Mic circuit in Leaota – Piatra Dragoslavelor si Varful Vartoapele

0
Piatra Dragoslavelor

Piatra Dragoslavelor


Printre munca si alte deplasari, in noiembrie, am vrut sa prindem macar o tura pe munte. Voiam ceva lejer, de o zi, un mic circuit, si sa fie aproape de casa. De Valea Prahovei nici nu se mai punea problema, la cat de des ajungem pe acolo, asa ca am ales alta vale, alt munte, ceva la care ma tot gandeam in ultima vreme.

Piatra Dragoslavelor este un munte mai mic, de 1400 de metri, dar tare spectaculos. Dupa un mic research, gasim toate informatiile de care aveam nevoie pentru a face acest traseu. De mentionat ca acest munte, Piatra Dragoslavelor, apare si cu alte denumiri in diferite surse, cum ar fi Muntele Prislopului sau Muntele Vartoapele. Desi n-ai zice, face parte din Muntii Leaota.

Din Bucuresti am facut cam 2 ore si jumatate pana in zona Cabanei Frasin, de unde incepe traseul nostru. Auzisem ca cei de la cabana au meritul de a fi marcat acest traseu.

La data publicarii acestui articol, Cabana Frasin a suferit mari pagube in urma viiturilor din la inceputul lunii iuilie 2019. Speram ca vor reusi sa o scoata la capat, la fel ca zecile de gospodarii afectate din intreaga zona, Rucar-Dragoslavele.

Din drumul principal am mai urcat putin cu masina, pe drumul de tara care este urmat si de traseu, desi puteam bine mersi sa o lasam jos, la asfalt. Despre asta va voi povesti mai multe spre final.

Am pornit pe traseu pe la 10 dimineata cu gandul sa urcam pe triunghiul albastru, pe Piatra Dragoslavelor, la Varful Vartoapele si sa coboram apoi prin Valea Luncii inapoi, in acelasi loc.

Tot traseul nu trebuia sa dureze mai mult de 5 ore, cu tot cu pauze. Voiam sa coboram pe lumina. Nu ma omor cu condusul pe intuneric, prin zonele alea.

Inceputul traseului tine drumul si ambele marcaje se regasesc pana ce drumul se pierde si se ajunge la o proprietatea privata ingradita. Avem in fata “Piatra Dragoslavelor” si ne gandim ce frumos va fi cand vom ajunge si noi acolo, in cateva ore.

De aici se poate continua inainte, pe Valea Luncii, ocolind proprietatea respectiva sau se poate urma triunghiul albastru, care coteste brusc dreapta si incepe sa urce prin padure.

Asa am facut si noi. Fiind noiembrie, poteca este acoperita cu un covoras generos de frunze si pe alocuri pare ca urcam pe gheata.

Nu stiam ca urmeaza o portiune cu grohotis, portiune pe care nu aveai pe unde sa o ocolesti. Noi am mai tot mers pe grohotis, dar asta era parca mai instabil ca cel din Piatra Craiului. O combinatie de pietre, iarba si frunze. N-ai vazut asa ceva :))

Aici am avansat foarte greu, fiind necesare vreo 20-30 de minute ca sa trecem de grohotis si sa continuam spre Varful Vartoapele.

In continuare, poteca tine o crestuta pietroasa dar foarte interesanta, de unde vedem mai bine zona, de sus.
Asta cred ca este cea mai spectaculoasa parte a traseului. In stanga avem padurea iar in dreapta prapastia. Zona asta stancoasa este cireasa de pe tort, in ce priveste traseul asta. Cred ca de-asta merita urcarea aici. Pe langa argumentele indiscutabile de geul :miscare, natura, privelisti. Aici regasesti peisaj muntos, stancos, ceva ce multi oameni de munte apreciaza. Gasesti aici mai mult spectacol stancos, decat in Baiului :))

Poteca este foarte safe, dar sa stai departe de prapastia din dreapta ta. Oricum, cu cat inaintezi, poteca paraseste crestuta si merge mai pe stanga, prin padure, in siguranta.
Pe aici am facut cele mai dragute poze. Atat muntele pe care ne aflam, cat si ceilalti care ne inconjurau, formau cu satele de jos, un cadru perfect de pozat, din toate directiile.

De la grohotis pana pe varf, am mai urcat cam o ora. Urcusul nu este solicitant, cu exceptia ultimei pante, chiar sub varf.

Se vede crucea de pe Varful Vartoapele (1434m)

Dar sa fim seriosi, e o panta pe care o urci in 10-15 minute. Nu ne plangem, ca de-aia venim pe munte, sa urcam 😀

Varful Vartoapele (1434m)

Ajunsi la varf, ne intindem sa mancam. Nu am avut ocazia sa oprim pe traseu asa ca am lasat pauza de masa pentru varf.

Aici se afla o cruce, o mica statie meteo (sau cel putin asta cred ca era) alimentata cu cateva panouri solare.
De la Varful Vartoapele, vedem Dragoslavele si Rucarul, vedem Piatra Craiului si Iezer-Papusa, dar si culmi din Leaota, pe care le-am tot vazut la urcare. Mai vedem si Bucegii si mare ne-a fost mirarea sa zarim chiar si releul de pe Varful Costila.

Perspectiva asupra Craiului, dinspre S-E.
Iezer-Papusa vazut de pe Varful Vartoapele(1434m)
Voi vedeti releul de pe Varful Costila?

Vremea nu e rea, desi e cam mohorat. Totusi, apreciem ca nu ploua, dar urmarim atent evolutia norilor de deasupra. Sa nu inceapa brusc o furtuna pe care sa nu o fi anticipat.

Dupa vreo ora, ne pregatim sa coboram, doar ca marcajul nu apare pe nicaieri. Studiasem bine harta si stiam ca trebuie continuam pe creasta, iar ulterior sa facem stanga, prin padure, sa coboram spre Valea Luncii.

Mergem cateva minute fara marcaj. Trecem pe langa un mic horn, o vale stancoasa si abrupta, si ne intrebam daca s-ar putea cobora pe acolo. Evident, nu riscam, nestiind cum continua mai jos, si tinem inainte, prin padurea care deja ne coborase vreo 50-100 de metri altitudine, de la varf.

In cele din urma ajungem la primii stalpi cu marcaj si de aici continuam fara nici un dubiu, spre stanga, pe bulina albastra, pana ajungem in Valea Luncii, de unde marcajul tine valea.

De aici, mergem pe vale, spre stanga.

Pe tot traseul nu am intalnit nici un turist. La coborare, prin Valea Luncii, am intalnit 2 persoane care stateau in padure, nu stiu cat de drumeti erau si ce faceau acolo.

Ajungem jos, la drum, apoi la masina de unde ne pregateam sa pornim spre Bucuresti.

Ziceam ca va povestesc cu drumul si masina. Ei bine, cand am urcat noi, am lasat-o pe marginea drumului, lasand suficient loc pentru alte vehicule. Cand sa plecam, trebuia sa intoarcem, inapoi spre DN. Inainte nu avea rost sa mergem, caci drumul se strica si era ceva de mers pana intr-un loc unde sa putem intoarce. Asa ca decid sa intorc fac intoarcerea din 16 manevre. O stiti, nu? :))

Drum ingust, sant pe o parte, mal de pamant pe cealalta. Dau inainte, dau inapoi, dau inainte, dau inapoi, ajung perpendicular cu drumul. Mai dau o data inainte, pac, raman infipt cu botul, in micul mal de pamant, avand o masina cu garda putin mai joasa. Incerc sa dau cu spatele, dar nici o sansa. Raman infipt acolo. Rotile se afunda mai tare, botul se aseaza de tot pe pamant. Cum naiba iesim de aici?

La coborare, dupa proprieteatea ingradita, despre care va ziceam la inceput, unde se termina drumul, erau cativa localnici, la relaxare dupa munca. Ma gandesc ca ei sunt singura sansa asa ca ma intorc pe drum, sperand sa ii mai gasesc acolo. Nu ajung la locul respectiv, ca ma si intalnesc cu ei. Veneau si ei spre sat asa ca ne-am intalnit pe la jumatatea drumului. Le spun oful meu si ma intampina cu “Lasa ca o rezolvam noi”.

Pai sa nu iti vina sa ii pupi? Oameni in varsta dar saritori.

Aduc lopeti, sipci de lemn, chestii, trestii, pana ii vine unuia ideea sa scoatem cricul. O urcam pe cric cat de mult s-a putut, bagam sub rotile din fata multe pietroaie, ca sa o ridicam. Dam cricul jos si ma urc la volan. Dau cu spatele si BINGO, iesim de acolo. Toata operatiunea a durat cam o ora. Nu s-a pus problema sa le dau bani caci erau destul de instariti. Ba chiar, un domn ne-a invitat la el, daca mai trecem prin zona vreodata. Ne-a aratat si casa lui, sa nu cumva sa il uitam.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.