi de “plimbare” perfecta si fara diferenta de nivel ca in zilele precedente. Totusi, urma sa mergem ca distanta, aproximativ 10-12 km.
Din poienita unde am campat, a trebuit sa trecem apa de cateva ori pana am ajuns la ultima portiune de urcus a acestei excursii. Dar pana sa incepem urcarea, am prins un cadru super, pe firul apei.
Toamna in Muntii Vrancei

Dupa ce am urcat panta, a trebuit sa si coboram tot ce am urcat pana am ajuns la indicatoarele care ne anuntau ca avem de facut o urcare abrupta si alunecoasa (informare utila doar daca vii dinspre Lepsa, altfel din sensul nostru, era degeaba) insa ne mai anunta si ca urmeaza 4 traversari ale Tisitei Mari. De parca nu traversasem deja, tot de vreo patru ori :))

Toamna in Muntii Vrancei

Stiam de la Ioan ca urmeaza un tunel sapat in stanca, lung de peste 200 de metri dar cu ochii la traversarea apei, cand pe un mal cand pe altul, uitam pe moment de tunel si ne trezim deodata fix in dreptul lui.
Toamna in Muntii Vrancei

Facem cateva poze apoi cu pornim prin tunel, la lumina frontalelor. Experienta prin tunel a fost interesanta, mai ales ca este un tunel abandonat, sau cel putin asa parea. Pe la jumatate, are loc o discutie atat amuzanta cat si educativa.
Ioan Stoenica: Vedeti bolovanii astia pe jos?
Grup: Da.
Ioan: Stiti ca nu i-a adus nimeni aici, au cazut singuri de sus.
Grup: Daaa.
Ioan: Pai atunci eu zic sa mergem mai repede :)))))))

Pe partea cealalta, intrarea in tunel arata diferit.
Toamna in Muntii Vrancei

De la iesirea din tunel am inceput sa intalnim turisti, din ce in ce mai des. Dupa 2 zile in care nu ne-am intalnit cu nimeni, se pare ca pe aici e bulevard. Majoritatea turistilor il recunosc pe Ioan si de aici tragem concluzia ca ii trebuie un pix la el :))

Tot de la Ioan am aflat, desi era evident si la fata locului, ca majoritatea turistilor nici nu ajung la tunel, fiind destul de departe de cea mai apropiata localitate, Lepsa, de unde incepe traseul prin chei.

Plimbarea prin chei este foarte usoara si relaxanta insa lungimea traseului poate sa nu fie pe placul tuturor. De la tunel au inceput sa apara si panouri informative despre ursi si lupi, ceea ce ne-a facut sa ne oprim din cand in cand pentru o mica lectura.

Toamna in Muntii Vrancei

Toamna in Muntii Vrancei

Pe masura ce ne apropiem de Lepsa, intalnim din ce in ce mai multi turisti si asa ne dam seama ca nu mai avem mult. Lumea ma intreaba de tunel (mergeam mai in fata, ca Ioan se oprea sa dea autografe :))) dar ii dezamagesc cand le spun ca e de mers pana acolo si probabil nu vor ajunge. Trebuie tinut cont ca dus-intors din Lepsa, pana la tunel, sunt 20-25 de km. Noi am parcurs doar la intoarcere acest traseu si parca tot mi se paruse destul de lungut. Nu mi-ar fi facut placere sa il fac dus-intors, desi ai ce vedea.

Toamna in Muntii Vrancei

Spre partea finala a cheilor (sau mai la inceput, daca vii dinspre Lepsa) am trecut cateva poduri de lemn, foarte dragute si stabile. Asta probabil pana vine apa si le ia.
Toamna in Muntii Vrancei

 

Toamna in Muntii Vrancei

Toamna in Muntii Vrancei

Ajungem la masini si ne pregatim sa pornim spre Focsani. Ioan sugereaza sa oprim si la Cascada Putna, ca tot trecem pe langa ea. Toti suntem de acord si in 10 minute suntem la cascada.

Toamna in Muntii Vrancei

DSC_1292

De la Cascada Putna, revenim in satul Coza, de unde trebuia sa recuperam cealalta masina. Aici ne despartim si fiecare masina pleaca in directii diferite. Dintre toate turele de toamna, asta pot spune ca a fost cea mai wow. Cu siguranta faptul ca am stat 3 zile si 2 nopti in pustietatea Muntilor Vrancei, m-a facut sa gandesc asa. Cu cat stai mai mult, cu atat te atasezi mai mult de acele locuri. Voi reveni candva in Vrancea, pentru ca vreau sa ajung si pe cel mai intalt varf din acest masiv, Varful Goru(1785m) si eventual sa fac o traversare in Muntii Buzaului.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.